11 Vlad PetriLocurile cu geografii speciale, spectaculoase, atrag turistii. Turismul presupune si fotografierea, luarea in posesie a unor amintiri a acelor locuri sub forma pozei-vedere-suvenir. Cind aceleasi locuri sint frecventate de artistii fotografi, ele devin prin fotografiile lor subiecte ale contemplarii de natura estetica.

Proiectul celor doi artisti, Vlad Petri &Adi Voicu, consta in refacerea trunchiata a vietii Deltei Dunarii, iesita parca din timpul fabulos al „Iernii Barbatilor“ lui Stefan Banulescu. Imaginile alb-negru sau color ale unei lumi izolate care traieste inca in ritmul naturii, intr-o ordine interioara &intr-un timp brutal pierdut, in delta celui mai mare fluviu al Europei, sint martore ale conservarii unui leagan de civilizatie (in sensul cuvintului rezervatie).
Aspecte frinte ale unei lumi duse de ape, care-si traieste idilele in barca, in care el o asteapta pe ea pentru a o duce acasa de la serviciu, deasupra avind cerul cu stelele iar dedesubt pestii, este atmosfera din care cei doi artisti isi decupeaza imaginile. Aceasta atmosfera deloc „surprinsa“ de fotografii, ba dimpotriva, traindu-si cu inversunare inaintarea in timp si in imaginile fotografice, pare a fi netulburata de ceva exterior ei. Fotografiile lui Vlad Petri &Adi Voicu arata o lume ce nu are loc de surpriza.

In fotografii, localnicii protagonisti nu se opresc din povestit pentru a poza. Povestind ori vazindu-si de viata, ei apar in fotografiile celor doi artisti ca oamenii „ireali“ din tablourile cu proverbe ale lui Breugel. Miini obisnuite cu solzii, vislele, trestia, navodul, si altele nenumite, care-si desprind din cui icoana cu parintii, ori poza din ziua nuntii, mire si mireasa, care au trecut impreuna prin viata oferita casei apelor pentru a-si spune povestea vietii. Intinderile uneori prea albe cu luciri de apa cuprinse in contururile fetelor si corpurilor osoase etc. sint tot atitea imagini ale unor oameni ce traiesc intr-un pitoresc, dincolo de care instinctele se ascut si o data cu ele farmecul povestii vietii lor. Dunele de nisip din fundul curtii, care te lasa sa ratacesti in voie, biserica ascunsa in barbile albe ale batrinilor, oameni ai apelor, pescari in mai multe vieti, cote ale apelor care stationiaza, urca si coboara pina la pragul casei, povestile caselor duse in repetate rinduri de ape, raminind in schimb barca si navoadele pline, copii si invatatori care merg la scoala in aceeasi barca sint imagini in care prezenta apei e mai importanta decit a aerului.

Ineditul expunerii acesor imagini constituie surpriza instalationista a lui Vlad Petri &Adi Voicu. Imaginile fotografice sint expuse in corturi si in jurul lor. Acestea sint campate in spatiul expozitional al galeriei alcatuind o continuare metaforica a continutului fotografiilor. Filmul este proiectat pe exteriorul corturilor ca imagine adusa impreuna cu acesta din acele locuri plutitoare. Foto-instalatia astfel nascuta reface tematic in spatiul galeriei povestile oamenilor din imagini. De aceasta data, cei din fotografii sint turistii-pasageri care viziteaza o lume mai putin cunoscuta. Astfel fotografiile actioneaza ca o vizita intoarsa artistilor de fostele gazde, acum oaspeti. Un gest de familie, a oamenilor legati pentru totdeauna de un loc, departe de care le-ar lipsi motivul vislirii. Camparea, la propriu, in spatiul galeriei sublineaza ideea turismului prin imagine, ce te invita la a vedea si vizita niste oameni ai acelor locuri dupa cum au fost privite de Adi Voicu &Vlad Petri. Sau, vorbind in jocul de limbaj al artistilor, ei sint in expozitia Deltei Dunarii „ghidul vizual“, calauza privirilor noastre turistice ce intilnesc pasager arta.

________
Vlad Petri &Adi Voicu, Pasager
Galeria Galeria, 14-28 noiembrie 2002

Articol aparut in Observator Cultural Numarul 143 – 19 Noiembrie 2002

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.