ARTA PENTRU POPOR ESTE EXPOZABILĂ. DAR ARTA PENTRU DICTATORI?

Text și fotografii de Călin HENTEA

Frisonantă expoziția „Artă pentru popor? Plastica oficială românească între 1948 – 1965” găzduită, începând din luna decembrie 2016 și până în luna martie 2017, de Muzeul Național de Artă al României. Frisonantă pentru că nu ai cum să scapi de un fior rece pe șira spinării atunci când dai cu ochii de acele chipuri sinistre care ne-au oripilat istoria și au chinuit, decenii întregi, pe români. Impactul portretelor omagiale și ale compozițiilor proletcultiste din această temerară expoziție este cu atât mai puternic cu cât aceste lucrări au fost realizate cu un imens talent, cu un profesionalism desăvârșit, cu o forță plastică covârșitoare, ce au fost puse în slujba imperativelor propagandistice ale regimului comunist de un Corneliu Baba, Ștefan Szonyi, Camil Ressu, Jean Steriadi, Aurel Jiquidi, Iosif Iser, Constantin Baraschi, Ion Irimescu, Ion Jalea și atâția alții. Pictați sau sculptați, Stalin în uniformă albă în fața Kremlinului, Gheorghiu-Dej studiind planul de electrificare al țării, Iosif Chișinevschi printre cărțile lui Lenin și Stalin, Ana Pauker la tribună, te cutremură la fel de tare ca și uriașul „Sudor” al lui Ștefan Szonyi sau „Pălmașul” lui Constantin Piliuță. Tabloul „Grivița 1933”, pictat de Gavril Miclossy în 1952, a devenit un clișeu al luptei muncitorești interbelice sub conducerea comunistă ce a fost reprodus în mai toate manualele de istorie; la fel ca și „Ana Ipătescu” lui Alexandru Ciucurencu.

Monica Enache, curatorul expoziției, a realizat o curajoasă și puternică demonstrație de istorie pe viu, deoarece privind aceste lucrări îți poți da seama de atmosfera angoasantă din acei ani, de modul în care erai obligat să aplauzi, să privești lumea, să înțelegi istoria. Achiziționate de stat sau de partid, pe bani grei, pentru a fi expuse în sălile principale ale instituțiilor publice fiecare dintre aceste lucrări, transmitea fără putință de eschivă din partea cetățeanului, mesajul politic al partidului, lozinca momentului, ucazul puterii.

Tot ca un exorcizator exercițiu de istorie pe viu, și tot la MNAR, credem că expozițiile „Artă pentru popor?”, cu la fel de lăudabila sa predecesoare din 2012 „Mitul național. Contribuția artelor la definirea identității românești”, ar trebui continuate printr-o retrospectivă de plastică românească, având drept temă arta pentru dictatori. Ar fi vorba despre o expoziție –  unică poate în Europa și în lume – cu lucrări realizate în epoca respectivă, înfățișându-i pe cei ce și-au dictat voința (sau intenționau să o facă) în România secolului XX: Carol al II-lea, dar și Corneliu Zelea Codreanu, alături de Horia Sima, generalul Ion Antonescu și abia apoi Gheorghiu Dej, Ana Pauker & Co, Nicolae și Elena Ceaușescu. Portretele omagiale ale acestora ar putea fi însoțite și de alte compoziții ale vremii, tipice pentru atmosfera și regimul respectiv. Nici vorbă de a face publicitate pentru simboluri fasciste, naziste sau comuniste: dimpotrivă, această asociere – însoțită de comentarii explicative  – ar fi de natură curativă pentru înttreaga societate privind virusurile sociale extremiste, fie acestea de dreapta sau de stânga.

Prezentul actual poate fi mai bine înțeles și corectat, dacă se reamintește mereu cum s-a greșit în prezentul trecut.    

 

Ana Pauker

 

Arta pentru popor cu Stalin

 

Chisinevschi

 

DEJ GANDIND

 

DSCN6590

 

DSCN6611

 

Muncitori

 

palmas 1907

 

prima sala

 

Sadov lenin dej

 

Stalin in alb