Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită miercuri, 23 august, ora 18.00 la vernisajul expoziției „Atelier de front. Artiști români în Marele Război”, la parterul Galeriei Naționale.

Expoziţia-eveniment „Atelier de front. Artiști români în Marele Război”, marchează contribuția artiștilor la procesul de formare a memoriei colective în legătură cu  Primul Război Mondial. Creațiile unei întregi pleiade de artiști mobilizați depun mărturie asupra Marelui Război din perspectiva contemporaneității imediate, directe, și participă astfel la „scrierea” istoriei, picturile, sculpturile și desenele realizate de aceștia fiind menite unui viitor Muzeu Militar. Ele consemnează viața de pe front și din spatele frontului în scene de un tragism adesea conținut, câteva dintre lucrări fiind expuse pentru prima oară cu prilejul „Expoziției Artiștilor Mobilizați de Marele Cartier General al Armatei”.

O scenografie sugestivă, inspirată de structura tranșeelor și a liniilor de front, recreează atmosferă traumatizantă a războiului și accentuează emoțional mesajul celor peste 120 de lucrări ale artiștilor mobilizați, printre care îi regăsim pe Nicolae Tonitza, Ion Teodorescu-Sion, Camil Ressu, Ștefan Dimitrescu, Oscar Han, Dimitrie Paciurea, Ion Jalea, Cornel Medrea.

Operelor din patrimoniul MNAR li se alătură lucrări și documente împrumutate cu generozitate de Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București, Complexul Muzeal „Moldova” din Iași și Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus” din Ploiești.

O selecție din expoziția de față va fi itinerată ulterior la Roma în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Museo del Risorgimento (Complesso Vittoriano), gazdă a evenimentului.

Curator: Alina Petrescu

Muzeul Național de Artă al României, Calea Victoriei 49-53, Galeria Națională (parter)

Perioada: 23 august 2017 – 28 ianuarie 2018

Program de vizitare: miercuri – duminică, 11.00 – 19.00 (până la 30 septembrie) / 10.00 – 18.00  (octombrie – decembrie)

Bilet de intrare:  10 lei

Gratuit: prima miercuri din fiecare lună