Arta contemporana promovata de Fundatia pentru poezie Mircea Dinescu

Anul acesta Fundatia pentru poezie Mircea Dinescu continua proiectele de arta contemporana in Portul Cultural Cetate. In contextul nostru cultural-artistic si chiar turistic „estival“, acest spatiu a creat un amplu si atractiv circuit, fara termeni de comparatie. Portul Cultural Cetate, de la malul Dunarii, este populat cu lucrari de arta monumentala, ateliere si comunitati artistice invitate sa participe la unul dintre cele mai generoase proiecte cultural-artistice de tip „environement“ aflat in desfasurare pe teritoriul Romaniei. Fundatia pentru poezie Mircea Dinescu gazduieste, in acest an, de departe cel mai important, interesant si complet proiect contemporan de arta ceramica si o tabara de sculptura sub titulatura Inger Parc. Despre tabara de sculptura – mai putine deocamdata.

Proiectul de arta ceramica contemporana, care a debutat anul trecut in Portul Cultural Cetate, este continuat, intr-o forma spectaculoasa, de intiatorul lui, profesorul Ernest Budes, alaturi de studentii sai: Catalina Danila, Adela Bonat, Romana Cucu, Aniela Ovadiuc, Teona Capitanu si Ioana Budes. Proiectul consta in realizarea habitatului complet al unei asezari umane neolitice.
„Satul neolitic“ este unul functional, complet utilat cu instrumentarul traditional si specific. Ineditul sau consta in organizarea in situ a unei comunitati experimentale. Avind la o extrema studiul, la alta, o forma de turism excentric, „satul neolitic“ presupune adaptarea la conditiile specifice de vietuire intr-o „lume“ perfect echipata pentru evadarea intr-un timp preistoric. Masina a timpului, acest „sat neolitic“ a fost construit in locul in care s-au descoperit urmele unei vechi asezari umane.

Acest ansamblu arhitectural primitiv se compune din sase tipuri de bordeie (amestecind formele unor diferite culturi neolitice), cu movila centrului satului, marcata printr-o coloana ceramica, o necropola alaturata etc., avind lacul de pescuit in apropiere si mai ales, inventarul complet de obiecte uzuale ceramice si nu numai, care-si astepta intrebuintarea.
Cu nostalgii postmoderne, acest proiect recupereaza traditia, iar pe alocuri o reinventeaza; ce poate fi mai veritabil, in domeniul artei ceramice postmoderne, decit un citat si complet si perfect de ceramica neolitica, in contextul actual al „obiectelor ceramice inca pe soclu“ de filiatie postavangardista?

Monica Morariu, autoarea piesei centrale a „satului neolitic“, inscrie, in inventarul obiectelor ceramice ale demersului artistic personal, coloana verticala, cu decoratie inspirata din neolitic, impregnata insa de prezentele tactile ale creatorilor participanti la proiect.
Tinerele artiste – Ioana Budes, Catalina Danila, Romana Cucu, Teona Capitanu si Aniela Ovadiuc – sint studente la Universitatea de Arta din Bucuresti in anul terminal, la clasa profesorului Ernest Budes. Adela Bonat este studenta in anul trei in acelasi departament al aceleiasi institutii universitare. Ele sint autoarele intregului arsenal de obiecte artistice si utilitare de inspiratie neolitica care populeaza „satul neolitic“. Lucrarile lor depasesc stadiul unor simple replici sau interpretari de piese ceramice neolitice, constituind in sine obiecte de arta ceramica, integrate insa viziunii de ansamblu a proiectului de habitat neolitic. Constructia acestui habitat neolitic se afla intr-o continua derulare, devenind inca din acest stadiu un obiectiv de interes nu numai turistic, cit mai ales artistic si antropologic.

Maria Cioata si David Olteanu sint ceramistii care si-au adaptat propriei viziuni tema Parcului Ingerilor, a prezentelor artistice care populeaza faleza Dunarii in Portul Cultural Cetate. Intr-o interpretare abstractizanta, lucrarea Mariei Cioata reduce ideea de inger la gestul aripii si al zborului. David Olteanu utilizeaza, cu umor, un modeleu naturalist in exprimarea metaforei ingerasul mamei; mai precis – un tors feminin purtind pe umeri doi ingerasi care cu siguranta soptesc capului absent doua lucruri complet diferite.
Ilie Cioarta din caruta „lu’ Dinescu“, picteaza malul de Dunare de la bulgari, asa cum il vede prin binoclu. Tot el a pictat si o padure din departare, pe care a vazut-o insa strecurindu-si privirea printre copacii alteia, din fata lui. Fara sa-si aminteasca cum a luat in tinerete Bursa Th. Aman pentru pictura, ne este deja indeajuns de simpatic.

Pe Virgil Constantin Scripcariu ni l-am amintit de la Accente &Amprente, expozitia concurs de pictura, sculptura si grafica din acest an (editia a V-a), unde a luat premiul II pentru sculptura. Reusise, prin lucrarea Inger (din concurs), un modeleu cald cu reductii si deformari lirice, expresive. Aici, la Cetate, a folosit macheta din expozitia-concurs, supradimensionind-o. Insa ingerul la care cioplea in luminis a cazut de pe urma unei furtuni de acum citeva nopti si si-a luat astfel zborul impreuna cu o bancheta pe care sta acum rezemat ori ingenuncheat. Unii zic ca ar seamana cu Ciorbea, altii isi fac poze cu el. Oricum, Virgil mai are ceva de spus, cind se va intoarce in septembrie sa mai lucreze la el. In paranteze fie spus, cred ca o sa-i ascunda macar sexul, pentru ca daca sculptorul Mihai Buculei spune ca ingerii nu au sex, asa o fi.

Celalalt Inger, tot sculptura in lemn, de pe faleza Portului Cultural Cetate, il are ca autor pe Nicolae Stoica si este mai putin disputat. Dar si el, dupa unii, seamana „cu un parasutist care s-a ciocnit cu un parapantist si a cazut printre doi stilpi de telegraf“ care-l si sustin cocotat, la cei cinci metri inaltime ai lucrarii. Atita ca nu are cap…, spre deosebire de ingerul lui Virgil Scripcariu, care sufera ciudate asemanari, pentru ca-l are un pic turtit.
Cu Dunarea in fata se judeca simplu toate lucrurile, in ritmul valurilor care urca doua trepte ca apoi sa le coboare.
Tot aici mai sint trei pietroaie, la care daca nu ajunge apa, o sa vina sculptorii, unul dintre ei din Bulgaria. Dar despre toate acestea speram sa avem ocazia sa mai vorbim.

Articol aparut in Observator Cultural Numarul 132 – 3 Septembrie 2002