Vlad Popescu interviu cu directorul MNAC Mihai Oroveanu

Mihai Oroveanu a fost numit director general al Muzeului de Arta Contemporana

El isi propune sa aleaga calea dialogului si sa nu ocoleasca perioadele dificile prin care a trecut arta contemporana

Dle Mihai Oroveanu, cu cateva zile in urma, o stire difuzata de Mediafax transmitea hotararea ministrului Culturii si Cultelor, Prof. Dr. Razvan Theodorescu, prin care sunteti numit director general al Muzeului de Arta Contemporana. Ce inseamna acum, in Romania, un muzeu de Arta Contemporana?

Ideea unui astfel de muzeu a aparut dupa 1990 si a devenit recurenta in ultimii zece ani. Acum, prin decizia primului-ministru de a pune la dispozitia viitorului muzeu o aripa din Palatul Parlamentului, ea a devenit o realitate in plina desfasurare. N-as vrea sa fac o istorie a acestei idei in Romania, cu toate ca este foarte interesanta evolutia ei in diferite conjuncturi politice. Rolul initiativei particulare a fost, in anumite epoci, major – s-au construit chiar cateva cladiri adecvate functiei muzeale (Kalinderu, Simu, Zambaccian), desi aceasta a fost, la noi, mai degraba exceptia decat regula. In perioada interbelica, arta contemporana isi gasise un oarecare loc in Pinacoteca Statului si chiar in importanta Colectie Regala, dar era mult mai bine reprezentata in colectii particulare. Situatia s-a modificat in ultimii cincizeci de ani, sub monopolul statului, cand politica culturala a Partidului Comunist evita sa-si complice existenta creand o astfel de institutie, care ar fi insemnat consacrarea unor artisti in viata.

V-as spune mai degraba ce nu este un muzeu de arta contemporana, pentru ca in mentalitatea publicului nostru acest termen nu are inca un contur precis. Tot ce pot sa va spun este ca el nu va fi urmarea Galeriei Nationale a Muzeului de Arta a Romaniei, selectia nu va decurge din tipul de selectie practicat acolo. Nu va fi vorba de un muzeu-mausoleu, nu va fi vorba de un muzeu-conserva, ci de un muzeu in miscare. Arta contemporana este in lumea de azi un fenomen acut, cu o foarte intensa prezenta si participare la viata culturala. Existenta unei zone experimentale continua logic, cu alte mijloace si in alte medii, experienta artistica a ultimilor cincizeci de ani. La noi, arta contemporana isi gaseste greu locul, in mod trunchiat si prea putin coerent, in unele expozitii temporare, mai bine sau mai rau mediatizate, iar rezultatul este ca din constiinta publicului dispar, spre rusinea noastra, remarcabile destine artistice care nu au intrat, prin logica criteriilor, in expunerea Galeriei Nationale. Si astfel nimeni nu are unde sa mai vada, prezentate inteligibil, lucrari de George Apostu sau Ion Pacea, de Octav Grigorescu sau Florin Niculiu, de Horia Bernea sau Vasile Kazar. Muzeul de Arta Contemporana are ca principala menire sa readuca lucrarile cele mai importante ale ultimelor decenii in constiinta societatii noastre. El va fi o propunere de sinteza la care se va ajunge printr-o cercetare profesionista marcand tendinte, reactii particulare, curente, idei care au animat o generatie, intr-un mod care va evita exclusivismele. Nu vom monopoliza „selectia”. Ne vom stradui ca, la intervale de timp mai scurte decat cele obisnuite in muzeele traditionale, sa gazduim expozitii de idee, care sa inregistreze experiente ce pot eluda criteriul cronologic. Vom alege, deci, calea dialogului cu profesionistii si nu vom ocoli perioadele dificile prin care a trecut arta contemporana, momentul trist al ideologizarii si politizarii ei. De altfel, coloana vertebrala a acestui muzeu va fi un serviciu activ de documentare pe suport electronic, cu baze de date care vor putea fi accesate si chiar expuse prin mijloace specifice.

Veti expune si lucrari din „epoca de aur”?

De ce nu? Ganditi-va ce interesant ar fi pentru publicul secolului XXI sa urmareasca concursurile monumentelor dedicate lui Stalin sau „ostasului sovietic eliberator” – apoi, in raport cu expozitiile pe teme comparate, chiar polemice, poate chiar intr-o expunere dedicata in intregime fenomenului artei totalitare. Cu reculul pe care il avem in acest moment, putem judeca la rece fenomenul, descifrandu-l si aratandu-l ca pe un fenomen complex, care a marcat in profunzime arta si mentalitatea breslei in ultimele cinci decenii, si in care servilismele de tot felul se amesteca, uneori inextricabil, cu ironia, si chiar cu anumite forme de protest implicit.

Ce se va intampla cu Oficiul National pentru Documentare si Expozitii de Arta?

Functii si structuri ale Oficiului vor fi preluate in departamentele Muzeului de Arta Contemporana. Activitatile de curatoriat si cercetare vor fi amplificate si prin includerea structurii fostului departament de arta contemporana din Muzeulul National de Arta, in asa fel incat noul muzeu va beneficia de o dubla experienta, in care un grup de curatori-cercetatori apartinand mai ales generatiei tinere isi vor conjuga eforturile cu cele ale profesionistilor oficiului – pe alta treapta de profesionalism, as vrea sa sper.

Cum s-a ajuns la amplasarea Muzeului de Arta Contemporana in Palatul Parlamentului?

Aceasta idee este datorata initiativei energice a primului-ministru, hotarat sa gaseasca o solutie realista si pragmatica pentru a pune capat situatiei in care se afla arta contemporana. Va aduc aminte ca in ultimii 60 de ani au disparut multe sali de expozitii, au disparut chiar muzee importante. Tinand cont de starea economica a tarii, este greu de imaginat pentru viitorul previzibil situatia ideala in care s-ar construi un muzeu de arta contemporana pornind de la zero. Ca si in alte ocazii in trecut, ne aflam din nou in fata necesitatii de a adapta pentru functii noi o cladire cu o destinatie de origine cu totul diferita. Nu se poate canta Mozart intr-un decor wagnerian… Vom fi deci obligati sa transformam acesti circa 10.000 mp intr-un spatiu capabil sa primeasca o expunere de arta contemporana. Principiul fundamental al unei astfel de expuneri este principiul „cubului alb”. Intelegeti ce dificil va fi ca intr-o secventa de timp scurta sa putem realiza asa ceva. Cum lucrarile sunt ca si incepute, ma simt motivat de aceasta provocare.

Ce se va intampla cu vecinatatea tensionata a activitatii politice din Parlament?

Ma intreb daca nu vom fi noi cei care vom tensiona Parlamentul. Eu cred ca muzeul va avea un rol foarte important pentru ca onorabilii membrii ai acestei institutii sa intre in contact cu atmosfera artistica. Bineinteles, acest lucru ii va surprinde, pentru ca politicienii, cu rare exceptii, nu fac parte din publicul obisnuit al expozitiilor. La un moment dat, am facut chiar sondaje – ultimul, cu ocazia Targului de Carte – privind prezenta parlamentarilor la astfel de manifestari. Am fost surprinsi sa descoperim ca prezenta lor era foarte apropiata de procentajul reprezentat de bugetul Culturii in cadrul bugetului national. Ce este foarte important este ca am primit asigurari ca nu vom fi supusi in nici un fel unor imixtiuni politice, conjuncturale, ci, dimpotriva, muzeul va avea o totala autonomie, iar pentru deciziile importante se va consulta un consiliu civil de profesionisti, care va avea un cuvant greu de spus.
Ma refer in principal la politica de achizitii, pentru ca, desi in colectiile statului exista un numar mare de lucrari permitand alcatuirea unei prime selectii, nucleul astfel format va trebui imbogatit prin achizitii responsabile si prin donatii – pe care le asteptam cu incredere si speram sa le putem incuraja, insistand asupra creerii unui cadru legal adecvat.

Este suficienta numai suprafata oferita in cadrul Palatului Parlamentului?

Nu. Aceasta suprafata, aproape egala cu cea detinuta in acest moment de Oficiu, este vadit insuficienta. Avem nevoie de depozite, de ateliere, de birouri. Este necesar sa folosim formula, de mult institutionalizata in alte tari, de spatiu alternativ, aflat sub umbrela administrativa a Muzeului de Arta Contemporana, in care sa-si gaseasca locul zone precum creatia experimentala cu media noi sau zone dedicate unor practici artistice autonome, cum ar fi grafica, artele decorative sau fotografia. In aceasta ordine de idei, speranta noastra este sa putem folosi si locul viran din spatele cladirii Parlamentului, pentru a amplasa acolo pavilionul tarii noastre de la Hanovra – Reticula verde -, sa cladim o constructie usoara pe una din marile terase si sa activam spatiul viran prin constructia unor pavilioane usoare pentru expozitii temporare si pentru activitati de sinteza a artelor, atat de caracteristice fenomenului muzeal contemporan.
Este foarte important pentru destinul muzeului ca zona de legatura cu Hotelul Marriot sa fie populata – in aceasta zona am putea expune sculptura in aer liber, transformand axa Marriot-Muzeu intr-un loc de mare importanta pentru destinul urbanistic al acestei sectiuni a Bucurestiului.

Veti avea si o sectie de fotografie?

Da. Vom dezvolta aceasta sectie, mai intai in cadrul departamentului Documentare. Dar speram sa repunem in drepturi aceasta arta atat de napastuita la noi, si sa o facem tinand seama de tratamentul privilegiat de care se bucura in acest moment pe plan international.

As vrea sa revenim asupra problemei alcatuirii colectiei acestui muzeu: sunt lucrarile aflate in gestiunea Oficiului de Expozitii de natura sa constituie punctul ei de pornire?

Este adevarat ca numai o parte dintre lucrarile detinute de Oficiu va putea fi expusa in muzeu. Tot atat de adevarat este ca vom beneficia si de transferul unui numar important de lucrari de arta contemporana, aflate acum in colectia Muzeului National de Arta. Dar fara doar si poate va trebui sa facem apel si la bunavointa unor muzee din provincie si, de asemenea, sa dam de urma unor lucrari care s-au aflat in colectia Sindicatelor sau ale fostului UTC.
In paralel, va trebui inceput lucrul la un inventar national digitalizat al tuturor lucrarilor de arta contemporana aflate in expunerea si depozitele muzeelor, dar si ale institutiilor publice, si chiar in depozitele institutiilor care s-au privatizat.

Un astfel de muzeu are si obligatia de a dezvolta si intretine relatii internationale. Cum vedeti aceasta latura a activitatii muzeului?

Am avut si pana acum, in cadrul Oficiului, parteneriate – devenite deja traditionale – cu centrele culturale straine din Bucuresti si cu muzee din strainatate. Pe de alta parte, recentele consfatuiri internationale organizate sub egida Consiliului Europei, la Salonic si Budapesta, au stabilit prioritati si strategii privind relatiile intre muzeele de arta contemporana din centrul si sud-estul Europei. Ideea cea mai asiduu vehiculata in ultimul timp este aceea a initierii unor evenimente comune, rezultat al unor colaborari bi- si multilaterale intre relativ tinerele muzee de arta contemporana din aceasta zona, pentru ca sansele noastre de patrundere pe piata de arta internationala ar fi sporite de astfel de proiecte in colaborare cu tarile vecine. Aceste recomandari au fost facute, in urma evaluarii politicilor culturale din tara noastra si din tarile din regiune, de specialisti ai CEE.
Exista intre aceste tari un sistem de comunicare privilegiat si, foarte curand, prin consens, vom participa la proiecte punctuale in colaborare.

Programele pe care le proiectati vor avea si un reflex editorial?

Orice muzeu, si, in particular, orice muzeu prestigios de arta contemporana din lume, are la aceasta ora o ampla activitate editoriala. Asadar, vom incerca sa editam cataloage, pliante, afise, materiale educationale, fara a ignora zona publicatiilor electronice, prezentarea de expozitii virtuale realizate in 3D, editarea unor CD multimedia interactive. De asemenea, ne propunem sa organizam programe de cursuri si conferinte, pentru un public de categorii variate.

Cum va fi prezenta in noul muzeu tanara generatie de artisti si critici?

Este in intentiile noastre sa recrutam (si sa formam) tineri specialisti pentru structurile muzeului. Intentionam, de asemenea, sa invitam tineri curatori sa propuna expozitii ale artistilor din generatia lor. Cum muzeul va administra si actualele spatii ale
Oficiului de Expozitii, credem ca vom gasi formule pentru a personaliza acest spatiu, printr-o galerie de arta tanara in care vor expune artisti pana in 35 de ani si al carei program va fi in responsabilitatea unor tineri curatori si artisti.

As vrea sa va intreb ce parere aveti despre intentia prefectului de Alba de a realiza o Coloana fara sfarsit si a o dona Parisului?

Impartasesc perplexitatea celorlalti profesionisti, gandindu-ma cu oroare in ce situatie ne poate pune inocenta generosului prefect. Poate ca ar fi cazul sa-l lasam sa duca la capat aceasta aventura si sa-l facem sa guste din plin umilinta si penibilul unui refuz. Aceasta ignorare, la un asemenea nivel, a dreptului de autor, ne face sa credem ca este sau rau sfatuit, sau intentionat rau sfatuit, spre a-l face de ras. Cred ca interventia Ministerului Culturii si Cultelor trebuie sa fie ferma, pentru ca, daca principiul protejarii originalului exista in Legea Patrimoniului, nu vad de ce am lasa un functionar public sa suporte consecintele unui gest nesabuit. Am atras atentia in repetate ran-duri asupra acestui entuziasm, nu intotdeauna nevinovat, care a facut ca in ultimul timp sa se descopere un numar atat de mare de asa-zis Brancusi, lucru care a inceput sa irite comunitatea stiintifica internationala si sa puna specialistii romani in neplacuta situatie de a fi complicii unei desantate demagogii patriotarde. Mai trist este ca toate aceste lucruri au aparut in presa intr-un mod uneori iresponsabil; ma refer aici chiar si la unele reviste subventionate de Ministerul Culturii si Cultelor.
Ministerul Culturii si Cultelor nu s-a remarcat prin initiative manageriale deosebit de curajoase si prestatia lui a fost in mai multe ocazii comentata negativ. Pare paradoxal, in aceste conditii, ca a gasit disponibilitatea de a sprijini un proiect de asemenea amploare si anvergura.

V-am ruga sa comentati…

Sunt functionar public, ceea ce inseamna ca trebuie sa impun comentariilor mele, subiective poate, anumite limite. Initiativa crearii Muzeului de Arta Contemporana apartine primului-ministru, numirea mea este, conform ierarhiilor normale, semnata de ministrul Culturii si Cultelor. In ceea ce priveste problemele ministerului, pot spune ca exista unele greutati, mai ales in sistemul de comunicare intre departamente, iar altele, cu care m-am obisnuit deja in ultimii zece ani, cauzate de situatia economica precara a intregii economii si intarzierii aprobarii bugetului, ceea ce se rasfrange, uneori dureros, asupra activitatii noastre. Poate ca in locul celor de la minister as avea alte prioritati, cum ar fi, de exemplu, desfiintarea perniciosului impozit de 50% asupra activitatilor de autofinantare, care ne zdruncina economic. Pe de alta parte, exista o doza de neindemanare in mediatizarea reusitelor si nu sunt lipsit de modestie cand spun ca de cateva reusite ale ministerului publicul romanesc nici nu a auzit: expozitiile Romania – tara lui Brancusi. Radacinile unei culturi europene, care a avut succes la Paris, in spatiul Sursele Europei de la Defense, apoi la Strasbourg si Luxembourg, mediatizarea prin televiziunile franceza si engleza a participarii noastre la Bienala de la Venetia, sau succesul Zilelor Romaniei la Beratshausen.

Dar „cazul Pintilie”?

N-as putea sa va spun foarte multe; a fost o balbaiala nefericit manuita, de natura sa lase un gust amar oricarui om de cultura care il admira si respecta pe Lucian Pintilie.
Ce este pentru noi important in acest moment este ca ni se ofera o sansa importanta de a face un lucru necesar si motivant, care, speram noi, va contribui la scoaterea din apatie a unora din cei care s-au lasat descurajati. Sunt dintre cei care considera ca paharul e pe ju-matate plin, si nu pe jumatate gol. Nu pot decat sa spun ca ma voi mobiliza, incercand sa ajut si alte alternative civile care trebuiesc incurajate, pentru ca exista si alte formule de prezentare a artei contemporane, care ar trebui sa-si gaseasca locul in cetate, cum ar fi remarcabila colectie a Fundatiei Anastasia, initiativele unor tabere de arta contemporana insuficient sprijinite de forurile locale, activitatea remarcabila a Centrului International de Arta Contemporana. Vom incepe in curand consultari in vederea stabilirii unor proiecte de colaborare.