Text de Raluca Bogdan, facilitator cultural, profil profesional
Tranzit este cuvântul de căpătâi întâlnit în titlurile ultimelor expoziții de pe la noi, tranzit este însă și starea națiunii, a festivalurilor, a evenimentelor, a galeriilor, a consumatorilor din zona de artă. Un eveniment ca Romanian Design Week București riscă prin multiplii curatori aleși uneori pe considerente de imagine sau pe repede-nainte, prin interese convergente și divergente, să ofere puțin mai mult decât un festin comercial. A riscat și anul acesta, iar secțiunea fotografie ne-a arătat două ipostaze – una care vorbește despre proiecte fotografice comerciale, alta care arată experimente comerciale la limita obscurului.


În Palatul Știrbei București, parter, dreapta de intrare, în cadrul expoziției principale RDW, 10 fotografi sunt expuși sub sticlă și lumină ce vor să radiografieze realitatea fotografiei de astăzi.

RDW-sectiunea-fotografie
foto: Raluca Bogdan

”Am ales participanții la Romanian Design Week din punct de vedere fotografic, nu din punctul de vedere al tipului de fotografie pe care îl practică. Sunt fotografii care îmi place pentru că sunt autentice, proaspete și coerente, iar autorii lor au un stil bine conturat. Selecția este subiectivă și nu are pretenția de a fi exhaustivă. Unii fotografi sunt tineri, alții au ani de experiență în spate, dar imaginile lor în ansamblu reflectă realitatea României de astăzi, fie că este vorba de modă, de arhitectură sau publicitate.” Cosmin Bumbuț

De selecţia pentru expoziţia de fotografie a fost responsabil Cosmin Bumbuţ. Aceasta cuprinde lucrările unor fotografi recunoscuţi: Barna Némethi, Cătălin Opriţescu, Codruţ Neguţ, Cosmin Dragomir, Dacian Groza, Dan Pierşinaru, Ioana Marinescu, Iringό Demeter, New Folder Studio şi Petruţ Călinescu. Selecția subiectivă, fără pretenția de a fi exhausitivă, poate fi ea reflecția unei realități doar prin puterea cuvântului?

În Palatul Știrbei, la subsol, într-un spațiu de exploatat, expoziţia “Death by Diamonds & Pearls” – ”un mix conceptual între simboluri mitologice preluate din Evul Mediu și contemporanul estetizat”, un experiment Carioca.

RDW-Death by Diamonds & Pearls
foto: Raluca Bogdan

„Evocând referințe culturale ca Sfântul Sebastian, momente istorice și revolta socială, fotografiile propun conexiunea dintre vechi și nou, aducând în față transformările care au loc în urma trecerii timpului. Fotografiile explorează noțiuni cum ar fi mitul, violența, fațărnicia, dorința de putere, dualitatea. Lumea prezentată în acest spațiu e una viciată, lipsită de spirit, iar cei spiritualizați sunt suferinzi, pedepsiți. Peste toate acestea există o forță justitiară care pedepsește, restabilind echilibrul. Spre exemplu, unul din personaje se transformă în păun și, în trecut, păunul simboliza renașterea, o renaștere pe care noi ne-am dorit-o spirituală. Sintetizând, este un episod melancolic despre frumusețea vulnerabilă care naste răni metafizice.” – Carioca Studio 

RDW- Carioca
foto: Carioca

Conceptual spre superficial, o discuție despre moarte și umanitate prin raport la simboluri din Evul mediu și o estetică passé, în printuri dimensiunii exagerate și proiecții video la limită, Death by Diamonds & Pearls este un episod dintr-un serial inexistent.

La noi, tranzit s-a permanentizat, iar cei care au curaj să iasă din schemă o fac timid și fără ecou. Am așteptat LOVE ISSUE Portfolio Talks – review de portfolii fotografice inițiat de Constantin Nimigean (fondator Love Issue şi Oitzarisme) împreună cu fotografii Tudor Prisăcariu și Daniel Djamo. ”Let’s meet and talk about your photography!” era îndemnul lor și ne-am întâlnit joi după-amiaza în grup restrâns, timid, la o discuție despre portofoliile celor 8 care au avut curaj să spună „da” provocării. Dintre ei, 2 au fost remarcați, majoritatea au plecat sfătuiți sau cel puțin discutați. Pentru restul, portfolio talks este despre feedback sincer și direct, nu despre mângaiat orgolii. Next time, other place, other means.

 

Text de Raluca Bogdan, facilitator cultural, profil profesional