„Arhitectura“ lansează un nou format şi un nou concept grafic
În 1999, o echipă foarte tânără a reînfiinţat „Arhitectura”. În 2002, revista a trecut la un format internaţional, iar între timp a ajuns una dintre cele mai importante publicaţii de profil din regiune. Standardul la care a ajuns conţinutul astăzi ne obligă la regândirea formatului şi a designului grafic de acelaşi nivel.
Noul format aduce o reorganizare şi o accesibilitate crescută a informaţiei. Nu renunţăm însă la calitatea şi prezentarea în profunzime a subiectelor caracteristice revistei.
Conţinutul este împărţit în trei secţiuni principale şi cu o identitate clară, iar în cadrul majorităţii articolelor, am introdus rezumate scurte. Aceste schimbări permit o „navigare” uşoară şi mai multe niveluri de lectură – de la o parcurgere rapidă, concentrată pe informaţia esenţială, la citirea în profunzime. Revista devine mai „prietenoasă” pentru toate tipurile de cititori – de la arhitecţi, designeri şi studenţii la aceste discipline, până la reprezentanţii altor profesii artistice, clienţi, profesionişti din domeniul construcţiilor şi publicul cultural.
Cele trei secţiuni sunt:
1. Speed
Partea din faţă a revistei aduce împreună materialele de promovare şi materiale editoriale dinamice cu informaţii de ultimă oră şi luări de poziţie: concursuri, ultimele lansări de proiecte importante interne sau internaţionale, recenzii, proiecte alternative, evenimente, dezbateri despre profesie, critici dure sau entuziaste la ceea ce se petrece acum în România, produse şi tehnici de ultimă oră.
2. Secţiunea principală: proiecte
Această secţiune ocupă spaţiul majoritar în revistă şi este dedicată prezentării aprofundate a arhitecturii de top din România şi de pe scena internaţională. Textele critice şi materialele grafice prezintă câte o singură operă, sau dosare dedicate unui arhitect / birou, unei regiuni sau ţări.
Ne concentrăm în continuare pe arhitecţii de mare prestigiu, dar şi pe tinerii arhitecţi.
Prestigiul câştigat de revistă de-a lungul timpului se datorează şi faptului că imensa majoritate a proiectelor din România premiate sau care sunt publicate şi la nivel internaţional au apărut pentru prima oară în „Arhitectura”.
Atitudinea critică va fi mai marcată, iar arhitectura alternativă (creativitatea maximă, inovaţia tehnică şi caracterul ecologic) continuă să aibă o pondere esenţială.
În cadrul acestei secţiuni continuă şi se extinde rubrica dedicată fenomenului arhitectural din ţările din centrul şi sud-estul Europei, unul din elementele principale ale brandului „Arhitectura” în acest moment.
3. În jurul arhitecturii
Este cea mai variată secţiune: se regăsesc aici designul şi teoria de arhitectură (care au o prezenţă şi mai importantă decât până acum), urbanismul şi rubrica de arte vizuale. Nu ne definim ca o revistă de arhitectură şi arte, însă considerăm că disciplinele conexe sunt esenţiale pentru un mod inteligent şi responsabil de a face arhitectură.
UN NOU DESIGN
Noul concept grafic şi „întinerirea” logo-ului exprimă schimbarea de format şi se sincronizează cu ultimele evoluţii în materie de design. Revista devine mult mai atractivă pentru segmentul tânăr şi foarte bine informat al publicului, păstrându-şi însă identitatea şi principiile unei publicaţii profesionale: claritatea informaţiei, imagini mari şi de bună calitate, prezenţa importantă a planurilor şi detaliilor tehnice. O mare parte a schimbărilor nu sunt evidente la prima vedere, însă exprimă o maturitate şi o calitate încă puţin prezente pe piaţa românească: compoziţia echilibrată, lizibilitatea şi eleganţa corpurilor de literă etc.
MAI MULT DECÂT O REVISTĂ
Noul format coincide cu lansarea în acest an a noii formule a site-ului www.arhitectura1906.ro
şi cu dezvoltarea evenimentelor organizate de către echipa revistei. Continuă seria de evenimente „Zeppelin” şi evenimentele punctuale, însă de mare anvergură: expoziţii şi conferinţe internaţionale, precum şi lansarea unor cărţi de arhitectură.
Vom dezvolta seria de acţiuni din ultimii ani care depăşesc poziţia critică propriu-zisă: propunerea de strategii şi proiecte alternative concrete pentru spaţiul public al oraşelor noastre, pentru salvarea patrimoniului şi pentru o arhitectură responsabilă din punct de vedere ecologic şi social. În prezent se desfăşoară, în colaborare cu birouri de arhitectură şi diferite instituţii, o serie de proiecte pentru spaţii publice în Bucureşti şi Braşov, precum şi un program de definire a unor strategii şi principii de intervenţie pentru reabilitarea cartierelor de blocuri din epoca socialistă. Detalii şi pe www.e-zeppelin.ro/magic-blocks.
Recent Comments