Muzeul National de Arta Contemporana va invita la

UNDER DESTRUCTION #2
SANTIAGO SIERRA: Coridorul din Casa Poporului
Curator Mihnea Mircan

14 octombrie, ora 23.59

www.santiago-sierra.com
www.mnac.ro

Muzeul National de Arta Contemporana, Palatul Parlamentului, aripa E4, Str. Izvor 2-4 (acces prin Calea 13 septembrie), Bucuresti

Artistul spaniol Santiago Sierra este un specialist in demolarea presupozitiilor pe care se sprijina institutiile si sistemul artei contemporane (cum ar fi puritatea experientei artistice sau ipoteza ca arta isi poate imagina un viitor mai bun pentru noi toti), in decaparea zidurilor si demontarea ferestrelor, reale ori simbolice, ale galeriilor şi muzeelor. Acolo unde ti se promite edificare, Santiago Sierra vede impuritate si impostura, ierarhii brutale, logica a excluderii, antagonism in camuflaj, conditionare financiara si politica – un sistem care seamana izbitor cu strada, corporatia, casa de toleranta si sweat shop-ul.

Profita de regulile artei pentru a face vizibile dezordinea si inechitatea lumii, insceneaza situatii marcate de conflict, diconfort si neputinta.

La Bienala de la Venetia din 2001 i-a introdus pe vinzatorii senegalezi de posete Fendi si Vuitton contrafacute in spatiul de expunere, unde isi puteau continua comertul nestingheriti de eventuale razii ale politiei. Singurul lucru pe care trebuiau sa il faca era sa isi vopseasca parul blond. La editia urmatoare, Sierra a inchis Pavilionul Spaniei cu un zid. Pe usa din spate puteau intra doar posesorii de pasaport spaniol, care descopereau interiorul gol si deteriorat al pavilionului, la fel de gol ca ideea de natiune intr-un context ca cel al Bienalei, in care e exaltata ‘capacitatea artei de a depasi granite’. Sierra e intotdeauna provocator si cinic, dispus sa admita contradictiile adesea infernale pe care le suscita, in cautare de raporturi tensionate pe care sa le intensifice, de spatii problematice pe care sa le bulverseze.

Casa Poporului l-a stimulat pe Santiago Sierra sa conceapa cel mai amplu proiect de pina acum. Performance-ul de la MNAC porneste de la intrebarea ‘ce este o casa a poporului?’ si o complica pina cind devine asurzitoare.