Marti, 18 decembrie 2012, ora 19, Biblioteca Centrala Universitara Carol I, Bucuresti

Suntem bucurosi sa va invitam la o seara dedicata avangardei si experimentelor, la intersectia dintre arhitectura, tehnologii digitale, arte interactive si transmedia.

Cum lumea se schimba și tehnologiile de interconectare și comunicare devin o necesitate profunda a mediului uman, era de așteptat ca epopeea digitala sa coboare din telefonul mobil in spatiile arhitecturale, sau direct in strazi și piete. Advertising, show, comunicare, sau demonstratie de putere, ecranele se transforma in fatade, televizoarele devin ferestre ale cladirilor. Daca pana acum arhitectura tindea obsesiv catre inaltimi, viitorul pare sa aduca mai mult spectacol – și, daca se poate, interactiv & reactiv. Din ce in ce mai exploatate ca resursa de inspiratie a arhitecturii, fluxurile de informatii din interiorul cladirilor sau cele rezultate din interactiunea cu oamenii care folosesc acele cladiri sunt, pe rand, mesaj, entertainment, proiect educativ, cunoaștere. Arhitectura a devenit suport pentru panouri de reclame cu videouri spectaculoase, sau un mega-design de lumini. Mai mult, suprafetele alta data inerte reactioneaza azi la stimuli diverși, fie ei vreme sau traficul de pietoni.
Informatia e de-acum noua structura, sau decoratie pentru arhitectura, informatia e noul negru.
Traiasca informatia!

Intalnirea zeppelin din decembrie survoleaza aceste subiecte, vorbind despre felul in care tehnologiile digitale aduc mai mult inteles, mai multa interactiune umana in spatiul arhitectural și in spatiul public.

…………………………………………………………..
De vazut și ascultat, intre altele, despre:
Bienala de arhitectura media de la Aarhus (Danemarca) și festivalul Ars Electronica de la Linz (Austria), prezentate de Constantin Goagea și Cristian Iordache (ygreq).
Modulab prezinta proiectele lor transmediale.
+
Vlad Eftenie, fotograf și arhitect, vorbește despre explorari urbane prin tehnici fotografice digitale.
…………………………………………………………..

Organizator: Zeppelin

În colaborare cu: Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu“
Cu sprijinul: Biblioteca Centrala Universitara „Carol I“
Sponsori: Nikon si Eglo

Share This: