În perioada 21-28 mai 2012, Belfast Pub Tg-Jiu găzduieşte expoziţia de pictură „mabonaparte” semnată  Eglantina.  Vernisajul va avea loc marţi, 22 mai, orele 19:00 la adresa locaţiei.

„Sugrumă tradiţia, dar nu face din asta o tradiţie!” este esenţa, principiul şi totodată leitmotivul expoziţiei mabonaparte. Aceasta este prima dintr-un şir de expoziţii ce va începe în Tg-Jiu, urmând ca în viitorul apropiat să se desfăşoare şi în alte locaţii non-conformiste din Bucureşti. Într-o lume inclinată spre civilizaţie şi nu spre cultură, în care Noul presupune contrazicerea Vechiului şi uciderea acestuia, Eglantina propune o nouă atitudine faţă de artă, lume, trecut şi viitor. Pentru a fi valoros, un lucru nu trebuie gândit, ci simţit a priori.

„Aş fi zis că pictezi suprarealist.”

„Şi de ce nu o ziceţi?

„Pentru că nu e. De fapt, nici nu-ţi pot defini stilul. E un soi de rebeliune a culorii, a liniei inexacte, a formei negândite în prealabil.”

„Impresionism?”

„Nu, nu e. Îmbini mai multe elemente”

„Eclectism?”

„Nici măcar. E mai mult de atât, e un novo-stil pe care încă nu îl pot defini.”

„Atunci e Eglantinism.”

„Mai degrabă.” (dialog cu Florin Zgândea, critic de artă).

Mai mult decât un nou curent, este o revoluţie artistică ce se bazează pe conceptul de Soulstorming, pe ghicirea intuitivă, pe impuls ca gest creator şi nu pe filtrarea emoţiilor prin intermediul gândirii.

Pe data de 3 mai 2012, Intact Media Group a licitat pentru tabloul „Primii 20” semnat Eglantina şi realizat în acelaşi stil caracteristic Soulstorming-ului.

 

Parteneri media: modernism.ro, vernisaje.com, radiolynx.ro, artline.ro, bucharest-style.com, radardemedia.ro .

Pentru informaţii suplimentare:

Miruna Răduţoiu

PR Executive

( +4) 0762 720 416

[email protected]