„Fête de la musique” la Iasi, in ritmuri de blues
Fête de la musique/Sarbatoarea Muzicii* – bine cunoscutul eveniment organizat in fiecare an la Iasi de Centrul Cultural Francez – aduce anul acesta un concert extraordinar de blues. • Trenul de noapte si Blues Bang sunt invitatii editiei a 19-a (a 28-a, la nivel international). • Trupele promit publicului iesean un inceput de vara cu totul deosebit cu un spectacol in care se vor regasi acorduri de blues, rock’n’roll, funk…
Trupa Blues Bang, care va deschide concertul, infiintata acum un an la Iasi, ii are in componenta pe Fish (guitar), Radu (vocals), Stefan (drums) si Codrin (bass) si are in repertoriu, dupa cum afirma Fish, „tot ce cuprinde muzica buna”: blues, rock’n’roll, funk… Cei patru artisti sunt cunoscuti publicului din toata tara datorita altor proiecte muzicale in care s-au remarcat prin creativitate, demonstrand o mare experienta de scena si talent pe masura. „Ne pregatim pentru o serie de concerte atat in tara, cat si in strainatate”, a declarat Fish, chitaristul trupei, care a tinut sa asigure publicul de duminica seara din Dublin Pub ca nu va regreta timpul petrecut acolo.
Trenul de noapte este un proiect care a renascut in 2007 dupa o pauza de 5 ani, sub conducerea lui Marcian Petrescu, considerat cel mai bun muzicutist de blues din tara. In varianta actuala, trupa s-a bucurat de un succes deosebit datorat atat repertoriului extrem de inspirat, cat si manierei unice de interpretare. Trupa se afla in momentul de fata intr-un turneu national de lansare a noului album „Povestile bluesului”, care va fi scos la vanzare in sala de concert, duminica, de la ora 20.00, la Dublin Pub.
Vocea speciala a lui Marcian Petrescu, care nu cauta sa imite accentul si frazarea negrilor americani, modul in care sunt construite povestile ce insotesc fiecare piesa, simtul umorului de care da dovada si mai ales textele in limba romana compuse de el (care relateaza intamplari pline de savoare din viata omului obisnuit, dar si teme serioase de comentariu social sau povesti de dragoste: „Femeia ta-i urata”, „Pe-un drum gresit”, „Nu ma mai stresa”, „Cicaleala ei m-a innebunit”, „Zi de zi-cu prietenii cant blues”, „Iubirea ta e ca un cancer” etc.) sunt dublate de virtuozitatea pasajelor solistice de muzicuta, totul sustinut admirabil de interpretarea chitaristica a lui Florin Giuglea, fara indoiala unul dintre cei mai buni instrumentisti din tanara generatie.
* Fête de la musique/Sarbatoarea muzicii este un eveniment international initiat in Franta in 1982. Astazi el se desfasoara in peste 120 de tari si peste 450 de orase din intreaga lume. Spiritul manifestarii il reprezinta deschiderea si dialogul intre genurile muzicale specifice diferitelor colturi ale lumii.
Dan Daia
Assistant Culturel
________________________
Centre Culturel Français de Iasi
26, boulevard Carol I
CP 207 OF PTTR 1
700750 Iasi
Roumanie
Téléphone : (0040) 232 267 637
Télécopie : (0040) 232 211 026
Courriel : [email protected]
www.ccfiasi.ro
Recent Comments