EXPOZIȚIA ZIARULUI NECONVENȚIONAL
ediția a XII-a
Muzeul Național al Țăranului Român
Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff 3, București
Sala Aquarium
22 octombrie – 9 noiembrie 2014
Program de vizitare
marți-duminică 10:00-18:00
luni închis
Participă:
Alma Redlinger
Paula Ribariu
Mirela Hagiu
Brîndușa Bontea
Mircea Barzuca
Lucian Țăran
Radu Comșa
Ștefan Pelmuș
Magdalena Pelmuș
Bogdan Pelmuș
Daniela Chirion
////
Ephifania trecerii…
Acum 40 de ani, am avut un vis : voiam să trec din spațiul în care mă aflam,în alt spațiu, alăturat, de care mă despărțea un șir nesfârșit de felinare, atât de apropiate unele de altele, încât doar se zărea ceea ce era dincolo; nu aveai loc să te strecori printre ele. Spatiul în care mă aflam nu era caracterizat prin nimic – era o ceață ; nici spațiul de dincolo nu era mai clar, doar mai luminos.
Dacă ar fi să caracterizez astăzi spațiul de-aici ,aș observa că este un spațiu al marilor reclame ,zgmotos, cu artere pe care alunecă mașini, poate cu oameni strecurându-se fugitiv printre ele; spațiul de dincolo de felinare ar fi altfel? Nu prea…
Atunci, în spațiul real, nu aveai cum să treci fără voie de la stăpânire, acum nu poți trece fără bani…
Cu alte cuvinte, șirul despărțitor de felinare este prezentul continuu …
Reîntorcându-ne la oile noastre,la spațiul pe care ni-l oferă Muzeul Național al Țăranului Român,avem în lucrarea palpabilă și în acelaș timp conceptuală a Magdei Pelmuș, unul din înțelesurile concrete ale hotărnicirii ephifanice ale ”TRECERII” între o lume care aparține lumescului îndestulării și o lume care aparține spiritualului.
Radu Comșa designer ,care uneori uimește prin siguranța îmbinării formelor comodității umane cu , în chip straniu, înțelesul ingenuu sau sofisticat al lucrurilor:scaun,dar și străvechiul înțeles de tron, de ladă de zestre,prin care amăgitoarele măriri se transformă în îndurătoarele capacități ale pământului.
Lumea artei face legătura dintre realitatea care poate să nu fie de zi cu zi, ci poate avea valențe istorice, de ethos. Arta are posibilitate să ”vadă” visul, proiectele omenirii în facere și să sintetizeze totul într-un proiect personal complex care să alăture o realitate ce pare să uite de complexitatea datelor OMULUI,
unor opere care să trezească omul din destinația semnalizată glorios, politic și tehnico-științific.
Într-un fel sau altul, această expoziție (pe două paliere) așează meditațiile unor personalități cunoscute sau mai puțin cunoscute, pe trepte-ephifanice ale ”TRECERII”.
Lucian Țăran cu o sculptură de care s-ar bucura orice Muzeu al lumii, străbate timpurile până în zona ancestrală aducând în realitatea lumii simbolistica aparte a primelor zeități cu haloul ritualului cerebrărilor inițiatice ale acelor vremi, dar și cu surâsul ascuns al artistului…
Brândușa Bontea cu un grupaj de picturi ce definesc o anume legătură dintre cer și pământ, dar și dintre natură și poezie( exemplul cel mai elocvent fiind poetul Norilor)…Ea trece natura materială într-un spațiu conceptual ce despovărează ”motivul” de ilustrarea pe care ar da-o descrierea peisagistică, simplificând imaginea printr-un văl tainic de culoare.
Mirela Hagiu are înlăuntrul celor 2 căpițe abstracte, bucuria jocurilor de copii dar și perceperea formulei abstracte ca o adunare de urme ale unor construcții –detalii de gând. Și nu o face decât după ce , probabil a meditat asupra înțelesului pe care-l are o clae așezată poate în plin câmp ,cum poate lumea impune câte un precept ca obligatoriu: austeră, monumentală, micșorându-se pentru hrana vitelor.
La capătul acestor generalități, Alma Redlinger, care are un cult pentru realitatea imediată a lucrurilor,ne oferă mai mult decât crochiuri : un mod pe care Japonezii îl numesc ”haicouy”-adică trăsăturile iuți, esențiale, prin care ceea ce ai studiat o viață, definesc obiectul studiat. Acest mod se asemuie cu vorba tainică pe care o spun cei care au avut experiența morții:”îți trece într-o clipă prin față toată viața”.Dar aceste crochiuri așează pe o fațetă a imediatului, chipul prin care cei plecați , uitând cine sunt pot să și-l reamintească. Iată în ce fel TRECEREA, este o devenire a vieții , o neajungere încă,dincolo.
Bogdan Pelmuș privește lumea de pe un palier al depărtării ,monadă a unui proiect ce se ”țese” pe o structură tradițională ca bază de lansare dar se aruncă îngrijorat de soarta lumii reale ,aspirând către o devenire în care întregul univers este baza esențială a realizării materiale și astfel posibilă întâlnire cu Dumnezeul Creației.Cu această observație a harului Artei, ajungem să înțelegem preceptul budist cum că ”totul este vis”și în această accepție, Ștefan Pelmuș organizează lumea visului și lumea reală prin euforia simbolurilor lui sacre,care n-au loc și nici odihnă.
Daniela Chirion este prima care între noi susține TRECEREA ca ISTORIE :nu se sperie de aspectul clasic al desenelor ei și nici de istoria eroilor , căci bunicul ei este văzut cu patos ca un posibil erou; Trecerea semnalează aici forța amintirii,nu a visului, deși este tot un fel de vis,păstrat de memoria neamului,a vechilor documente de familie, fotografii, descrierea deci, a unor vremuri, în planul unei realități ce a fost.În plan artistic este de remarcat finețea desenului ei, finețea sufletească a artistului din ea,artist recuperator semnalizând prezențele care ne recuperează ele înșiși devenirea.
Aș vrea să nu spun nimic despre admirabila expresivitate a lucrării lui Mircea Barzuca,artist care-și distruge ”obiectele” după terminarea expozițiilor la care participă. Nu vrea să lase ”urme”. Noroc că există fotografia ca ”urmă”; fotografia este o mărturie a Trecerii, dar una care nu dă socoteală de teribilul dialog dintre realitate, vis și spiritul sensibil al ultimei creații Dumnezeești: OMUL-lui în acest RITUAL AL TRECERII.
Paula Ribariu
2014 X.
Recent Comments