dsc03020Apopo de “cartelizarea” artei, la una dintre intilnirile de Academiei de Toamna “Europa Artium” de la Cluj am observat ca ne aducem contributia la indepartarea publicul de arta prin nesiguranta si bruiajele unor criticii acide, persiflatoare.
Am concluzionat ca pana nu reusim sa readucem si sa crestem interesul pentru lucarile de arta, nu putem sa mai fim aspru critici cu sau fara motiv. Asta pentru ca publicul de arta din tara este unul inca in formare si orice antirecomandari ori “scandaluri” de orgolii il disturba si il indeparteaza de lucrarile de arta si de artisti.
Au trecut de atunci doi ani in care am facut mai multa informare decat critica. Si se pare ca acest gen de “silentio stampa” functioneaza mai mult in afara Bucurestiului. Poate si asta a condus la succesul valului de artisti al “’Scolii de pictura de la Cluj”. Neirosind resursele critice pe comentarii deconstructive si mistocaresti am luat in considerare comunicarea cat mai eficienta a partii pline de culori a paletei artistilor, (in particular, am comentat si partile lor goale).
Si pentru ca valorile artistice romanesti s-au format dinspre inafara spre inauntru am contat pe succesele la “export”, contand pe experienta publicului, a colectionarilor si a galeriilor din afara tarii.
In acest moment este mai mult decat multumitor sa putem admira si comenta lucrarile artistilor romani Mircea Suciu, Seban Savu, Victor Man, Adrian Ghenie, Zoltan Bela, Gheorghe Fikl, Gorzo, Ana Maria Micu, Catalin Petrisor si altii, intr-un context uneori mai larg decat cel european.