Jánosi Antal „Pe marginea necunoscutului” @ Galeria Uj Kriterion, Miercurea-Ciuc

Vernisaj 2 august, ora 18.00
Galeria Uj Kriterion, Miercurea-Ciuc
str. Petofi nr.4

Întregul singurătăţii sau singurătatea întregului

În anii şaptezeci-optzeci, interesul generaţiei care s-a maturizat în lagărul comunist – generație din care face parte Antal Jánosi şi eu însumi – a fost trezit şi cucerit de filozofiile despre înstrăinare (în primul rînd ale unor Kierkegaard şi Nietzche) şi de existenţialismul secolului al XX-lea (Heidegger, Sartre şi ceilalţi). În acei ani în Europa de Est interpretarea înstrăinării a fost mult prea unilaterală faţă de multiplele definiţii date de filozofie.

În accepţia creştină persoana e transcendentală per definitionem, nu se poate dedica ordinii omeneşti ai realului, unei idei abstracte sau unei utopii false, dar poate să se dea (într-un sens mai înalt, desigur) unei alte persoane şi în cele din urmă Domnului care l-a plăsmuit şi care este singurul ce poate să accepte acest gest. Dar problematica înseşi a sensului vieţii este înțeleasă în mod diferit de existenţialişti. În opinia lui Kierkegaard putem să ne înfrîngem disperarea numai şi numai dacă ne legăm existenţa de cea a Domnului, în timp ce Jaspers vede în situaţiile-limită şi în moarte ca înfrîngere ultimă semnele lui Dumnezeu pe care fiecare trebuie să le interpreteze pentru sine.

Viaţa şi cariera lui Antal Jánosi, ambele, pline de cotituri şi de nuanţe sunt greu de urmărit. E greu de imaginat cîte şi cîte situații-limită a trebuit să învingă. Dat fiind că sunt colegul lui de generație şi concetăţean, cu puţină empatie cred că îmi pot imagina toate acestea. S-a născut la Sînmartin, apoi, familia s-a mutat la Cluj, artistul a intrat la Arte Plastice, a învăţat la această universitate vestită pentru exigenţa şi deschiderea ei. A terminat facultatea, apoi a devenit profesor de desen la Siculeni (ani de sărăcie şi tensiuni), mai apoi s-a mutat la Miercurea-Ciuc, într-o ambianţă oarecum mai înţelegătoare. Cunoscînd condițiile din Ungaria îmi pot imagina experienţele pe care le-a dobîndit în acei doi ani în care a încercat să se impună într-un context radical diferit. În sfîrşit, pot să înţeleg şi rolul artistului dedicat comunităţii, precum şi motivele pentru care i-a întors spatele şi modul în care s-a întors la Miercurea-Ciuc.

Această ultimă perioadă este semnalată de revista „Nyitott Műhely” redactată împreună cu Zsolt Berszán şi din care au apărut opt numere alb-negre într-o variantă română şi una maghiară, iar după aceea încă şase a căror antet a fost trilingv.

Dar putem să ne gîndim ca la situaţii-limită la momentele care au determinat viaţa artistică locală, adică întorsăturile de la UAP şi de la Hargita Visual Art, şi mai tîrziu proiectele artistice de însemnătate naţională cum a fost Asociația „Nyitott Műhely” respectiv Muzeul şi Galeria Artiştilor Plastici Contemporani.

Sau, mai departe, se pot numi situaţii-limită şi momentele deosebite ale participării la vernisajele locale, naţionale şi internaţionale, cum a fost expoziţia Autopsia alcătuită împreună cu Zsolt Berszán şi cu Csongor Örs Kelemen, prezentată în mai multe locuri, şi expoziţia Tentatione prezentată la ICR Roma, pentru a le menționa doar pe acelea care au avut cel mai mare succes.

Operele lui Antal Jánosi ne vorbesc despre atingerea spiritului care caută Domnul (la Jánosi, Necunoscutul) jaspersian. O marcă a generaţiei este simultaneitatea perioadelor acesteia, datorită descoperirii ei tîrzii şi interzicerii timpurii. La Jánosi, acestea se pot vedea în suprarealismul ce arată nemărginirea imaginației plastice şi personale, în neoexpresionismul ce descoperă instinctele primare în gesturi şi în culorile care se revarsă pe tablou, şi tipurile abstracţiei geometrice cum sunt op-artul şi kineticismul, sau imaginile textuale, poezii concreta aproape. Titlurile sunt şi ele abstracte, cum e acel OMOTRA misterios şi recurent.

Ce putem vedea aici? Patru colecţii clar deosebite şi totuşi aflate în corelaţie. Corelația se poate stabili luîndu-se în considerare misterul lor ce duce către filozofie, deschiderea lor ce produce caracteristici unice, impersonalitatea lor ce se transformă în personal prin formarea stranie a operelor care sunt fie spontane, avînd gesturi care amintesc de agresiunea plastică, fie sunt foarte artistice prin bogăţia lor plastică. Merită atenţia cum reuşeşte Antal Jánosi să dea senzaţia că toate operele sunt în relaţie în pofida contradicţiilor tehnice şi tematice. Artistul testează relativitatea luminii şi a umbrei, formarea materiei, formele de corelație dintre culori, forme şi linii, capacitatea creării de real şi de iluzie, dar şi a posibilităţii de a comprima şi a răsturna limbajul, a aspectului lumesc şi principial al omului, mai mult, a situației creierului. Jánosi sondează raţionalitatea crudă şi spiritualitatea la limita transcendentalităţii a omului. În singurătatea întregului artistic sau în întregul singurătăţii filozofice şi profesionale.

Zoltán Vécsi Nagy