Începând de mâine, 25 octombrie, se deschide, la Casa Europei, sediul Reprezentanței Comisiei Europene în capitala britanică, expoziția de desen a artistei Raluca Popa, care celebrează, într-o formulă inedită, geniul marelui Brâncuși. Proiectul, curatoriat de Simona Nastac și realizat de Institutul Cultural Român din Londra ca parte a „Anului Brâncuși”, mai cuprinde o prelegere susținută de istoricul de artă Doina Lemny, autoarea volumului “Brâncuşi – artistul care transgresează toate hotarele”, monografie publicată în limbile franceză, română şi, de curând, engleză.

Folosind o varietate de surse, printre care două dintre cele mai relevante monografii scrise despre Brâncuşi – volumul “Brancusi” al Sandei Miller și cartea Doinei Lemny –, Raluca Popa oferă, prin intermediul unor expresive desene în creion, un portret intim al marelui artist, așa cum se desprinde din însemnări, corespondenţă, fotografii şi filmări de epocă. Rezultă, astfel, o incursiune foarte personală, dar uimitor de sugestivă, într-un univers biografic care, dată fiind proverbiala discreție a lui Brâncuși, rămâne mereu înconjurat într-o aură de mister.

La rândul său, Doina Lemny, doctor în istoria artei și specialistă în sculptura din prima jumătate a secolului XX, va completa potretul reconstituit de ilustrațiile Ralucăi Popa, vorbind despre imaginea pe care Brâncuși însuși și-a creat-o în posteritate prin autoportretele și fotografiile pe care le-a realizat el însuși lucrărilor sale în atelierul parizian.
Proiectul de la Casa Europei vine în completarea evenimentului organizat la sediul ICR Londra în luna februarie a acestui an, care a oferit o perspectivă britanică asupra marelui sculptor român în compania câtorva dintre cei mai buni cunoscători ai acestuia din Marea Britanie.
Muzeograf-cercetător la Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centrul Pompidou din Paris, Doina Lemny este co-curatoarea celor şapte expoziţii tematice organizate la Atelierul Brâncuşi din 1998 până în 2002. A fost, totodată, curatoarea expoziţiilor “Antoine Pevsner în colecţiile Centrului Pompidou” (2001), “Dațiunea Brâncuşi” (2003) și “Henri Gaudier-Brzeska în colecţiile Centrului Pompidou” (2009). Este autoarea mai multor volume, printre care: “Brancusi”, Paris, Oxus, 2005; “Brancusi & Gaudier-Brzeska: points de convergence” şi “Henri Gaudier-Brzeska: Notes sur Liabeuf et Tolstoï”, Paris, L’Échoppe, 2009; “Lizica Codréano: Une danseuse roumaine dans l’avant-garde parisienne”, Lyon, Fage, 2011; “Brancusi: Au-delà de toutes les frontiers”, Lyon, Fage, 2012; “Brancusi”, volum din colecția “Monographies”, Paris, Editions du Centre Pompidou, 2012; “Henri Gaudier-Brzeska, un sculpteur «mort pour la France»”, Lyon, Fage, 2015.

Raluca Popa (n. 1979) a studiat la Universitatea de Artă din Cluj și are un Master în Fine Arts la Byam Shaw School of Art / Central Saint Martins din Londra. A expus la Guangdong Times Museum (China), Leopold Museum (Viena, Austria), Stadtbibliothek (Winterthur, Elveția), The Museum of Applied Arts (Viena, Austria), Lateral ArtSpace / Fabrica de Pensule (Cluj), Tranzit Bucureşti, Salonul de Proiecte şi MNAC Bucureşti. Lucrările sale au apărut în publicaţii de specialitate importante precum IDEA. Arts + Society, Kunstkritikk, The Catlin Guide 2012: New Artists in the UK și Axis UK. Mai multe despre Raluca Popa, puteți găsi pe site-ul artistei www.ralucapopa.ro.

Simona Nastac este curator și critic de artă independent, stabilită la Londra. A studiat Istoria și Teoria Artei la București și are un Master în Creative Curating Contemporary Art la Goldsmiths College, Londra. A curatoriat expoziții solo, de grup și evenimente live la Londra, Seul, Praga, Sankt Petersburg, Cluj și București, prezentând artiști recunoscuți precum Hito Steyerl, Guy Ben-Ner, Meekyoung Shin, Jaap Blonk, Dan Perjovschi, Victor Man, Mona Vatamanu și Florin Tudor, printre alții. A publicat numeroase articole de specialitate în presa românească și internațională, iar între 2006 – 2013 a coordonat programele de arte vizuale, rezidență artistică, literatură, arhitectură și design la ICR Londra. Cea mai recentă expoziție, „NeXus: Fuziuni deschise” la Muzeul de Artă din Craiova, a inclus „Sărutul” lui Brâncuși (prima variantă din 1907, aflată în colecția muzeului) alături de lucrări de sculptură, pictură, desen, video și performance de Paul Neagu, Anish Kapoor, Tony Cragg, Nigel Rolfe, Marianne Eigenheer, Neville Gabie, Vlad Nancă și Nona Inescu, într-un dialog despre esențializarea formei, intensități și temporalități diferite ale materiei, procesualitate, corporalitate, metamorfoza materiei în acțiune și a acțiunii în materie și text.

raluca-popa

Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk