x:20 – radiografia parti-pris-urilor artei românești

x20 – o radiografie a artei romanesti dupa 1989Expoziția eșuată

„x:20 – o radiografie a artei românești după 1989” este un proiect curatorial anunțat în 2010, așteptat, apărut în 2013, însă în forma unui prim studiu de autor cu același titlu, fără expoziția propriu-zisă, care ar fi trebuit să reprezinte produsul efortului colectiv a trei curatori: Liviana Dan, Adrian Guță și Erwin Kessler. Studiul menționat este scris de Erwin Kessler și a luat forma unei cărți apărute la editura Vellant.

Expoziția x:20, propusă de casa de licitații Artmark România, abandonată între timp din pricina neînțelegerilor din timpul procesului de lucru, trebuia să se constituie într-o ambițioasă radiografie retrospectivă, recuperatoare a artei recente din ultimii 20 de ani. Cel mai probabil că studiile celorlalți autori, Liviana Dan și Adrian Guță, dacă se vor materializa, vor face corpuri separate de publicare și vor reprezenta analize cel mai probabil în contradictoriu cu studiul actual publicat de Editura Vellant (vezi polemica începută de Erwin Kessler cu Adrian Guță din dosarul Generației 80 a revistei Arta (nr.4-5 pe 2013), continuată în paginile revistei 22 cu prilejul expoziției „Orașul și generația 80” de la Victoria Art Center (aprilie 2013), curator Adrian Guță.

Despre metodologie

Pentru a fi transparent și credibil, în propriile sale limite de analiză și sinteză, un studiu recuperator retrospectiv are nevoie să-și identifice și să-și explice metodologia, criteriile de analiză și mecanismele folosite pentru obținerea ierarhiilor și judecăților sale de valoare. Fără delimitarea calibrării aparatului critic și a dimensiunii lentilelor și unităților de raportare, mistificarea și dorințele sale de manipulare sunt intrinseci.

Lipsindu-i această metodologie, poziționarea radicală a studiului menționat este una dorit camuflată. Perspectivele de analiză ale autorului sunt demascate însă de evidentele sale poziții de offside. Contribuțiile artei românești la nivel mondial sunt cunoscute ca fiind minore și regionale, de-a lungul secolelor. Acest studiu analizează contribuția românească după așteptările unei culturi artistice majore, ca și cum, cu stupoare, statutul periferic al scenei artistice românești ar fi fost descoperit abia acum. Comparația de tipul generația `80 românești vs. vârfuri ale artei mondiale – generația Young British Artists (din care sunt selectați pentru comparație Damien Hirst, Tracey Emin etc.) este o reducere grotescă împănată cu prejudecăți și argumente la îndemâna oricărui. Așteptările românești pot fi mai corect apreciate prin raportare la contribuțiile regionale precum cele bulgare, ucrainiene, maghiare, moldovenești, rusești și ale altor țări din fostul bloc socialist. Prin urmare, această perspectivă folosește, cu scopul de recuperare propus inițial, o punere în analiză ierarhică incorectă și incoerentă, ale cărei rezultate nu pot să fie decât ușor de anticipat: eșuare în lamentație și păreri de rău despre eforturile creative zadarnice ale unor artiști români de-a lungul deceniilor.

Poziții subiective

Radiografia rezultată este incompletă și tulburată de pozițiile subiective ale autorului, dar mai ales de răfuielile sale personale cu arta și artiștii contemporani români. Înțelegerea și argumentarea autorului este orbită de pozițiile sale critice, premeditate, ale istoriei recente a artei românești. Există câteva locuri comune în care se manifestă prin mistificare această sufocare și suferință critică. Eliminarea prin ignorarea totală a activității unor profesioniști importanți, măcar pentru raritatea lor, precum Mihai Oroveanu (fostul director fondator al Muzeului Național de Artă Contemporană și poate cel mai important colecționar de fotografie dar și de sculptură din România) este semnul unei cronicizate deja vendete din lumea artei din jurul autorului. Printre alții, „ceilalți”, artiști dar și instituții, care nu sunt enumerați, în goană, de autor, care listați aici ar putea umple spațiul alocat acestei recenzii, amintim: Aurelia Mocanu, Maria Rus Bojan, Ileana Pintilie, Daniel Knorr, Marius Babias, Bucharest Biennale, IEEB – Bienala Internațională de grafică experimentală și mulți, prea mulți alții.

Cu caracter neacademic, dar în același timp țintind astfel de pretenții, studiul este caracterizat  de introducerea și folosirea în galop, a unor termeni (fără a fi explicați pe parcursul folosirii lor, ori recuperați într-un glosar) și a unor denumiri ca și cum acestea sunt cunoscute cititorului de astfel de studii, din păcate prea rare în editorialul românesc. Aproape mereu aceleași, informațiile despre grupul Prolog, Rostopasca sau Ion Grigorescu, ca și cele despre Centrul Soros pentru Artă Contemporană (CSAC), subREAL, Școala de la Cluj sunt reluate cu redundanță într-un heavy rotation, obositor lecturii, pe tot parcursul studiului. La fel se întâmplă și cu referințele expoziționale care sunt aceleași câteva pe tot cuprinsul cărții: expozițiile Prolog, Vatra (1984), Floarea de măr (1985, 1989), Așteptare și izbucnire (1990), Filocalia (1990), Stare fără titlu (1991), Alimentara (1991), Sexul lui Mozart (1991), Ex Oriente Lux (1993), 01010101 (1994), MediA CUPLA (1995), Experiment (1996) și încă alte câteva. Adăugarea oarecum permanentizantă a lui Ștefan Bertalan și Florin Mitroi în enumerarea unor artiști ca Victor Man, Adrian Ghenie, Mircea Cantor, Ciprian Mureșan este un alt fel de mistificare măruntă, strecurată de autor. Exemplele lui Jules Perahim sau Max Herman Maxy sunt aliniate la zidul rușinii, și prezentate doar din perspectiva colaborării lor reușite cu Partidul Comunist.

Însă odată identificate parti-pris-uri autorului, studiul poate fi citit cu mai multă îngăduință și chiar pe alocuri cu amuzament, ca fiind o perspectivă subiectivă a sentințelor autorului, care nu face mari eforturi de a-şi da seama și de a argumenta propriul gust şi propriile ierarhii valorice. Scufundată în mistificare, analiza autorul x:20 se oprește la excepțiile fiecăreia dintre perioade și nu și la categoria de mijloc sau cea mainstream reprezentată cantitativ mult mai numeros, calitativ probabil mai greu de analizat, pentru criteriile, de multe ori fără finețe, ale autorului. Radiografia produsă de Erwin Kessler este compusă din excepții ori din schizme de la categoriile identificate de autor ca UAP, CSAC, ONG, Lifestyle. Aceste construcții ideatice, de tipul taberelor, sunt pe cât de simpatice, pe atât de forțate în încercarea de a fi umplute pentru evidență, într-un mod vulgar, cu artiști și cu activitățile lor, sau pentru a fi combătute cu eroism de activitățile celorlalți.

Turnul de fildeș și „lipsa atroce de personalități”

A doua calibrare intenționat greșită a aparatului critic este atunci când analizeză arta românească fără identificarea criteriilor ierarhiilor valorice calitative ori cantitative intrinseci, care ar putea conduce la motivele sale de selecție a unora sau chiar de ignorare a altora.  Și pentru că nu este suficient de mic satul creativ românesc, autorul reduce bazinul de documentare la 150 de artiști și 20 de instituții din România, din totalul cărora se oprește la câteva nume pe care le analizează. Astfel, prin referirea la câteva aceleași exemple: Ion Grigorescu, Ștefan Berthalan, Dan Perjovschi, subReal, la care face trimitere în evoluția lor pe cuprinsul studiului, arată ca și cum doar aceștia ar fi activat în decadele analizate. Prin ricoșeu, imaginea x:20 este aceea a unei istorii personale a celor menționați, umplută, în dorință de a avea mai multe elemente de ansamblu, de o garnitură de date (numerice) provenite din sursele instituțiilor de educație de artă din România. Rezultatul prezintă o necunoaștere în ansamblu a detaliilor întregii cantități de producție artistică. Argumentele autorului sunt de cele mai multe ori bine susținute, cu observații uneori promte, alteori acide pe marginea acestor exemple.  Din păcate aceste argumente ar putea să fie mult mai credibile dacă ar suporta disclaimer-ele principiilor de utilizare. Atunci când încearcă o analiză constructivă, precum cea alocată Școlii de la Cluj ori lui Matei Bejenaru, eșafodajul demolator al celorlalte situații se transformă într-un soclu de locuri comune, metaforic și mai curând pueril, fără consistența generată instinctual de pasiunea sa de a demola.

Folosind criterii subiective neexplicitate, radiografia x:20 scanează incomplet un fel de divizie A (după preferințele autorului) a artiștilor și instituțiilor artei, într-o ignorare a altor divizii A posibile și desigur B, C, D etc. (mai reprezentative măcar cantitativ, dar și calitativ pe alte criterii). În subcapitolul „Criza individualității în anii 90” dezvăluie totuși motivul fals identificat ca fiind „lipsă atroce de personalități”. Această radiografie își devoalează  mecanismul intrinsec de manipulare tipică ideologică la fel ca cele la care se raportează critic.

Pe de altă parte, autorul încearcă obiectivitatea celui din turnul de fildeș care analizează fenomenul artei contemporane la rece, ca și cum nu ar fi luat parte la el, criticând cu obidă prestațiile unor artiști sau curatori în slujba puterii politice, financiare ori mediatice, din care a făcut și face parte. Totodată însă trebuie menționate ca niște reușite câteva dintre expozițiile îngrijite de Erwin Kessler din scaunul de funcționar public al Institutului Cultural Român (ICR), mai puțin cele de curator al galeriei private Factor 92. Această locuire a turnului de fildeș nu-i îngăduie autorului să fie un obișnuit vizitator al vernisajelor și expoziților, în afara celora pe care el le organizează el, fiind mai curând o figură absentă sau fugind de acestea.

La aceasta se adaugă și faptul că autorul nu-i cunoaște direct pe cei mai mulți dintre artiștii români contemporani, preferând distanța agorafobă a celui autoizolat în turn. Iar ca și procedură de analiză, izolarea de context a operei de artă contemporană și a artistului conduce către interpretări eronate, chiar dacă bine camuflate în pricepute figuri de stil.

Sinteza mică

Păcatul ultim al autorul este acela că prezintă x:20 ca radiografia cea adevărată, când de fapt încearcă o sinteză pe baza unor informații incomplete la care a avut acces, umplând golurile lipsă nu cu informațiile lipsă, ci cu generalitățile taberelor menționate mai sus. Tonul afirmațiilor, ori mai curând al negațiilor, este unul decisiv, nu relativ, iar acestea se prăbușesc de cele mai multe ori singure sub povara de banalitate a răului cu care sunt încărcate.

De cele mai multe ori schematic în idei și pamfetar în formă, x:20 redă în primul rând măsura reală, profesională a autorului intoxicat de propriile parti-pris-uri. La linia de start, x:20 își propusese declarativ cadrul recuperării și documentării atât de necesare înțelegerii de către public a fenomenelor artistice recente. În forma publicată, x:20 este demolare, fără disclaimer-ele de rigoare ale unei acțiuni de acest fel, a unor fenomene încheiate și a unor reprezentanți ai artei care și-au încheiat activitatea istorică, dar și a celor prezente.

x:20 rezolvă probabil problemele de vendetă ale autorului, însă lasă la fel de nerezolvată adevărata problemă de recuperare și documentare a ultmilor 20 de ani de artă românească, în aceeași manieră în care a făcut-o și continuă să o facă și instituția Muzeului Național de Artă Contemporană.

Succesul x:20 stă în munca de chestionare relevantă și importantă pentru zona artelor vizuale românești, în lipsa altor studii de acest fel.  De aceea, x:20 este mai important ca studiu de pornire în această analiză a artei românești recente, care are nevoia de a fi continuată, extinsă și documentată. Datorită figurilor de stil și al modului în care este scris, studiul are calitatea neobișnuită (pentru o astfel de scriere de analiză și sinteză) de a provoca reacții promte de tipul „love or hate”. Rezultatul x:20 este generat de comportamente și atitudini generale, tipice manifestărilor scenei de artă din perioada decadelor analizate, caracterizate de: autoreferențial, autodistructiv, cinic, ironic și arogant. Aceste caracteristici au fost traversate și de generația post 2000 și din fericire lăsate în urmă sau înlocuite treptat cu altele.

Formatul și paginarea volumului „x:20 – o radiografie a artei românești după 1989” sunt prietenoase și atractive. Editura Vellant reușește, cu aceeși relaxare cu care și-a obișnuit cititorii, să propună titluri neașteptate pe acest segement limitat pe piață de carte de artă.

(Erată pentru cititori: numele de la index-ul „x:20 – o radiografie a artei românești după 1989” trebuie citite adaugând mereu 4 pagini la numerotarea actuală.)

Cosmin Năsui
Octombrie 2013

4 total comments on this postSubmit yours
  1. “Expoziția x:20, propusă de casa de licitații Artmark România, abandonată între timp din pricina neînțelegerilor din timpul procesului de lucru..”
    Toata lumea stie ca Artmark n-a mai facut X20 din cauza ca nu a reusit sa faca rost de banii necesari unei atit de mari intreprinderi. Te faci ca nu stii.. Acuma nu te supara pe Erwin pentru ce a scris despre modernism. Doar e perfect valabil.

  2. Artmark nu a mai facut X 20 din cauza neintelegerii din cadrul colectivului curatorial format. Bani au fost;drept dovada expozitia Artistul si Puterea organizata de catre dna Ruxandra Garofeanu (prin Artsociety, parte a Artmark), in fond nimic altceva decat un X 40, antedecembrist evident. Si cu resurse impresionante din punct de vederen al realizarii

  3. Bine spus!
    Este nevoie din cand in cand de un punct de vedere obiectiv.

  4. “X 20″ este o carte foarte buna, ce trebuie recomandata, mai ales ca e singura de acest gen aparuta in Romania. Subiectivitatea(perficilitatea) acestui articol depaseste cu mult ‘pre-supusa’ subiectivitate a cartii, desi e de admirat efortul depus (in general in ro), de subminare a criticii (mai ales daca esti vizat direct), dar scopul criticii e sa construiasca (ea) si nu sa fie de-construita (aiurea!).

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

About

Modernism.ro construieşte infrastructura, adică autostrăzile, viaductele şi podurile de informaţie, pentru a te bucura de creativii dependenţi direct din rezervaţiile lor naturale.

Modernism.ro îţi aduce online evenimentele expoziţionale, vernisajele şi stă de vorbă cu artiştii într-un stil relaxat.

Modernism.ro nu se identifică în mod necesar și nu își asumă răspunderea pentru opiniile și viziunile exprimate în materialele de pe SITE și/sau în comentariile utilizatorilor SITE-ului. De asemenea, ne rezervăm dreptul de a nu publica, de a șterge sau refuza orice comentariu sau material care aduce prejudicii grave de orice natură la adresa unui alt utilizator sau persoane, ori ale cărui idei sunt complet în afara conceptului general al SITE-ului, ori care contravin valorilor de bază prezentate pe SITE. De asemenea, linkurile din SITE către alte site-uri (site-uri externe) sau imaginile sau clipurile de pe alte site-uri nu sunt aprobate, verificate sau autorizate de SITE. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru acele linkuri, imagini sau clipuri video.

Pentru a putea utiliza continutul materialelor publicate de site-ul Modernism.ro vă rugăm să menționați sursa www.modernism.ro.

Twitter


Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/modernism/www/modernism.ro/wp-content/themes/unspoken/lib/twitter.class.php on line 103

    Modernism © 2014 All Rights Reserved

    The Leading Romanian Art Magazine Online

    Display Pagerank
    Nice... skip and back to the content

    Like us on Facebook and stay updated on global art news, focus on Romania.

    Thanks... but I've already liked this site!