Light Falls / Dragoș Bădiță
3 februarie – 15 martie 2017
Vernisaj: 3 februarie, de la ora 19.00

Curator Cristina Stoenescu
Galeria Anca Poterasu
Strada Plantelor, nr. 58, sector 2, București

Vă invităm astăzi, începând cu ora 19.00 să descoperiți lucrările artistului Dragoș Bădiță, la deschiderea expoziției personale Light Falls.

Retina este arsă infinitezimal de lumină. Orice act de a vedea este totodată și orbire.
 
Lucrările lui Dragoș Bădiță creează o cosmologie proprie, atât spirituală cât și profană, o căutare care nu mai ține nici de domeniul științific, nici de cel sacru, ci de o alternativă a filosofiei naturale. O căutare artistică ce nu își propune supra-scrierea istoriei, ci redefinirea mirării ca acțiune principală a descoperirii.
Spațiul în care are loc acest proces este inundat la început de imagini vii, referențiale, ca apoi să se abandoneze unui întuneric cald, vibrant. Treceri prin schimbări de lumină, de la difuz, la întuneric, dintre claritatea imaginii care arde prin pigment albastru, până la confluențe de cerneală absorbite de hârtie fac pupila să pulseze, să se dilate în căutarea indiciilor vizuale.
Expoziția Light Falls prezintă seria de picturi în cerneală realizate în rezidența „Fjuk Art Centre”, din Husavik/ Islanda, la care Dragoș Bădiță a participat în 2015. Peisajului străin, aproape extra-planetar, i se opun lucrări inspirate de casa de la țară a artistului, de locuri și elemente familiare. Lucrarea video Vertigo (2016) realizată în frecventele excursii în natură, inversează această familiaritate, creând alte puncte cardinale în spațiul expozițional. În același timp, lucrările în ulei pe hârtie, realizate în 2016 transmit provocări vizuale în stilul lui Magritte, păstrând însă compasiunea liniilor fragile pe care Dragoș Bădiță le infuzează în creațiile sale.  
Seria picturilor de ulei pe hârtie complementează seria peisajelor în cerneală printr-un joc de compensare – textură și fluiditate, culoare care arde și cerneală care curge, iluzii create din prea mult și o singurătate pașnică. Fiecare mediu de exprimare permite o altă prezență a luminii și o altă vibrație a culorii, pe o lungime de undă care evadează suprafețele picturale ca să fie apoi să se scufunde în ochiul care caută și în privirea care se pierde. Imaginile sunt inspirate de experiențe profund personale, exacerbate până la renunțare totală. De la peisajele islandeze redate în cerneală, până la cerul înstelat oglindit într-o apă stătătoare, corpusul de serii și lucrări glisează între alienare și melancolie, între căutare și abandon, între jocuri de percepție pre-condiționată și claritate monocromă. Până când vedem.
 
Ramurile lui se hrănesc precum rădăcini în solul albastru, de unde absorb lumina care cade, îngropată acum în noi, cei ce privim arborii inversați.
– Curator Cristina Stoenescu

Parteneri: Lateral ArtSpace

Dragoș Bădiță (n. 1987, Horezu, România) lucrează și locuiește în Cluj-Napoca, România. A absolvit Universitatea de Arte și de Design din Cluj-Napoca, secția pictură, în 2009, urmând ca în 2011 să își finalizeze studiile de masterat la aceeași instituție. Expune atât în România, cât și în Danemarca, Germania, Marea Britanie, Grecia și Spania. BP Portrait Award, una dintre cele mai prestigioase expoziții de portrete din lume selectează una dintre lucrările sale, Chinese Soup (2014), expunând astfel la National Portrait Gallery/ Londra, Marea Britanie (2015), la Scottish National Portrait Gallery/ Edinburgh, Marea Britanie (2015) și Ulster Museum/ Belfast, Marea Britanie (2016).
Printre expozițiile personale menționăm: Lateral ArtSpace/ Cluj, România (2012 și 2013), Galeria Ivan/ București, România (2009 și 2011). Participă la numeroase expoziții de grup printre care Muzeul județean/ Bistrița-Năsăud, România (2016), Alpineum Produzentengalerie/ Lucerna, Elveția (2014), Salonul de Proiecte/ București, România (2014), Galeria Larmi/ Copenhaga, Danemarca (2013), Kunstverein Tiergarten/ Galerie Nord, Berlin, Germania (2013), Institutul Cultural Român/ Londra, Marea Britanie (2011), CCA Andratx/ Mallorca, Spania (2010), Galeria Mie Lefever/ Gent, Belgia (2009), Artower Hall/ Atena, Grecia (2008). Este co-coordonator al spațiului expozițional Lateral ArtSpace din Cluj-Napoca.

Dragoș Bădiță, Night Swamp, 40 x 50 cm, ulei pe lemn, 2016

Dragoș Bădiță, Night Swamp, 40 x 50 cm, ulei pe lemn, 2016

Share This: