Va adaug prezentarea expozitiei taberei de creatie Prezentul: Trecut si Viitor, tabara ce a avut loc in localitatea Buzias. Textul critic este semnat de profesor doctor Marcel Tolcea.
Expozitia Taberei internationale de creatie, “Prezentul: trecut si viitor”, Buzias, 2017 dureaza din 18 septembrie 2017, ora 19.00 pana duminica 24 septembrie 2017. Evenimentul are loc la Calpe Gallery, Bastionul Theresia, Timisoara si ii are ca organizatori pe Galeria Montage in colaborare cu Primaria Orasului Buzias si Hotel Phoenix.
Expun artistii
Aurel Bulacu
Horia Cristina
Sofia Ovejan
Anca Ciofirla/ Van Ka
Eugen Raportoru
Alexandru Jakabhazi
Sandor Aranyi
Valentin Georgiev
Vica Tila Adorian
Mirela Iordache
Vali Chincisan
Suzana Dan
Alina Ondine Slimovschi
Daniel Valeriu Neculai.
Prezinta Prof.univ.dr. Marcel Tolcea.

Buziașul dintre culorile artei

Adesea, lucrurile importante ce au bunul obicei de a ni se întâmpla în viață nu doresc să treacă neobservate. Ca atare, ele, pur și simplu, devin memorabile. Cam așa cum are bunul obicei de a i se întâmpla și artei. Adică acelei producții de originalitate artistică  în care diverse individualități produc valori sau, cu un cuvânt mult mai fericit, creează.

Verbul „a crea” este mai important decât pare fiindcă diferența dintre un artist și un obișnuit producător de bunuri este taman acest verb. Artiștii creează bunuri despre care lumea obișnuită crede că sunt unice. Nu. Aceste bunuri, adică operele de artă, nu sunt doar unice. Ele sunt mult mai mult: sunt originale. Diferența dintre unicitate și originalitate este dată de creativitatea artistului. Iar creativitatea sa face ca opera de artă să fie nu doar unică în exprimare, ci, mai ales, unică în concepție. Ceea ce nu înseamnă neapărat că orice operă de artă este o valoare plasată în fruntea vreunei ierarhii. Nu. Nici vorbă! Arta are bunul obicei de a asculta de două criterii fundamentale: valoarea comercială de vânzare și valoarea de apreciere, adică gustul. Cele două „imperii”, cum știți, nu merg nicicând împreună și nici nu pot visa la o minima reconciliere. Dar pot spera la o formă de conviețuire. De influențare a gustului public.

Păstrând proporțiile, aceasta ar trebui să fie misia oricărei tabăre de artă: de a negocia cât mai armonios raportul dintre gustul rafinat al Artistului și cel, fatalmente, mai puțin format  al publicului.

Nu știu dacă un asemenea proces este unul conștientizat, mai întâi, iar apoi asumat. Știu doar că actualul primar al orașului Buziaș, Sorin Munteanu, nu este la prima lui tentativă de acest fel. În urmă cu 6-7 ani, hotelul Parc din Buziaș găzduia expoziția unei tabere internationale. Pe care am avut bucuria de a o fi vernisat.

O bucurie ce s-a regăsit și în această ediție — desfășurată între 30 mai și 5 iunie –, de data asta într-o formulă mult mai lărgită, mai „grea”, mai ambițioasă. Mai ambițioasă nu doar din perspectiva artiștilor participanți, ci și ca strategie de promovare a orașului-stațiune. Tabăra s-a desfășurat simultan sau, poate mai corect spus, în cadrul FestivArt Buziaș ce a reunit mai mult manifestări cultural-artistice și nu numai. Iar această ambiție se regăsește și în titlulatura manifestării: „Buziaș: prezent, trecut, viitor”

Așadar, Tabăra international de artă Buziaș 2017 înseamnă, într-o perspectivă strict cantitativă, 13 artiști plastici din România, Ungaria și Bulgaria: Vică Tilă-Adorian, Sandor Aranyi (Ungaria), Aurel Bulacu, Valentin Chincișan, Anca Ciofîrlă, Suzana Dan, Valentin Georgiev (Bulgaria), Cristina Horia, Mirela Iordache, Alexandru Jakabhazi, Daniel Valeriu Neculai, Sofia Ovejan, Eugen Raportoru, Alina Ondine Slimovschi.

Atunci când am avut prima întâlnire cu creațiile lor, am știut – ca de fiecare dată când este vorba despre o asemenea reunire de personalități din diverse domenii plastice – că îmi va fi aproape imposibil să vorbesc despre toți la un loc și definitiv nedrept să încerc o minimă situare a fiecăruia în parte.

Așadar, cu permisiunea lor simbolică, nu îmi rămâne decât să îi așez în niște pavilioane imaginare (că tot suntem la Buziaș).

În primul pavilion ar locui Aranyi Sándor, Aurel Bulacu, Horia Cristina, Vică Tilă Adorian și Alexandru Jakabhazi. E Pavilionul Seniorilor și cel al artiștilor cu experiență în fața șevaletului, al foii de hârtie și al ucenicilor (elevi sau studenți).

Sigur, politețea ne îndeamnă să începem cu Aranyi Sándor, pictor și fotograf,președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din Ungaria. Cunoscut publicului timișorean iubitor de artă de mai mulți ani mai ales în urma proiectului „Diplomatic Art”, arta lui Aranyi Sándor are o capacitate aparte de a oferi privitorului explorări în dimensiuni spațiale nebănuite.

Aurel Bulacu este decanul de… culoare al taberei. În spate/în față cu o experiență în fața șevaletului, a clasei, dar și a trebilor breslei (a fost preşedinte al Filialei de Grafică Bucureşti a U.A.P.R. între 2002 – 2006), Aurel Bulacu  e prezent cu trei lucrări în care nu se poate să nu observi simțul acut al culorii, senzualiatea abil camuflată a formelor sau rafinamentul contururilor ce descriu limburi imaginare.

Din „pânza” aceleiași școli – este vorba despre Liceul Tonitza – vine și Horia Cristina. Delicat, bine așezat într-o sensibilitate old fashioned, artistul orchestrează atent semitonuri delicate și geometrii bătrâne.

Decanul de adevăratelea al taberei este, în schimb, Vică Tilă Adorian. Cunoscut ca un grafician nu doar sensibil, ci și obsedat de concepte, el conduce de câțiva ani destinele Facultății de Arte din Timișoara, iar prezența sa cu o lucrare reprezentativă la Buziaș este, probabil, un semn institutional. Enigmatice, dintr-un niciunde al formelor, dar mai ales ciudat amenințătoare, semnele lui Vică Tilă Adorian sunt când iconuri, când embleme ce par a-și apropria igraios lumea.

Last but not least în acest pavilion al seniorilor, Alexandru Jakabhazy, universitar și grafician timișorean, cu o susținută prezență pe simeze și în viața culturală timișoreană. Ușor recognoscibil, stilul lui Jakabhazi aduce dimpreună o rigoare dinamică a geometriei ce se topește armonic la întâlnirea cu o cromatică stenică, vie și luminoasă.

Al doilea pavilion ar fi al Alumnilor timișoreni. „Locuiesc” în el foști studenți ai Artelor din Timișoara, de fapt, două foste studente: Alina-Ondine Slimovschi și Anca Ciofîrlă. În vreme ce Alina-Ondine Slimovschi este un artist mai degrabă centripet, delicat și cu refugii ușor retro într-un rafinat onirism, pictura Ancăi Ciofîrlă (curator, deopotrivă, al taberei) este una centrifugă, aplecată mai agresiv către privitor, adesea cu neașteptate provocări de compoziție, culoare, convenție.

Al treilea pavilion – sigur, ordinea este aleatorie — este Pavilionul de la Soare Răsare. Stau împreună, aici, bucureștenii și bulgarul. Sigur, Anca Ciofîrlă este de mai multă vreme bucureșteană prin așezare, dar asta „rimează” cu centrifugalitatea despre care vorbeam. (Sigur, pentru bănățeni, tot Timișoara-i centrul!) Aici se află Eugen Raportoru, Sofia Ovejan, Suzana Dan, Neculai Valeriu Daniel, Valentin Georgiev.

Și am să încep cu oaspetele din Bulgaria, Valentin Georgiev. El adduce, prin lucrările sale, o candoare a ductului și a culorilor ce îl conduce cînd spre un nonfigurativ ingenuu, când spre un  suprarealism figurativ.

E un raport ce se regăsește și între lucrările din tabără ale Sofiei Ovejan ce pare a privi lumea vizibilă și cea a visului cu măcar jumătate de dioptrie din privirea unui Rousseau Vameșul. Cu substanțiala observație că miza artistei este mai ales o cromatică vie ce îmbogățește fertil referențialul pictat.

Nu îmi plac asemănările cu alți pictori, dar, fiindcă tot am făcut această gentilă impolitețe, să spun că portretistica urbană a lui Eugen Raportoru îmi evocă lumea cromatică a lui Corneliu Baba. Care, la rândul lui, prin culorile sale de pământ, vine din monotonia gri-maronie a lui Ion Andreescu.

Dintre toți artiștii prezenți la Buziaș, cred că Eugen Raportoru este cel mai puțin sedus de prezența unui privitor ipotetic. Drept pentru care nu vrea nici să seducă, nici să placă, nici să declanșeze emoții. E repetitiv, deci monoton bacovian în cel mai nobil sens al apropierii.

Poate mă înșel, dar cred că în prelungirea, în complementaritatea unei asemenea atitudini gândește Suzana Dan, cunoscută timișorenilor de la prima ediție a Art Encounters. Manager cultural, sedusă de instalații și happening, atunci când pictează, ea își corporalizează culorile și le obligă, odată cu formele, să devină asemenea unui Realități nu lipsite, ci handicapate de autenticitate.

Sigur, primul reflex la o asemenea reflecție este răspunsul la întrebarea „ce ar fi de făcut? Să te întorci la un tip de artă spirituală, așa cum face Neculai Valeriu Daniel, implicat în restaurarea frescelor bisericești? Sau să te folosești, tot asemenea lui, de instrumentele modernității vizuale pentru a pune, în subtilă cheie plastică, semnele vremurilor?    

Grele întrebări, și mai grele răspunsuri.

Sigur, ar fi fost multe lucruri de spus despre valoarea și diversitatea artiștilor.

Cât privește memorabilitatea/ unicitatea artei despre care vorbeam în debutul rândurilor de față în raport cu asemenea evenimente, vreau să vă spun că vernisajul Taberei a fost unul mai mult decât memorabil: o furtună mai mult decât expresivă a măturat promenada pe care artiștii au expus lucrările lor.

Să fi fost asta un semn al iritării naturii față de orgoliul omului creator sau, pur și simplu, un avertisment că artiștii sunt unicități ce nu trebuie niciodată așezate prea aproape unul de altul?

Marcel Tolcea