POSTtraumaticAREA

a 7-a etapă a Proiectului UMAN

de Ciprian Paleologu

Vă aștept la “Galeria Paleologu” începând de luni 12.11.2112, când va avea loc și deschiderea etapei de la ora 18.

Str. Icoanei, nr 17 (fosta Galerie Recycle Nest)

Proiectul UMAN a fost conceput în integralitatea sa (și a componentelor pe care le conține, în detaliu) la vârsta de 24 de ani. Este format din 24 de etape cu frecvența de bienala și gândit a se încheia (formal) la presupusa vârsta biologică a autorului de 70 de ani.

Cele șase etape ce au avut loc până în acest moment sunt:

2000 – UMAN

2002 – Decăderea

2004 – Nil Medium Est (Nu există cale de mijloc)

2006 – Oriunde e Nicăieri

2008 – PREtraumaticAREA

2010 – TraumaticAREA

 

Cea de-a 7-a etapă, POSTtraumaticAREA se apropie din ce mai mult de momentul retragerii autorului din partea formală a proiectului și elaborarea Institutului de Cercetări Corective.

Spațiul presupus expozițional nu mai are rolul galeriei clasice de artă, GALERIA capătă acum funcționalitatea unui laborator (sau dacă menținem termenul de Galerie, acesta intră în zona coridoarelor, depozitului, canalului ce face legătura între mai multe puncte ale universului)

În termenul de desfășurare al acestei etape, 40 de zile, din 12.11.2012 până în 21.12.2012, autorul studiază și generează un sistem în bază trei de transmisie și prelucrare a semnalului ce va conduce în urma mai multor procese spre formarea și dezvoltarea unei culturi postumane / posttraumate.

Elementele ce concură la scopul propus (inventariate) sunt: 7 scaune antropomorfe pe care să nu te așezi niciodată, 5 acvarii cu rol de bază, emițători și receptori etc

 

Vă aștept la “Galeria Paleologu” începând de luni 12.11.2112, când va avea loc și deschiderea etapei de la ora 18, până pe 21.12.2012, după următorul program:

-Luni, Joi, Vineri, Sâmbată – de la ora 16 la ora 19

-Marți – de la ora 17 la ora 19

Pentru vizitare în afara orelor din program puteți sa sunați la telefon 0740 26 42 27

sau folosind mailul [email protected]

Pe site-ul ciprianpaleologu.ro veți putea urmări sub forma unui jurnal desfășurarea etapei și procesele aferente.

Partener media : Modernism.ro