Adrian Ghenie in Studio

Noaptea Albă a Galeriilor a injectat în ultimii patru ani steroizi și hormoni de creștere în toate segmentele scenei artistice. Abia în timpul acestei nopți scena artistică românească, turată și tunnată, poate părea atractivă dinamică și cu un consum optim pentru a concura la o linie de start firească.

La început de an 2010 arta românească contemporană era oricum într-o vioaie dramoletă, fără vreo legătură neapărată cu alte crize ale pieței. După o intrare în adormire a uneia dintre cele mai noi dar și cele mai promițătoare galerii particulare, Point Contemporary, scena artei contemporane s-a dezechilibrat și contractat ca o floare apărută prea devreme.

La moment aniversar de plus-minus cinci ani de existență și activitate galeriile independente, particulare au și ele taman pe timpuri de crize, primele semne ale bilanțului. Plan B își permite să-și tragă sufletul cu recuperarea generației 70, după exploziile, focurile de artificii și confettiul câtorva succese internaționale de necontestat. Anaid Art Gallery a construit ușor dar sigur, un număr constant de expoziții muncite, în timp de H’Art a făcut-o  spectaculos, flamboaiant, dar cumva nesigur, pe durată lungă. Galeria Ivan a rămas la fel de retrasă. Și asta se vede doar datorită beznei din jur. Mai nou H’Art-ul dă semne de infarct și de intrare în moarte clinică după câteva zvărcoliri controversate, fără să găsească sânge proaspăt. Se va resimți un gol și cu această importantă dispariție, ori abia va lăsa la lumină niște metereze pe care se va putea reîncepe sănătos reconstrucția?

MNAC-ul într-o parte și ICR-ul într-alta au preluat și promovat cam tot ce s-a putut în încadra în programele lor publice. Banii colorați din piața artei s-au rotit poate doar o singură dată. S-au au rămas la întuneric. Colecționarii au rămas cam aceeași, iar clienții ocazionali nu sunt prea interesanți pentru artiști.

În a doua parte a lui 2010 am putea vedea primele semne de afirmare ale celei de-a doua generații de galeriști, a doua generații de artiști tineri, a doua generații de curatori, cam a doua generație pentru orice.

Artiștii pe umerii cărora s-au ridicat galeriștii sunt în continuare cei care influențează consistent scena artistică din .ro. Victor Man, Adrian Ghenie, Gorzo, Nicolae Comănescu, Mircea Suciu, Nicu Ilfoveanu și-au găsit și format admiratori, discipoli direcți ori indirecți în artiști mai tineri ca Răzvan Boar, George Anghelescu, Adrian Preda, Mirela Moscu, Robert Fekete, Andrei Berindan, Bogdan Gîrbovan, Michele Bressan. Aceștia și alții sunt pe cale să înflorească repede folosindu-se de experința și modelele preluate totuși în viteză.

Cele mai frumoase semne de firesc sunt apariția și dispariția galerilor de tipul artist run space. Fie că sunt deschise pentru un eveniment ori pentru mai multe, acestea au variat oferta artistică cu artiști necartelizați. Și au realizat un lucru în premieră. Vorbesc fără să strige despre democrația gustului, care va face poate cea mai importantă schimbare a lui 2011. Rămâne de văzut cine și unde va fi atunci.

Text publicat in Recycle Night

Încrederea este prima monedă de schimb în lumea artei. Abia după schimbul de încredere urmează cel de bani. Încrederea ţine rolul jetoanelor sau al fiselor care pot fi convertite în bani, doar când ieşi din casinoul artei. Şi poate deveni o sursă de bani mai ales pentru cei care nu se grăbesc.

E bine să ştii de la început că pentru a-ţi expune şi mai apoi vinde ideile creative ai nevoie să le torni pentru început într-un proiect. Iar pentru a fi artist nu-ţi ascundem că vei deveni cel puţin măcar un manager mediocru de proiecte.

Apoi vine partea mai complicată, să câştigi încrederea altora în proiectul tău, unde aproape ca la bancă ori casino, ai nevoie de o garanţie, sau de un garant sau chiar de mai mulţi. Primeşti încrederea, uneori condiţionat, din partea unui curator, al unei galerii, ori a unui sponsor, sau dacă eşti norocos din partea tuturor. Şi uite aşa proiectul tău depinde într-un fel sau altul şi de dorinţele, gusturile sau chiar banii altora. Câştigi ocazia de a realiza proiectul artistic, dar te şi trezeşti cu un credit sau cu o rată de încredere pe care va trebui să o achiţi la nu foarte mult timp după închiderea proiectului. Cei cărora le-ai rămas sau nu dator, îţi vor închide sau deschide noi linii de credit de încredere, după cum ai ştiut să te revanşezi sau nu faţă de ei.

Acum urmează partea cu orgoliile şi cu banii. În lumea artei intrii pentru început ca într-un casino. Păşeşti sigur, pentru că nu-i aşa, nu vrei să pari că eziţi, ca alţii să-ţi descopere slăbiciunile. Mai mult, te şi vezi câştigătorul norocos, care va pleca acasă cu glorie, faimă şi bani. Aşa că tei vei poziţiona instinctiv astfel, fără ezitare, ca şi cum eşti tu acela. Însă şansele reale de artist sunt să apelezi la creditorii de încredere pentru a-ţi susţine poziţia de câştigător, chiar dacă, sau mai ales atunci când realitatea ta este de pierzător. Şi de aceea e bine să-ţi alegi cu grijă creditorii pentru că ei îţi vor cunoaşte situaţia reală, mofturile şi orgoliile mai ceva ca propriul psihoterapeut. Şi odată relaţia stricată acestea vor ieşi la suprafaţă şi vor dăuna, din păcate, capitalului încrederii şi apoi mai ales să-i spunem cotei, adică jetoanelor pe care le transformi în bani.

Galeriile private, menţionate în episodul trecut, au fost construite pe astfel de relaţii de încredere. Trei dintre ele au pornit oarecum invers de la încrederea acordată de (unul şi acelaşi) artist (Gorzo). Altele au început cu încrederea mai multor artişti; altele au cumpărat această încredere din piaţă odată cu lucrările pentru alcătuirea “colecţiei galeriei”. Apoi a apărut nevoia contractelor tip gentelmen agreement ca acoperire preventivă a eventualelor oscilaţii de încredere, mai ales pentru a te proteja în faţa noilor jucători interesaţi de pe piaţa artei.

Ce e bine însă de ştiut e că odată ce un artist îşi retrage lucrările din galerie este poate mai grav decât viceversa, adică o galerie care nu mai doreşte colaborarea cu un artist. Pentru că din nou, ca la bancă ori casino, când cineva se retrage provocă un val de neîncredere ce poate fi stopat doar cu banii reali scoşi pe masă la vedere. Şi cine nu-i are în acel moment se clatină, dacă nu chiar se scufundă.

Însă despre cele câteva momente în care banii au fost scoşi la suprafaţă pe piaţa artei, în episodul următor.

Modernism.ro te invită la primul sezon, al primului serial original despre galeriile de artă contemporană românească.

Cât de coloraţi sunt banii din arta contemporană românească şi ce fel de importanţă are această culoare te vei dumiri cu puţin ajutor.

Şi pentru că ştim că te interesează mai ales cine se află în spatele galeriilor de artă sau în umbra artiştilor bine cotaţi Modernism.ro îţi va reda vederea în infraroşu. Iar dacă nici aşa nu vei reuşi să vezi nu rămâne decât să citeşti fiecare episod sau să renunţi la astfel de griji inutile pentru că ai atâtea altele de făcut.

Modernism.ro te invită la primul sezon, al primului serial original despre galeriile de artă contemporană românească.

Cât de coloraţi sunt banii din arta contemporană românească şi ce fel de importanţă are această culoare te vei dumiri cu puţin ajutor.

Şi pentru că ştim că te interesează mai ales cine se află în spatele galeriilor de artă sau în umbra artiştilor bine cotaţi Modernism.ro îţi va reda vederea în infraroşu. Iar dacă nici aşa nu vei reuşi să vezi nu rămâne decât să citeşti fiecare episod sau să renunţi la astfel de griji inutile pentru că ai atâtea altele de făcut.

Episodul 1: Autopsia unei galerii de artă contemporană

Există în mare două tipuri de galerii de artă contemporană în România. Primele în care intri la propriu în casa omului, de mai că-ţi vine să te descalţi. O sobă de teracotă şi o bucătărie, poate prea deschisă îţi imprimă sentimentul că poţi cu uşurinţă viola intimitatea cuiva, dacă nu ai făcut-o deja până să te pătrundă acest sentiment.

Altele sunt dimpotrivă la celălalt capăt al registrului şi anume la acela în care răceala şi utilizările anterioare ale acelui spaţiu s-au păstrat foarte bine amintind oarecum de atmosfera de Romarta.

La mijlocul echilibrat profesionist se află cele mai puţine. Dar există.

Una dintre cele mai importante din această categoria dă semne de dispariţie, după nici măcar un an de activitate. Point contemporary a început cu dreptul şi a tot continuat aşa într-un mod ciudat păşind poate prea repede pentru evoluţia pieţei de artă contemporană româneşti. Point contemporary a apucat să organizeze cinci proiecte expoziţionale/evenimente în ţară şi a participat în altele trei europene la Babusch şi Preview Berlin în Germania şi la Viennafair în Austria. A mai apucat să editeze patru albume, cărţi de autor, între care Fresh Bucharest a Oanei Lohan este bestseller între cărţile de BD româneşti. Anul 2010 trebuia să fie anul în care să-şi demonstreze potenţialul şi mai ales să-l consolideze.

Dincolo de etapa de creştere în care se află piaţa de artă, unele trepete se mai şi coboară uneori. În cel de-al doilea an declarat de criză activităţile galeriilor de artă contemporană private se răresc, iar strategiile se schimbă uneori radical bazându-se prioritar pe vânzări aşa cum o arată că o face reţeaua Artmark în portofoliul căreia se află Point contemporary.

Lecţia încă neînvăţată în cei 5 ani de maximă experienţă în zona privată a galeriilor de artă contemporană românească este că un brand/produs de artă este făcut mai ales din oameni pasionaţi. Satul creativ fiind mic, înspre foarte mic, orice val de neîncredere odată creat devine suficent de puternic înspre distrugerea acelui brand.

Dar despre alte valuri de neîncredere şi urmările lor în episodul următor.

Galeria POINT va invita cate o saptamana in fiecare luna, la lectura colectiei de reviste si cataloage de arta contemporana.

In ianuarie 2010 va asteptam in perioada 15 – 22 in intervalul orar 11:00 – 19:00.

Va asteapta la galerie peste 100 de reviste de arta contemporana si cataloage de la targurile internationale de arta, precum si toate publicatiile si prezentarile expozitiilor care au avut loc in galeria noastra.

Artforum  septembrie 2008 – ianuarie 2010;  Art World februarie – iulie 2009;  Art in America iunie – decembrie 2009; Art Review ianuarie – decembrie 2009; Frieze noiembrie 2008 – ianuarie 2010; Foam iarna 2008 – toamna 2009; Flash Art octombrie 2008 – octombrie 2009; Camera Austria; Spike; Art & Auction; NY Arts decembrie 2008 – ianuarie 2010; cataloage ale targurilor de arta internationale Viennafair 2009, Preview Berlin 2008 si 2009, Berliner liste 2008 si 2009, Fiac 2008, Art Forum Berlin Desire 2008, Show off Paris 2007 si 2008, Art Forum Berlin, The International Art Show 2009

Cartea Lih a lui Gili Mocanu; Cartea de desene Bucuresti proaspat a Oanei Lohan; Catalogul expozitiei Self reflecting 30 –Zoltan Bela; Cartea de ilustrate Action – Roman Tolici; Colectia de ilustrate a expozitiei Nu te supara frate

Publicatiile Clubului Ilustratorilor

OMAGIU – remix culture magazine

Prin acest proiect galeria POINT isi doreste sa ofere celor interesati posibilitatea de a fi mereu la curent cu informatii din arta contemporana internationala.   

vezi mai multe aici

prezentator Liliana Popescu, imagine si editare video Cristi Farcas

vezi mai multe aici

imagine si editare video cristi farcas

Primul eveniment găzduit de ATELIER 030202 este proiectul EST / VEST. 20, o instalaţie vizuală concepută şi creată de Aurel Tar şi Mihai Zgondoiu, cu aportul unei instalaţii de sunet a lui Florin Tomescu. EST / VEST. 20, celebrează 20 de ani de la Revoluţia Română şi căderea Zidului Berlinului în spaţiul european.
Artişti invitati: Saddo (RO) & Other (CA), Lucian Muntean (RO)

Mihai Zgondoiu, Liliana Popescu, George Mihaita, Lucian Muntean, Aurel Tar, Cosmin Nasui

ATELIER 030202 este un nou spaţiu de artă contemporană dedicat tinerilor artişti vizuali interesaţi de experiment, concept vizual şi noile media. ATELIER 030202 se află la Sala Nouă a Teatrului de Comedie din Bucureşti, strada Sfânta Vineri nr.11.

Mihai Zgondoiu

Aurel Tar

Lucian Muntean

Gerge Mihaita si Sorin Oprescu

fotoreportaj Lucian Muntean

“Est/Vest. 20” este proiectul colaborativ a doi artişti vizuali Aurel Tar şi Mihai Zgondoiu, cu aportul unui sound-mix de Florin Tomescu. Aniversând 20 de ani de la Revoluţia Română şi de la căderea Zidului Berlinului “Est/Vest 20” alătură cele două feţe simbolice ale Cortinei de Fier. Călătoriile alegorice ale lui Aurel Tar sunt imagini ale mixajelor identităţilor naţionale în cei douăzeci de ani, în timp memoria pierdută a reprezentărilor libertăţii Revoluţiei este recuperată şi resemnificată de Mihai Zgondoiu. Fuziunea vizuală este susţinută de instalaţia de sunet a lui Florin Tomescu ce amestecă sunetele Revoluţiei Române cu cele ale căderii Zidului Berlinului. Dincolo de moda sentimenală a brandului revoluţiei anticomuniste, de arta făcută în folosul comunităţii, ori de condamnarea ei politică “Est/Vest. 20” este la propriu suspendarea prezentului într-o instalaţie artistică.  - Cosmin Năsui / curator  

20.rEVOLUTIE

“Proiectul 20.rEVOLUTIE? reconstituie principalele şabloane vizuale ale Revoluţiei române din 1989. Memoria zidurilor acelor zile de sfârşit a epocii Ceauşescu a fost acoperită după 20 de ani de tranziţie de păcură, vopsea şi indiferenţă. Un proiect care propune, reconstituirea primelor graffiti ale revoluţiei române. Sloganuri precum „Libertate”, „Jos Comunismul”, „Victorie”, Deşteaptă-te române”, „Jos Dictatorul” “Armata e cu noi”, “România liberă”, trebuie să facă parte din memoria noastră vie! Aceste manifeste alături de care s-au jertfit oameni, nu mai au aceeaşi încărcătură emotională, ori sens ca acum 20 de ani. Amintirile ’89 dispar treptat precum fotografiile voalate. Memoria zidurilor Revoluţiei române este aproape inexistentă, este oarbă.

Cele şapte picturi pe pânză (150x150cm) marchează principalele fotograme din ‘89, la care se adaugă sloganuri scrise în limbajul Braille. Sunt frânturi de memorie, instantanee ce simbolizează ieşirea poporului român de sub dominaţia comunistă. Imaginile create sunt de factură grafică. Ele ne aduc aminte de manifestele răspândite de-a lungul istorie în scop de propagandă. Imaginile sunt simplificate, linia lor este una tăioasă asemeni xilogravurii (prima tehnică de multiplicare), tocmai pentru a reda mesajul cât mai exact şi concis.

Folosirea limbajului Braille aduce o cheie importantă în faţa întrebărilor noastre legate de decembrie ‘89: a fost, sau nu a fost rEVOLUTIE? Poporul român s-a decimat singur ca într-o luptă de orbi. Speculaţiile cum că ar fi fost o lovitură de stat militară încep să prindă contur la 20 de ani de la tragicele evenimente.” - Mihai Zgondoiu / artist vizual

Exit and Transfer Information

Se împlinesc 20 de ani de când România a ieşit dintr-o cruntă opresiune. Peisajul cenuşiu al deceniilor de dictatură începe sa se coloreze, apar culorile libertaţii.

Deşi a fost o binecuvântare, “Libertatea” castigată intr-un mod dramatic în Decembrie ’89  a adus in aceşti 20 de ani un sentiment de nesiguranţă şi derută.

Proiectul meu este conceput  in spiritul EAST SIDE GALLERY Berlin şi işi propune să vorbească despre intâlnirea naţiunilor.

A fost o euforie de moment sau un sentiment de circumspecţie s-a asezat de la Vest la Est şi de la Nord la Sud, în locul “Cortinei de Fier”?  - Aurel TAR / artist vizual

Galeria Point contemporary, str. Icoanei nr. 15 Bucureşti www.pointcontemporary.com

foto credits: Point contemporary

Dimensiunea de gen în programul de video-performance 

As she likes it/Aşa cum îi place ei

Olivia Niţiş

Programul As she likes it de la Point contemporary este o iniţiativă a Forumului Cultural Austriac şi reprezintă un preambul la un proiect mai amplu, o expoziţie de artă contemporană româno-austriacă intitulată Idila, care va avea loc în primăvara anului viitor.

Producătorul acestui pachet de video-performance-uri este o organizaţie nonprofit din Austria Sixpackfilm, care are ca scop asigurarea unui public pentru segmentul video austriac în Austria şi la nivel internaţional. Organizaţia deţine o bază de date impresionantă, în jur de 950 de titluri de filme documentare, experimentale, de scurt metraj etc

Prin urmare, programul As she likes it a fost realizat de Sixpackfilm şi este prezentat în România prin Forumul Cultural Austriac. Este un program care adună o serie de realizatoare video din Austria care combină aspectele contemporane cu tradiţia în zona artei performance, cu accent pe corpul femeiesc şi pe identitate.

În ce măsură apare genul ca interes de reprezentare în aceste video-performance-uri este un aspect care m-a interesat, ţinând cont de faptul că nu întotdeauna sexul autorului implică şi un discurs genizat în produsul cultural. 

De cele mai multe ori ne confruntăm cu o confuzie de tip asociativ: gen=femei. Iar eroarea are o dublă conotaţie şi anume faptul că genul este asociat cu o categorie luată în sens biologic, categoria femei, iar cealaltă, că genul este asociat unei categorii unice. Gen nu înseamnă doar femei, nu înseamnă doar feminitate, ci şi masculinitate precum şi interacţiunea dintre cele două. 

Produsul artistic, performance, video, etc nu este nici masculin nici feminin, este un produs degenizat, însă conţinutul acelui produs artistic poate avea o dimensiune sau mai multe dimensiuni de gen. 

Genul s-a intersectat cu noţiunea de performance în teoriile despre gen ale poststructuraliştilor, şi mă refer aici la Judith Butler care precizează că genul este performativ, adică se construieşte printr-un act repetitiv şi trebuie deconstruit pentru a fi eliberat din corsetul esenţializării, pentru a-i reda fluiditatea contextuală. În consecinţă, însăşi noţiunea de identitate de gen este pusă în discuţie atâta timp cât ea nu constituie o categorie fixă şi este supusă, ca şi sexul, permanentei resemnificări. Pentru că sexul nu este considerat prediscursiv, ci discursiv laolaltă cu genul fără de care nu poate semnifica. Dar poststructuralismul nu vorbeşte despre gen şi sex în relaţie cu performance-ul luat ca o categorie artistică, mai exact genul este în sine un performance, adică e discursiv, pentru că lumea este dominată de limbaj.

Genul este determinat socio-cultural prin acţiunea participativă a indivizilor, adică genul este un produs al interacţiunii dintre cele două sexe, al schimbărilor produse pe fondul realităţilor socio-culturale, însă individul nu este un element pasiv, ci poate participa la remodelarea comportamentelor de gen, la criticarea şi redefinirea normelor. 

Genul este şi el subiect al unora dintre video performance-uri. El apare ca normă, dar şi ca tabu (feminitatea apare social determinată de anumite norme estetice, instauratoarele unor prejudecăţi, în consecinţă o femeie nu mai este feminină fără dinţi şi se ruşinează, sau feminitatea nu mai interesează, îşi pierde expresia şi valabilitatea pentru o anumită categorie de vârstă). Este evidentă preocuparea în video-performance-uri pentru deconstruirea unor prejudecăţi legate de anumite roluri sociale cum este cel al stewardezei din video-ul lui Sabine Marte (Stewardessenclip), pentru zona autoreferenţială  (Karoe Goldt, Solo mit Chor), pentru caracterul intimist al interacţiunii dintre sexe (Friedl vom Groller, Passage Briare, Hochzeit/Wedding), pentru problematica alienării (Mara Mattuschka şi Chris Haring, Legal Errorist sau Doris Schmid, Zimmer 9), dar şi pentru ironie şi autoironie în situaţia absurdă, anecdotică, a unei experienţe trăite în care analiza cade şi asupra unor tipologii comportamentale (Carola Dertnig, Byketrouble), sau a situaţionismului utopic construit la nivelul unui traseu turistic prin peisajele bucolice pictate, specifice epocii Biedermeyer în Austria primei jumătăţi a secolului al XIX-lea. Poate cele mai dense video-performance-uri sunt cele semnate de Carola Dertnig (Strangers) şi Legal Errorist al cuplului Mara Mattuschka şi Chris Haring. Care este condiţia străinului, a emigrantului? Ce defineşte starea de a fi străin? Ea este relaţionată apartenenţei la un teritoriu străin, dar în acelaşi timp, unui teritoriu familiar printre străini. Condiţia străinului este una extrem de nuanţată şi defineşte relaţia cu sine şi cu celălat. Legal Errorist se concentrează asupra sistemului erorilor. Este un film despre transformare, despre frgamentarea identitară, poate fi expresia deconstrucţiei poststructuraliste amintită mai sus. Această deconstrucţie este redată în jocul performativ al corporalităţii degenizate. Corpul este al unei femei, însă genul se ambiguizează. Este o fragmentare a unei persoane care nu-şi mai aparţine.

Un element important de menţionat este că motivele şi stilistica videoclipului sunt folosite în filme de către artiştii austrieci contemporani, iar muzica nu este doar acompaniament sau fundal sonor, ci parte integrantă a lucrării creată adesea în paralel cu stratul vizual. Acesta este şi cazul filmelor din proiectul As she likes it, pentru că este  Aşa cum îi place ei.

Aurel Tar, Eurocentric Circus Maximus

Unicredit Ţiriac Bank, Sucursala Millennium, Galeria Point contemporary

Monedele fără ţară au şi ele o ţară a lor numită de Aurel Tar Eurocentric Circus Maximus. Aceste monede arată de parcă ar fi ale mai multor ţări şi, de fapt, nu sînt ale nici uneia dintre ele. Sînt valori simbolice fără graniţe, născute din fuziuni culturale şi istorice, ca şi cum rivalităţile unor ţări vecine, ca Franţa şi Marea Britanie, ori ale unor state mai îndepărtate, precum SUA şi Rusia, nu s-ar fi petrecut niciodată.

Esenţializarea stilistică a lui Aurel Tar atinge, cu Eurocentric Circus Maximus, pragul unei dorite tehnicizări, atît a desenului, cît şi a compoziţiei, prin aplatizarea riguroasă a culorii, asumate de artist ca „pictură techno“.

Suprafaţa picturilor sale foloseşte din plin rasterul punctat, ca acela al unui panou cu leduri ori al unei cusături tip goblen supradimensionate, devenit o caracteristică a artei sale.

Proiectul expoziţional Eurocentric al lui Aurel Tar se opreşte asupra detaliilor interacţiunilor şi mixajelor culturale ale globalizării, din noua ţară a monedelor fără patrie.

Articol aparut in Observator Cultural Numarul 501 din 18.11.2009