afis-ed-ungariaArtistul vizual Emil Dobriban din Cluj Napoca, a organizat în perioada 14.11.2014 – 28.11.2014 expoziţia personală de pictură „Siluete”, în Aula mare, spaţiu expoziţional, Primăria Budaörs, zona Budapesta, Ungaria.  Expoziţia a fost deschisă de pictorul Kovács Attila, fost profesor la Universitatea de artă, Budapesta, Ungaria.

Chiar dacă uneori în paralel cu pictura, în tabere internaţionale din Franţa, Germania şi Japonia, realizează lucrări de Land art, artistul manifestă o constantă preocupare spre expresia picturală. În această expoziţie sunt prezentate 15 lucrări de dimensiuni între 50/70 cm şi 80/100 cm realizate de-a lungul ultimilor ani. Selecţia are ca motiv inspirator silueta umană, animalieră sau obiectuală pentru dezvoltarea unor compoziţii picturale cu o cromatică puternică, cu simplificări ale formelor care capătă în acest fel un plus de expresivitate.

DOBRIBAN-4a DOBRIBAN-5 in-vant padurea-Hoja-2 siluete-A slovacia-peisaj zbor-1 animaliera-1 asteptare DOBRIBAN-3aEmil Dobriban este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Secţia pictură, Cluj. A absolvit în 1988, ca şef de promoţie, secţia Pictură a Institutului de Arte plastice, actuala Universitate de Artă şi Design Cluj, unde în prezent este conferenţiar universitar.

A avutexpoziţii personale la Cluj-Napoca, MiercureaCiuc, Oradea, Budapesta, Doorn/Olandaşi a participat la mai multe expoziţii de grup international de pictură, grafică, mail-art. Premii (selecţie): 2003 Bucureşti – Premiu pentru pictură Concurs naţional „World Trade Center Roumania“; 2000 Bacău – Premii pentru pictura, Muzeul de artă la “Expoziţia Saloanele Moldovei”; 1995 Budapesta, Ungaria – Premiu pentru pictură, The Hungarian Centre of Art and Education; 1989 Bucureşti – Bursa anuală a UAP din România pentru pictură.