Artistii contemporani romani evolueaza in Romania fara a avea parte de prea mult public. Sau mai exact prapastia de comunicare intre artist si public este tot mai adanca. Publicul interesat se reduce in cele mai multe cazuri la familii, prieteni si cativa cunoscatori, cu totii fiind numeric apropiati de numarul artistilor. Publicul artei contemporane s-a subtiat si mai mult prin multele si ciudatele experimentalisme la limita genurilor artistice. Pofta de a revolutiona perceptia vizuala de a largi cadrul artei spargand mecanismele de exprimare, schimband regulile de productie artistica, operand cu mijloace uneori aride si seci de conceptualizare, abstractizare si minimalism au avut efectul de a speria la propriu publicul oricum putin. Intrarea artei in social tintind o puternica miza estetica a fost facuta sacrificand publicul, netinand seama de semnalele venite din partea sa. Cu toate acestea, arta contemporana romaneasca are sansa de a fi bine privita, avand chiar succes de vanzare in exteriorul tarii, unde exista acel public obisnuit, daca nu chiar pregatit pentru o astfel de comunicare artistica.
Pentru a avea succes si in Romania, una dintre conditiile pe care arta va trebui sa le indeplineasca va fi aceea de a fi pretuita si de a-si recapata increderea publicului privitor si chiar cumparator. si, cum de multe ori pretuirea financiara este legata de snobism, aceasta pare a fi una dintre caile sigure de succes. Adica reconsiderarea artei din punctul de vedere al investitiei financiare va face privirea mult mai atenta asupra continutului. Insa momentul actual al pietei de arta este destul de dificil, prin urmare sunt inca multe de facut pentru a reglementa cadrul general de functionare a pietei de arta interne. Exista multe semne ale lipsei criteriilor de analiza ale valorii. Preturile artei contemporane sunt de multe ori mai mari decat preturile de vanzare ale unei opere de artist clasic. O lucrare de Theodor Pallady, Camil Ressu se poate vinde la un pret de aproximativ 5.000 de euro, depasit cu putin de artisti ca Alexandru Radvan, Dumitru Gorzo etc. si cu foarte mult de artisti ca Sabin Balasa. In plus, investitia intr-o opera a unui artist clasic are si o valoare istorica autentificata de trecerea timpului, prin urmare mai putin riscanta ca investitie financiara si cu sanse mari de crestere a valorii pe o perioada de timp mai scurta. Daca potentialul cumparator ar lua in considerare numarul expozitiilor prin care a fost circulata opera si numarul vizitatorilor care poate fi numit brutal “audienta”, ar descoperi si mai multe motive de investitie.
Desi in ultimii cinci ani preturile au crescut mai repede decat in ultimii 20 de ani la un loc, ritmul de majorare este inca lent in comparatie cu boom-ul pietei de arta europeana vestica, ceea ce inseamna ca procesul este abia la inceput. Mai mult, spre deosebire de anii ’90, care au insemnat cresterea pietei negre de arta datorata numai averilor provenite din sectorul politic, cresterea pietei de opere de arta are acum noi jucatori reprezentati de initiativele private ale galeriilor independente. “Galeriile de arta sunt niste intreprinderi riscante. Durata medie de viata a unei galerii este de cinci ani. Meritul este al celor ce reusesc sa cultive calitatea fara compromisuri”, spune Jan De Maere,
“Daca Romania doreste sa isi constituie o astfel de piata, are nevoie de crearea si organizarea unor institutii profesionale la nivel national. Permanenta colaborare cu Ministerele Culturii si Justitiei va permite prevenirea traficului cu opere de arta.” 

Textul de mai sus reprezinta cateva consideratii pe marginea colocviului international “Organizarea si reglementarea pietei de arta din Romania in perspectiva europeana” organizat de Muzeul National de Arta Contemporana si Delegation Wallonie-Bruxelles pe 2 iunie 2007, la Bucuresti.

Articol aparut in Romania Libera
http://www.romanialibera.ro/a99271/publicul-si-piata-de-arta-contemporana.html/