Prima săptămână a lunii februarie a însemnat cel mai mare protest din istoria post-decembristă a României. Oameni de toate vârstele au dat dovadă de un activism civic ce a ocupat primele pagini ale publicațiilor naționale și internaționale, iar atmosfera acestor evenimente va fi redată într-un album publicat la Curtea Veche Publishing, intitulat #rezist. Pancarte de la protestele OUG 13/2017”. Precomanda acestuia este disponibilă începând de astăzi, 7 februarie 2017, pe site-ul www.curteaveche.ro

Această carte apare înainte ca subiectul ei să se fi epuizat, înainte ca valul de emoție colectivă care s-a produs în ianuarie și la începutul lui februarie 2017 să fi apucat să curețe moravurile publice, iar apoi să se retragă în albie. E o carte-instantaneu și e tot atât de spontană pe cât au fost și sunt mitingurile din București și din celelalte orașe românești. Este o colecție de  sute de mesaje care, cu timpul, s-ar fi pierdut, uitate sau rătăcite prin ungherele Internetului.

Pancartele din 2017, irepetabile, intransigente, oneste, inteligente, subtile, de un umor irezistibil, arată că ne-am despărțit, pentru totdeauna, de vremurile în care, la demonstrații, se agitau mesaje scrise de alții cu litere albe lipite pe un fundal de pânză roșie. Adunate într-o carte, ele devin niște instantanee din 2017, care le demonstrează scepticilor că o nouă generație de cetățeni manifestă altfel decât se făcea, cu îndârjire, naivitate și chiar cu ură, la începutul anilor 1990.

Albumul poate fi achizitionat din librăriile din toată țara incepand cu data de 15 februarie 2017.

#rezist

Share This: