La Festivalul Internaţional de Teatru NETA 2015

CONFUZII, un remarcabil experiment artistic, ni-l va reaminti pe tânărul lui Robert Musil, celebrul Törless

În seria montărilor moderne pe care vi le propune Festivalul Internaţional de Teatru NETA 2015, ce se va desfăşura la Teatrul Naţional din Bucureşti în perioada 28 august-4 septembrie, se înscrie şi spectacolul Confuzii, o coproducție între Compania croată Eurokaz, Academia de Arte Dramatice din Zagreb și colectivul artistic Domino. Spectacolul se va juca la Sala Atelier, luni 31 august, de la ora 20.00.

Confuzii se bazează pe celebrul roman al autorului austriac Robert Musil, Rătăcirile elevului Törless. Povestea se învârte în jurul unui tânăr pe nume Törless, care trece printr-o experienţă de maturizare fizică și (homo)erotică în timpul petrecut la oșcoală militară, undeva la periferia Imperiului Habsburgic.

Pentru acest proiect, artistul Branko Brezovec, profesor de renume al Academiei de Artă Dramatică de la Universitatea din Zagreb, a antrenat toate departamentele (actorie, regie de teatru, design de lumină, regie şi producţie de film) şi, pe lângă actriţa oaspete Suzana Brezovec (mama lui Törless şi curtezana), publicul va vedea o generație remarcabilă de tineri actori croaţi.

Pornind de la propriile observaţii asupra temei, regizorul apelează la procedee dramaturgice neconvenţionale, susţinute şi de o îndrăzneaţă dinamică muzicală  (Simfonia a II-a de Peteris Vasks şi scena finală a operei Siegfried de  Wagner), care uneori sprijină, alteori submineazã intriga romanului, creând propria meta-naraţiune. Acest stil dramaturgic inovativ este îmbogăţit prin combinarea diverselor materiale discursive, contexte, limbaje şi stiluri de joc în cadrul aceluiași spectacol.Branko Brezovec investighează zone încă neexplorate ale textului dramatic, utilizând motive din culturi diferite (cu precãdere din zona balcanică), pe care le alătură prin tehnici regizorale moderne.

Rezultatul este un experiment scenic fascinant  vizual, cu o simbolistică opulentă.  “… Confuzii este un spectacol care te dezorientează până când arunci la o parte noţiunile preconcepute pe care le ai despre teatrul narativ (…) Trebuie să te pregătești să fii aruncat pe un teritoriu cu totul nou, inconfortabil și uimitor”, aprecia  Out Magazine, din New York.

Premiera acestei coproducții a avut loc la Abrons Art Center din New York, în septembrie 2014.

Selectat să participe, în acest an, la o serie de festivaluri internaţionale, Confuzii are deja în palmares două premii importante: la Vratsa, la Festival of the Small Theatrical Forms, pentru “experiment artistic”, iar la Umag – unul din premiile “Leul de aur” ale Festivalului Teatrelor de Cameră.

Pe toată durata Festivalului NETA, zilnic, după fiecare spectacol, sunt prevăzute discuții cu realizatorii spectacolului.Timpul rezervat acestor întâlniri este de 30 de minute, iar intrarea, atât pentru reprezentanții mass-media, cât şi pentru publicul spectator, va fi liberă.

Festivalul International NETA este organizat de Teatrul Naţional “I.L.Caragiale” din Bucureşti, NETA (New European Network) – prin programul Europa Creativă şi UNITER.

Evenimentul este finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii, beneficiază de parteneriatul Centrului Cultural al Municipiului Bucureşti – ARCUB şi de sprijinul Institutului Cultural Român.
AFIS A1 FINAL rom_low Confuzii_5352 by dino sertovic Confuzii_5459 by dino sertovic Confuzii_5612 by dino sertovic Confuzii_5632 by dino sertovic Confuzii_photo by domino
Parteneri media: TVR, Blitz TV, TV City, NETA Art TV,  Radio România, Radio ZU, Radio Romantic, Grupul editorial Burda, Nine O’ Clock.