Tăinuite parfumuri, Nada STOJICI și Octavian Sever COIFAN la Tiny Griffon Gallery

Nürnberg, 30 octombrie 2015- 26 noiembrie 2015 de Veronica Kirchner si Dr. Georg Lecca Pledoaria lui Cy Twombly de a readuce poezia în artă își regăsește puterea de convingere, sculptată în lemn și parfum, în expoziția „Versteckte Düfte“/ „Tăinuite parfumuri“, deschisă până în data de 26 noiembrie 2015, la Tiny Griffon Galery, Nürnberg. Nada STOJICI și Octavian Sever COIFAN semnează, artistic, o premieră, cel puțin pentru România. Vernisajul expoziției din data de 30 octombrie 2015 caligrafiază un inedit prin faptul că impune, din partea privitorului, nu numai observarea ci și participarea lui, o participare așa cum o vedea Paul Neagu care susținea că salvarea artei plastice vine dintr- o estetică unificatoare a tuturor receptorilor senzoriali. Ludicul senzorial al expoziției „Versteckte Düfte“ vine din combinația armonioasă dintre obiectele din lemn ale artistei Nada Stojici și parfumul creat de Octavian Sever Coifan. Nada STOJICI este absolventă a Facultăţii de Arte, Timişoara, secţia –sculptură, membră a UAP România, prezentă în expoziții și simpozioane naționale și internaționale de sculptură, (printre altele: Radiografia sufletului, 2004, Taine și Tainițe, 2006, Ferestre, 2005, Metaforme, 2009). A obţinut mai multe premii, printre care Premiul Juventus, 2003 şi Menţiune specială, oferită de Austrian Airlines la concursul „Ego-grafii”, Diploma de excelenţă pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii Timişoarei în Europa, Premiul Pro Cultura Timisiensis, 2007. Octavian Sever COIFAN, absolvent al Facultății de Arhitectură din Timişoara, este singurul parfumier român între cei...

Read More