“I love Bach”, Ciprian Ciuclea

 

Experiment video/sunet/lightbox/print

Galeria de Arta Contemporana Calina, Timisoara (21 septembrie – 16 octombrie 2009)

Curatoare: Prof. Univ. Dr. Alexandra Titu

Experimente realizate cu sprijinul Prof. Dr. Ioan Tiberiu Nanea, UMF Carol Davila, Bucuresti, Clinicii de Neurologie si Clinicii de Oftalmologie a Spitalului Universitar Bucuresti.

 

Analiza unei distorsiuni culturale  

de Alexandra Titu

Autor al unor proiecte experimentale, ce acoperă o multitudine de aspecte ale psihologiei creative şi ale psihologiei receptării, ale experienţei estetice contemporane, la fel de relevantă prin ambii termeni ce se întâlnesc în ea (dincolo de toate suspiciunile reciproce), director al Festivalului de gravură experimentală, Ciprian Ciuclea este unul dintre tinerii artişti care susţin acel segment prospectiv al artei actuale, care părea să decline odată cu absorbţia în istorie a modernismului, sau, în orice caz, să se refugieze în zona strict delimitată a noilor tehnologii ale producţiei de imagini şi iluzii. 

Preocupat de explorarea posibilităţilor unor tehnologii şi materiale tradiţionale şi a ofertelor universului electronic, Ciprian Ciuclea subordonează acest nivel al experimentării interesului pentru resorturile experienţei interioare, subiective, care generează comunicarea cu ceilalţi parteneri într-un acelaşi prezent şi cu imaginarul creativ al gânditorilor/artiştilor trecuturilor interferente, suprapuse, contradictorii , determinante dincolo de limitările cronotopice. Este deci interesat de mecanismele hermeneuticilor elitare, şi ale „căderilor în popor” (după formularea lui Jean de Vries), în consum. 

Autoreferinţa nu este, în cazul său, efectul unui narcisism destul de caracteristic, altfel, artiştilor contemporani, ci strategia definirii unui teritoriu al explorării, în care experimentarea şi experierea se suprapun. El „se pune în joc” cu francheţea cercetătorului de laborator, departe de exchibiţionismele facile ca şi de patetismul – sau tragismul – cu care ne-au familiarizat expresionismele figurative sau abstracte. Asociat, mai ales în cele mai recente proiecte, cu reprezentanţi ai cercetării ştiinţifice, medicale mai ales, îşi supune unor analize îndrăzneţe, pertinente, percepţiile şi reacţiile generate de contactul cu un mesaj cultural, sau urmăreşte relaţia dintre propriile construcţii la limita dintre material şi imaterial, şi percepţia inevitabil determinată cultural. Un recent proiect a fost dedicat, cu această investire, efectelor luminii, energie-materie care nu doar se relevă percepţiei, ci chiar o face posibilă, permiţând accesul, chiar disputat de iluzie, la realitate. „I love Bach” se adresează experienţei auditive, rafinate de secole de selecţie a unor raporturi armonice expresive, de elaborare a unui limbaj muzical complex dar reductiv, rezultat al eliminării unor categorii de sonorităţi foarte diverse, a excluderii haoticului, incidentalului, agresivităţii şi chiar armoniilor vulgare, care flatează instinctele primare. 

Dar postmodernismul a redeschis, ca un neoromantism aşa cum îl recomandă ideologia sa estetică, tocmai calea de acces a manifestărilor instinctuale, şi a regizat conivenţa culturii elitare cu subcultura. Producţia de masă – producţia de obiecte, evenimente, naraţii, imagini, stimulate de consum şi urmărind stimularea consumului – a preluat momente, fragmente celebre ale tradiţiei, reorientând gestul apropriativ al primei avangarde, aplicat obiectului de consum ready made, spre obiectul (construcţul) artistic elitar. Selectând ca model al experienţei imersiunii simultane în contexteculturale diferite, reîntâlniriea în cacofonia comunicării actuale cu muzica lui Bach, condensată sinecdotic într-un fragment preluat ca semnal în telefonia digitală, exploatat în publicitate, şi freccventat ca opţiune în programe muzicale selectate din manifestările de gen, el îşi transpune vizual reacţiile în aceste situaţii diferenţiate. Modificarea stărilor, reprezentate/transpuuse de o dublă narativitate – cea a exteriorităţii, a limbajului comun, descrisă prin scurte filme ale situaţiilor acestor contacte, şi formulele narativizării abstracte, cifrate ştiinţific, ale reacţiilor cardiace şi cerebrale, vizualizate prin înregistrările grafice ale investigării de laborator, reuşeşte să pună în lumină profundele distorsiuni ale reactivităţii manifestării reactive faţă de efectele armoniilor originare şi deformările adaptărilor muzicii secolului XVII la exigenţele consumului publicitar.

Tânărul artist, „produs” al unui mediu cult, intuieşte şi argumentează experimental efectele unei deconstrucţii şi manipulări a maselor sonore în chiar nucleul semnificativ al construcţiei muzicale, care este cel temporal. Mai profund decât nivelul material al calităţilor sunetelor, ceea ce caracterizează spiritul unei epoci rămâne relaţia cu timpul, iar Bach este reprezentantul prin excelenţă al unei etape a culturii europene (definitoriu europene) de încredere în raţiune, în ordine, în cosmos. 

Foarte complex ca miză culturală şi ca cercetare plastică şi biopsihică, percutant ca mesaj, bogat ca manevre semiologice, proiectul lui Ciprian Ciuclea legitimează foarte convingător noua direcţie experimentală, conferind un sens major comandamentului actual al interdisciplinarităţii. 

„I love Bach” este mai mult decât un joc – asumat şi grav – cu şi în experienţa culturală, este o profesiune de credinţă.