Muzeul Naţional Cotroceni, în parteneriat cu Guvernul României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Fundaţia „Inter – Art” Aiud, Centrul Cultural „L.Rebreanu” Aiud organizează miercuri, 14 decembrie 2016, orele 18.00, în Salonul Cerchez al muzeului, expoziţia de artă plastică Imaginile diversităţii.

Expoziţia este prilejuită de Ziua Minorităţilor Naţionale (18 decembrie) şi este sinteza Taberei Interetnice de Artă Contemporană ce a avut loc la Aiud în perioada 5-15 octombrie 2016 şi  la care au participat – în premieră naţională- artişti reprezentând toate minorităţile din România cu prezenţă în Parlament.

Tabăra Interetnică de Artă Contemporană a avut ca scop punerea în valoare a segmentului multietnic şi multicultural din România, în cadrul unei manifestări ce are ca principiu de bază colaborarea interculturală. Promovarea artei contemporane din România prin prisma minorităților,  reprezentate în premieră într-o singură manifestare de artă vizuală, a însemnat un pas important din punct de vedere cultural, dar şi social. Este o abordare a relaţiilor interetnice din punct de vedere artistic, care ne-a permis îmbogățirea vieții culturale a țării prin prezentarea în faţa publicului iubitor de artă a unor lucrări reprezentând culturi şi tradiţii diferite, dar și conexiuni între acestea. Proiectul a apărut aşadar ca o necesitate şi  a marcat un punct foarte important în viaţa cultural-artistică interetnică din România.

Pe simeza Muzeului Naţional Cotroceni vor expune 34 de artişti reprezentând 21 de etnii din România: Agi-Veli Elis (etnic turc), Bako Andrei (etnic român), Bako Mihaela (etnic român), Balazs Tiberiu (etnic maghiar), Balog Stefan (etnic maghiar), Balog Zoltan (etnic maghiar), Boicescu Traian Ștefan (etnic italian), Bolek Maierik (etnic polonez), Chelmambet Fedin (etnic tătar turco-musulman), Cobzaru Georgeta (etnic elen), Cristea Elena (etnic român), Csiri Daniela – Silvia (etnic român), Curt Sandu Viorel (etnic rrom), Dobrescu Maria (etnic albanez), Dub Vasile (etnic evreu), Dumitrescu Mirela Stefania (etnic macedonean), Eperjesi Noémi (etnic maghiar), Filipov Iuliana (etnic rus lipovean), Gnandt Stefan (etnic german), Gutiu Steluta (etnic german), Ivancea Amira-Alexandra (etnic sârb), Karkus Miroslava-Blazena (etnic slovac), Lixandru Robert (etnic maghiar), Mleziva Iosif (etnic ceh), Munteanu Gheorghe (etnic ucrainean), Ortelecan Maria Daniela (etnic rutean), Panighiant Ovidiu (etnic armean), Pantea Ana (etnic român), Semenescu Oriola (etnic albanez), Stănoiu Daniela (etnic român), Tincul Adrian (etnic croat), Tomaselli Angela (etnic italian), Zapototchi Mena (etnic român),Velciov Nicolae (etnic bulgar). Stefan Balog a fost conducătorul taberei iar Ioan Hădărig, directorul artistic.

Vernisajul va fi urmat de un recital susţinut de Melodis Folk Aiud, compus din Emilia şi Marius Moga.

Expoziţia este deschisă în perioada 14 decembrie 2016 – 7 ianuarie 2017 şi poate fi vizitată fără programare prealabilă, conform programului Muzeului Naţional Cotroceni. 

expo-interetnica-buc2016 

Parteneri media: Agenția Națională de Presă Agerpres, HYPTV, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România Internațional, Radio România București FM, Onlinegallery.ro, Diplomat Club, Vacanțe la țară, Traveller Magazin, ArtOut, Fundația Culturală “Magazin Istoric”, Historia, Asociația Redescoperă Istoria, Q Magazine.

Share This: