Centrul de arta MORA recomandă expoziţia “Studii”, artist: Sanda Vincenz Brediceanu

Evenimentul are loc Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017, ora 18.00 în Foaierul Atheneului Român, acces prin intrarea artiștilor.
Expoziția este deschisă în perioada 18 – 24.11.2017 între orele 12.00-18.00.

Argument
conf.dr.arh. Francoise Pamfil – curator expoziție

“Artele frumoase – asemeni componisticii, artelor interpretative, literare și performative aparțin lumii așa cum clarifică Umberto Ecco prin idiolect. Căutările reușite ale unor oameni oferă durată și valabilitate estetică operei. Autorii au în comun studiul, cercetarea, nemulțumirea chiar. Sanda Vincenz Brediceanu este un pictor nu atât prolific cât autocritic.
De fiecare dată când contemplăm un tablou, ascultăm o lucare muzicală, suntem emoționați de o anumită interpretare ori ne scufundăm în lumea unui roman sau a unei piese de teatru, ne lăsăm conduși de imaginarul autorului. Acest imaginar are însă în plan secund un nevăzut special – care constă în nenumărate ore de lucru, spirit critic, foarte multe modificări și extrem de multe variații pe aceiași temă. Până ce și natura repetă înspre desăvârșire.

Autoarea lucrărilor de pictură urmează un drum dificil – solicitant dar și plin de satisfacție – acela al unui autoexil de atelier. Până nu este mulțumită de prospețimea unei tușe de pensulă, de profunzimea unui ton intermediar sau de anatomia sintetică și esențializată a unui personaj, Sanda nu se lasă. Nu face compromisuri. Continuă să lucreze până când rezultatul e aproape de imaginea propriei ei desăvârșiri mereu prezente ca etalon de ajuns și depășit

“Oamenii care cad“ sunt o temă preferată a Sandei Vincenz Brediceanu, dezvoltată cu curaj asertiv în anii de maturitate a creației sale, care evocă subtil bestiariul empatic al Magdalenei Rădulescu – din seria Circul dar și mirarea profundă, condimentată social, din expresiile tablourilor lui Toulouse Lautrec. Caii săi exprimă noblețe și obediență înțeleaptă iar desenul în cărbune sau sangvină este o excelentă alegere de mediu dar și un compliment potrivit ales monumentalității lui Mestroveci – studiat cu certitudine în documentarea care a precedat desenul.

Cristalele sunt o incursiune fascinantă în legitățile de alcătuire, un drum intelectual cartat în universul algoritmilor naturali prin surprinderea și iterarea modului de creștere minerală. Poate de aceea delicatețea notației recurge dominant la creion și peniță credem pentru a lăsa tonul major geometriei formale.

Peisajele – toate realizate în pastel – aduc lumina în cadru, o rețin și amplificând-o o comentează plastic. Aparent teme predictibile, decupajele de lume operate în pastel au curiozitate, prospețime și chiar un umor profund al notației. Seria

Plante suprinde cu cele mai neașteptate compoziții, cu suprapuneri și interpuneri ce generează un regn vegetal propriu autoarei. Personajele Heraldice mizează pe transparențe fine ale tonurilor de lavis și pe o armadă de accesorii ce poziționează cultural arborele geneaologic al subiectului. Adevărate triedre spațiale, care afirmă propriul lor mod de a răspunde atracției gravitaționale, Stabilopozii sunt defapt un pas mai departe – sau un pas simultan cristalelor. Ei supun spațiul înțelegându-i creșterea formală. Nu în ultimul rând Studiile de Portret documentează și pregătesc – întocmai corului antic – căderea sau intrarea lumilor.

Retrospectiva STUDII își asumă deliberat caracterul său foarte heteroclit, tocmai pentru a oferi publicului privilegiul unei răsfoiri unice, aceea de vizită în atelier.
Expoziția este astfel o invitație deschisă, o intrare mediată foarte generos și convingător de autoare, într-o lume originală de preocupări, teme și căutări, de unde Sanda VINCENZ BREDICEANU ne mărturisește încrederea sa în pictură și bucuria de a privi.”