Pentru ca exista artisti, exista Uniunea Artistilor Plastici, exista de citiva ani galerii de arta particulare, exista critici de arta, exista galeristi care functioneaza independent, fara a avea o legatura profesionala, comerciala intre ei. Licitatiile de arta care sa stabileasca cotele de vinzare ale artistilor consacrati sau ale celor necunoscuti sint facute in regim de anticariat. In conditiile in care lucrari semnate de Corneliu Baba, Camil Ressu, Alexandru Ciucurencu sau alti artisti moderni romani sint comercializate la preturi apropiate sumei de 30 de milioane de lei, arta artistilor contemporani este evaluata la preturi de subpiata.

Exista in aceste conditii o subpiata de arta, mai exact o piata neagra a artei la supracote financiare, insa la subcote valorice. In acest cerc vicios se cistiga bani, insa se pierde consacrarea si recunoasterea artistica si, mai ales, stabilirea cotelor de valoare artistica si financiara care sa controloze piata.

Proportia de cistig a unei galerii particulare ce promoveaza prin vinzare un artist este de 40%, iar cea a artistului, 60%. Atit artistul, cit si consumatorul de arta prefera, prin urmare, intilnirea directa, neintermediata de galerie, curator, impresar etc. Din atelierul artistului poti cumpara mai ieftin si poti alege dintr-o oferta mai generoasa si mai diversa. Astfel, artistul ramine necunoscut si fara notorietate in fata marii majoritati a publicului, care se intreaba si nu gaseste raspuns atunci cind trebuie sa pronunte nume de artisti contemporani. In acest caz, cotele de vinzare ale lucrarilor de arta sint necontrolate, variabile, fara a avea vreo referinta la coordonatele reale ale valorii artistice. Prin urmare, piata de arta romaneasca lucreaza fara control si tot mai departe de momentul de a iesi la lumina reflectoarelor paparazzilor. Nu exista concurenta reala a cotelor de vinzare, preturi de referinta, pentru vinzare sau cesionare de drepturi de autor.
Artistii ies la lumina publicului foarte rar, cu fete ascunse in barbi profetice, suparati pe sistemul de conducere anacronica si monopolista de care sufera Uniunea Artistilor Plastici, suparati pe Ministerul Culturii, pe organizatiile care nu le recunosc meritele si valoarea. Artistii vor sa fie cunoscuti, dar nu au impresar, curator, critic de arta, galerist, care sa lucreze pentru a face din ei o vedeta. 

Lucrarile de arta nu au sansa unei audiente cotate prin participarea in expozitii, prin referinte in cataloage si texte de analiza de specialitate, pentru ca nu sint trecute pe sub ochii criticilor de arta. Lucrarea cu o fisa tehnica inscrisa in patrimoniul muzeal national are sansa de a putea fi vinduta la un pret corect. Semnatura artistului poate deveni astfel o valoare recunoscuta. Singura garantie de profesionalism pe care o poate oferi un artist roman, in acest moment, este inscrierea sa in Uniunea Artistilor Plastici. Daca un artist nu este membru UAP, in Romania aproape nimeni nu-l va crede ca este artist plastic autentic, chiar daca are in palmares mai multe participari la expozitii. Tinerii artisti independenti cer reformarea din temelii a acestei structuri, nemultumiti de faptul ca nu pot expune in galerii daca nu sint membri UAP. Principalele nemultumiri si acuzatii ale tinerilor artisti care au semnat o petitie impotriva UAP – postata pe www.petition online.com (pe lista on-line, punindu-si semnatura pina acum 131, unii chiar membri UAP) – sint legate de administrarea galeriilor de arta. „Exista zeci de galerii de arta care fie au fost transformate in buticuri, fie expun, fara nici o coerenta in program sau viziune, un amalgam de artisti, in marea lor majoritate rupti de realitatile lumii si creatiei contemporane“, se spune in memoriu. Aceasta este consecinta absentei unei piete de arta in care calitatea lucrarilor nu este un criteriu de interes artistic. Situatie asemanatoare cu inceputurile asezarii pietei produselor de larg consum, cind buticurile si chioscurile prosperau, in ciuda „calitatii“ marfii vindute, cind nu era nevoie de stampila si certificate de calitate.

Atita vreme cit exista piata neagra de arta in Romania nu vor exista artisti cu cota de vinzare, VIP-uri, vedete vinate de paparazzi din domeniul artistic. Cel mai probabil, soarta pietei de arta va fi decisa de casele de licitatii de arta europene, atunci cind reteaua lor de extindere va acoperi si Romania. Pina in acel moment, investitia in arta nu va fi una controlata, nu va fi sigura, iar valoarea si non-valoarea vor fi amestecate. Artistul roman traieste in acest moment momind clientii pe Internet, pe site-uri de arta neprofesioniste, momind cei citiva clienti reali in atelier sau, mai rar, in galeriile UAP, unde procentul din vinzare e oricum mic, asteptind ocazia unei comenzi de arta industriala, care nu le onoreaza semnatura.

Articol aparut in Observator Cultural Numarul 268 – 12 Mai 2005