Miercuri, 6 aprilie 2016, ora 18.00, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38), va avea loc prezentarea colecției de modă White by Mirela Trăistaru, un proiect marca Flori de Ie, urmată de o expoziție de pictură semnată de Mirela Trăistaru și Rareș Lupu. Va prezenta actorul Constantin Cotimanis. În deschiderea evenimentului, vor lua cuvântul președintele ICR, Radu Boroianu, și criticul de artă Pavel Șușară. Va avea loc și un recital susținut de Jezebel (Izabela Barbu), acompaniată de Solomon Victor (chitară).

Mirela Trăistaru este absolventă de Design vestimentar şi de Pictură şi a vernisat peste 30 de expoziţii personale în România, Statele Unite, Elveţia, Olanda, Austria, India, Coreea de Sud şi Egipt şi a participat la peste 50 de expoziţii colective. A pictat pe corpul manechinelor, a făcut costume şi decoruri pentru film şi teatru. A cochetat şi cu filmele de artă şi piesele de teatru, realizând costumele pentru spectacole importante. A lucrat cu regizori importanţi, precum Sanda Manu, Lucian Giurchescu, Alexandru Tocilescu, Ion Lucian, Chris Simion, Horaţiu Mălăele şi Gelu Colceag. A realizat costumele din piesa „Femeile savanteˮ de Moliere, care s-a jucat la Teatrul Naţional şi pentru filmul „Epicenterˮ. A lucrat la spectacole cu Sanda Toma, Ştefan Iordache, Cornel Vulpe, Alexandru Repan, Andi Vasluianu, Dragoş Bucur, Medeea Marinescu, Monica Davidescu, Teodora Mareş sau Sebastian Papaiani. Pe lângă scenografie, decoruri, costume, body painting, organizează show-uri de fashion. Este curator la Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane.

Proiectul „Flori de IEˮ,fondat de Cristina Chiriac, este unic în România şi ascunde o poveste despre pasiune pentru tradiţie, unde autenticitatea, atenţia pentru detalii şi dragostea pentru trecut se îmbină perfect. Din colecţia Flori de IE fac parte 500 de piese de îmbrăcăminte şi accesorii de ii tradiţionale vechi, dar şi ii moderne, a căror broderie este realizată manual şi au ca sursă de inspiraţie modele culese din toate regiunile României. Între acestea se remarcă cele peste 150 de piese de costum popular tradiţional românesc, din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, unice, cusute şi brodate în întregime manual, fiecare fiind certificate de un specialist etnograf. Flori de IEˮ a promovat ia românească atât în ţară, cât şi peste hotare, cum ar fi la Festivalul Pure London sau în cadrul expoziţiei de la sediul ICR New York.

Rareș Lupu este un artist vizual complex, format în școala de artă clujeană, licențiat în grafică, design textil și vestimentar, desfășurându-și activitatea în mai multe domenii creativ-artistice. A participat la numeroase ediții ale târgurilor internaționale CPD Dusseldorf, Premiere Vision Paris, Pret-a-porter Paris, Milano Unica-Milano, Ideea Biella – Como; conferințe de specialitate și emisiuni TV.

Mirela Trăistaru şi Rareş Lupu sunt membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România şi au participări naționale și internaționale la proiecte artistice, expoziții și simpozioane; lucrări în colecții private din România, Italia, Austria, Germania, Elveția, Canada și Statele Unite.

Intrarea la eveniment se face pe bază de invitație.

afis-flori-de-ie-mic