dscn2585Vitrinele parterului Teatrului National Bucuresti din partea dreapta, acolo unde se afla Galeria Artis, au semanat in perioada 12-22 martie 2005 cu cele ale unui magazin aflat in perioada de solduri. Cifrele mari ale reducerilor incepind de la 30%, 50% si chiar 70% au avut impactul scontat asupra consumatorilor de arta. Pentru ca principiul „unde sint reduceri lumea se inghesuie“ se aplica, se pare, indiferent de ce fel de produs este vorba. Chiar cind e vorba despre produse artistice, regulile pietei si ale discount-urilor functioneaza.
Ideea de a iesi in aceasta forma de prezentare artistica apartine unui grup de sapte artisti romani, tineri aflati in perioada de virf a evolutiei lor creative: Alina Anton, Bianca Boeroiu, Ana Constantinescu, Gabriel Mihalache, Cristina Orac, Daiana Prundurel, Mihai Tudor. Intre cei sapte artisti exista mai mult decit aceasta legatura de grup artistic. Acesta este de fapt continutul unei povesti personale, o legatura intima de viata pe care am apucat sa o cunosc din doua puncte de vedere. 

Povestea acestor artisti incepe in momentul in care s-au intilnit in caminul Universitatii de Arta din Bucuresti acum 7-8 ani. Au inceput prin a locui impreuna in camera 19 a acestui camin. Insa acest fapt banal a legat o relatie de prietenie artistica mai mult decit pot convingerile estetice sa o faca. Si povestea continua neintrerupt intr-o actuala coabitare a acestora foarte aproape unii de altii. Acesta este cel de-al doilea punct de vedere observat mai sus. Incredibil, dar adevarat, modul in care legatura de acum multi ani rezista asa cum am apucat sa o cunosc atunci in camera 19! Cred ca nu am cunoscut o comunitate artistica mai uman inchegata decit aceasta. Nu poti sa-i vezi pe unii fara altii, nu poti sa vorbesti cu unul fara sa-ti povesteasca despre ceilalti. Cred ca am invatat privind grupul acestor artisti ce inseamna sa traiesti arta nu ca o meserie, ci ca viata. Expozitia intitulata metaforic si ironic Solduri este locul intilnirii acestui grup de artisti.

Lucrarile lor sint tributare unui curent artistic ce poarta numele de neo-dada. Ana Constantinescu picteaza pe pinza Povestea calutului rosu aducind in fata noastra calutul de jucarie care a inspirat-o in picturi. Bianca Boeroiu modeleaza Automatisme in material ceramic, adica ustensile tehnice si mecanice supradimensionate care-si pastreaza doar formele, pierzindu-si utilizarea. Cristina Orac descrie grafic Constelatii visate in alb-negru. Mihai Tudor da forma unor Animale – fiinte fantastice din materiale neconventionale, intersectind volume opace cu volume transparente. Daiana Prundurel isi obtine substanta creativa din universul familial al rememorarii, alaturi de fetitele ei, a copilariei. Jucarii, ursuleti, papusele, hainute si scutece intinse la uscat sint obiecte de arta in care fantezia este despartita de realitate prin culoarea albastra. Alina Anton compune Pesti zburatori cu solzi de metal izvoriti parca din universul pictorului renasterii germane Joachim Bosch. Gabriel Mihalache isi descrie universul pictat in culori de pamint. 

El este acela care cred ca a pastrat liantul grupului in perioadele sale de tensiune. „Consideram, atit eu, cit si prietenii mei, ca o expozitie nu se explica prin cuvinte, vorbeste prin ea insasi. Cu toate acestea, nu puteam scapa tentatiei de a dezvalui factorul germinativ care a dus la aparitia acestui grup si a acestei expozitii. E vorba de o indelungata prietenie de resurse sufletesti de profunzime ce s-au nascut intr-un spatiu banal de camin.“ Acum stiu ca acest grup de artisti imparte imaginar aceeasi camera de camin a Universitatii de Arta Bucuresti pina si in acest moment.
De acum celebra camera 19, cu o usa vopsita in rosu permanent, este un loc comun de intilnire nu numai in lumea acestor artisti, ci si a noastra, a privitorilor. Aceasta camera 19 este vecina cu camera cu draperii grele de catifea purpurie, in care danseaza un pitic, iar deasupra lui zimbeste David Lynch.

Articol aparut in Observator Cultural Numarul 264 – 14 Aprilie 2005