Mihai Horea, „Călătorie la capătul culorii” @ Galeria Anticariat Curtea Veche, București

Călătorie la capătul culorii

Opera lui Mihai Horea apare ca o acumulare de tablouri, aşa cum pentru Marx avuţia capitalismului apare ca o acumulare de mărfuri.Tablourile lui Mihai Horea nu sînt marfă, aşa cum sînt multe tablouri la ora actuală. Ele nu sînt destinate unui consum social, ci doar unei cercetări şi unui consum strict privat, al artistului. Tablourile sale nu curtează privitorul, nu au figuraţie, nu au retorică, nu au simbolistică, nu au politică. Nu sînt angajate nici public şi nici spiritual, nu sînt nici realiste nici decorativ-geometrice, nu optează pe faţă pentru niciun sistem de referinţă curent. Tablourile sale sînt profund inactuale. Marfă pe stoc, tablourile lui Mihai Horea sînt pentru sine, într-un chip rar întîlnit în arta contemporană. Sînt atît de pentru sine încît interesul artistului pentru întrebuinţarea lor, pentru caracterul lor de marfă, de bun de consum îndelungat (calităţi precum atractivitatea, utilitatea,  durabilitatea etc. – importante la orice produs, de la pantof la aspirator ori statuie) este quasi-nul. Mihai Horea a expus puţin, s-a impus rar, iar în lucrările sale a încărcat atîta intensitate plastică încît multe sînt veritabile teatre de război pe care proliferează armate de fisuri şi exfolieri pe care nu s-a străduit să le remedieze sau să le mascheze. Pictura lui Mihai Horea are parcă numai vicii de producţie: autistă, autoreferenţială, ea duce respectul faţă de pictare pînă dincolo de rigorile profesionale de înfăţişare (către privitor) şi de conservare a tabloului (pentru specialist). Arta sa este în dublu off-side. Opera sa este artă pentru artă, dar cu neglijarea artei ca meserie de a face artă.

Atunci de ce atrage atenţia arta lui Mihai Horea? Tocmai pentru că este doar o aparentă ilustrare a artei de altădată, a artei pentru artă, pentrucă este doar o aparentă continuare neproblematică a artei în sensul ei tradiţional, a artei ca producătoare de obiecte frumoase, decorative, dar inofensive. Arta lui Mihai Horea este actuală pentru că trădează în chip semnificativ valorile de altădată ale artei, dar şi pentru că depăşeşte, tăcut, valorile efemere ale artei de acum. Arta sa este actuală pentru că pune concomitent în dificultate pe „acum” şi pe „atunci”, pe „marfă” şi pe „gratuit”, pe „absolut” şi pe „relativ” şi, în ultimă instanţă, pe „sens” şi pe „non-sens”.

Erwin Kessler