ARTA IN GRADINA – JIBOU 2013

Fac parte din realitate manifestările artei estivale “simpozionul”, prudent spus “tabăra”, (un fel de utopic “falanster”), colonizînd practicanţii artei de dragul poate a escapadei, în uitarea de sine sau ispitiţi de boema opusă restricţiilor (hiatusul?) juridic, legislativ. (Fără a dezvolta subiecte privitoare la şansa artistului autohton marchez insesizata sa existenţă.) Mitul legat de avangardistul de ieri, picanteria livrescă sau anecdoticul picaro şi aspiraţia către paradisiac (v. nostalgia originată AND), le regăsim fără speciale investigaţii în “patria artelor” din ţară şi nu numai – făcînd necesară distincţia de evenimentele performante, istorice şi globale ce consacră (“manageriază”) artă şi artişti. Spaţiul floricol de la Centrul de Cercetari Biologice Gradina Botanica “Vasile Fati” Jibou, judeţul Sălaj, unde în acest an s-a încheiat a doua ediţie a simpozionului “Arta în grădină”, cheamă. Dacă observaţiile de mai sus fac debutul prezentului text e fiindcă acţiunile similare nu scapă paradigmei enunţate. Dacă grădina – generică – cheamă azi spre cultura turistică, iar paradigma necondiţionat critică în raport cu idealurile unei arte emergente se impune, facem asocierea datorită locului. Locul pretinde externalizare culturală. Întrebarea surprinsă, “de ce nu e cunoscut acest centru?”, devine inabordabilă eliminînd o “abstracţia”: locul în care nu s-a întîmplă nimic. Înainte să rezum recentul eveniment încheiat, precizez: demersul nu vizează scopuri turistic publicitare sau instituţionale, nu clamează o extramundană existenţă locală şi evită justificarea viitoarelor acţiuni; evităm patriotismul local mult frecventat referitor la potenţialul frumuseţilo locale şi artistice. Explicitarea se cere citită cu luciditate realistă. Actualulul centru de cercetare a debutat cu mai bine de un jumătate de veac sub autoritatea lui Vasile Fati, doi elevi oblăduiţi de profesorul de desen Simion David, realizaţi ca profesori şi artişti vizuali, Radu Şerban şi subsemnatul, revin după decenii de la plecare, pentru început, şi iniţiază scurte simpozioane; se aşteaptă deschiderea castelului Wesseleny de sub îngrădirea proprietarului, salvarea de la ruină şi punerea lui în funcţionare – evenimentele internaţionale şi realizarea muzeului de artă contemporană marchează un fapt: arta nu acceptă depozitatare ci consacrare.

Simpozionul s-a încheiat şi data vernisajului, douăzeci şi doi august, a încorporat o metaforă: Arta în Grădină/Grădina Artelor. Genurile artei şi peisagisica asimilate în land art au incitat spectatorul într-un entertainement. Spectatorul (-consumator), invitat literalmente în spaţiul artei, a beneficiat ideal: “e voie să călci iarba, e artă!” Artiştii, plainair-işti mijind privirea cu capul lăsat pe spate şi contemplînd mirajele, actînd sau instalînd au redimensionat spaţiul: imagistico-botanic, cu pictoriale şi arhitecturi vegetale recompuse, cu obiecte dispersate în parc (frame-uri în ansamblaje) – suprarealiste faţă de gustul comun.

Laconic, observa tablourile interactivate de spectator, în tabloul din tablou, într-o succesiune aleatorie. Narativ şi duminical noul peisaj re-compune (vs.deconstrucţiei) altă realitate voyeurilor prezenţi întrerupt doar de autoritatea obiectelor vizuale expuse. Grădina evanescentă, în clar-obscur, e alternată de materia senzuală şi tactilă a suprafeţei pictate întrerupînd fluxul peisagistic. (Beata).Introspecţia în faţa subiectului vegetal alterat de golul din tablou re-spaţializează natura prin abandonul obiectului în cîmp şi abstracţia neverosimilă a suprafeţei picturale faţă de vegetaţia luxuriantă (Radu). Efemerul înregistrat de obiectivul camerei s-a finalizat cu instalarea imaginilor pe trunchiul copacilor din rezervaţie (Florin). Happening-ul, parte din show la (Wlodek), a produs a doua lucrare: materialul textil pictat, în proporţie monumentală, prin expunere a rezultat o intervenţie inexplicabile imagistic: o minimalistă serigrafie antipeisaj.Sensibil vegetale, lucrările offset sau cele atacate brutalist puse în scena vegetală oscilează între tăcere şi tensiune antagonică (Gioni). “Picătura” botanică aminteşte de evanescenţa picturală, armonia în natura dată este peisajul privirii, integrative (Corina). Şi la (Daniela). Constructiv şi prolific, lucrările îmbogăţesc: în interiorul tabloului, al încăperii şi predîndu-se grădinii (Marcel.) Lupta interioară cu lumea şi deziluziile din Portretul Leului Necunoscut, lucrări interpretînd statuile dedicate eroului necunoscut, după sculpturile din parcul grădinii, fac aluzie la personajul politic etern necunoscut şi moneda autohtonă; lucrările expuse pe alee, diferă de imaginea crepuscular florală cu titlul Jibou de nu mă uita.

Ediţiile, anticipatele proiecte, dau locului cu metaforă o dinamică; şi distinctive orizonturi de perspectivă.

Text: Ioan Augustin POP

Foto: Deak Zoltan, Radu Şerban, Ioan Augustin POP