In 2008 pictam “Crystal ball” si “Grey resonance” constand in doua imagini diferite, care aveau insa legatura, alaturate pe aceeasi panza. Tot atunci imi imaginam o serie de lucrari ca o continuare e celor doua, un fel de storyboard pe tema celor mai sangeroase atentate teroriste din lume, vazute din perspectiva atentatorului. De obicei, vedem urmarile abominabile  ale atentatelor teroriste, insa prea putin stim ce au simtit, vazut sau gandit teroristii in ultimele momente. Imi doream sa realizez o pictura care sa sugereze imagini ramase pe retina teroristului inaintea atacului. De pilda, in cazul atacului din 11 septembrie 2001, prima pictura e o imagine idilica, un peisaj vazut din avion. Pictura se  continua cu interiorul acestuia, din perspectiva pasagerului inarmat; cu cele doua stewardese ingrijorate pe culoar si se termina cu un close-up al lamei cutitului pe gatul ei. Privitorul este introdus in povestea teribila prin cele 3 scene, de la un plan general – peisaj panoramic, purtat spre interior, iar finalul este dezvaluit de titlul lucrarii: “9.11 – USA”. Multiplul atentat cu 2.993 morti, 8900 raniti din New York.

Cu ocazia primei intalniri Puzzle Progress i-am propus lui Dragos Burlacu o colaborare inedita: sa realizam seria imaginata de mine in 2008 in asa fel incat finalul sa fie o surpriza, chiar daca aveam o schita prealabila, ceea ce picta unul nu vedea celalalt, era acoperit, pana la sfarsitul colaborarii. Aceasta este esenta Puzzle Progress pentru mine: sa pictez o anume tema, pe aceeasi panza, dupa un plan schematic, iar surpriza realizarii finale a celor doi artisti sa fie maxima. Asemanarea stilistica, faptul ca amandoi ne exprimam in principal prin pictura “fotorealista”, cat si proiectul “Puzzle Progress” au dus la inceputul unei frumoase prietenii. Acum ne consultam, sfatuim si colaboram bine, avand in vedere marimea orgoliilor unor pictori tineri. Au fost momente mai dificile, neintelegeri: Dragos nu rezona cu tema, distanta fizica, caile de comunicare, curiozitatea “bucatii” pictate de coleg, dar finalul a fost mai bun decat ma asteptam: proiectul a functionat, presentimentul a fost bun.

Pana acum am finalizat jumatate din proiect, adica doua din cele patru picturi: “9.11 – USA”; “8.14 – IRAQ” (in 2007, 520 morti,1500 raniti); urmeaza: “8.20 – IRAN” (in 1978 cu 477 morti); “9.1 – RUSSIA” (in 2004, in Beslan, cu 366 morti si 747 raniti). – Zoltan Bela

Aici pictura” 8.14-IRAQ”….

4 paintings

Colaborarea cu Bela este pentru mine o oportunitate de a comunica cu un artist care se afla in zona mea ca si stil, preocupari si varsta. Am ales sa incepem colaborarea cu un numar de 4 picturi pe care le vom realiza impreuna, lucrand pe zone diferite ale aceleiasi panze, la 300 de km distanta unul fata de celalalt. Este in primul rand o provocare de comunicare si surpriza descoperirii imaginiii finale la care am participat amandoi, fara sa stim ce face celalat. Artistii vizuali, pictorii in cazul nostru, sunt personaje obisnuite si antrenate sa lucreze izolati in atelierele lor si abia la final sa intereactioneze cu publicul, critica, etc. In cazul nostru miza si unicitatea proiectului este sa facem echipa pe panza; daca ar fi sa fac o comparatie suntem ca doi violonisti care canta intr-o orchestra fara sa se auda intre ei, ei reusind totusi sa cante in acord unul cu celalalt.

De-a lungul istoriei artelor s-au intamplat colaborari artistice importante, ca si rezultat sau ca parcurs al unei prietenii, in coproductie au fost realizate o serie de lucrari Andy Warhol & Jean Michel Basquiat, in anii 80 in SUA, sau Horia Bernea si Paul Neagu prin anii 70. Cred ca se intampla rar ca doi artisti sa se intalneasca pe suprafata unei panze si sa rezulte lucruri remarcabile, la mijloc trebuie sa fie o afinitate puternica, o comunicare buna si respect reciproc. Mergem pe un fir subtire foarte intins, e o echilibristica a completarii. – Dragos Burlacu