Marilena Murariu, DESPRE ELENA ÎN GENERAL @ Galeria Simeza

Expozitia de pictura a MARILENEI MURARIU constitue culoarea de baza a momentului, un tur de forta,fara inhibitii, un echilibru intre eruditie si cercetare proprie, un emergent concept unic si modern de autor dovedind o admirabila maturitate artistica.
Paradoxul tematicii absolute alese este tocmai exprimarea underground din perioada comunista care rezista in continuare dar care trebuie sa fie cunoscuta,recunoscuta si reformata de artistii plastici tineri si de scoala romaneasca contemporana .
Expozitia e un imens performance national modern ce se situeaza intre eseu ca specie cameleonica a vietii si pamflet dezavuat ca valoare critica dar determinant pentru ordinea morala

EXPOZITIE DE PICTURA CU CARACTER CONTESTATAR

O expozitie MANIFEST spceciala. Ancorata in realitate.
Sper sa o vada si cine trebuie

felicitari…-se vede ca este un adevarat artist ,prin tot ce avrut sa ne arate noua, adica ideia,cit si tot arsenalul de misloace tehnice de obtinere unei capodopere…privitor la tematica , dumneaei a vrut sa ne prezinte aceste lucrari…eu nu o condamn cu nimic..o felicit..sanatate si mult succes ..

Excelent manifestul ! Istoria se repeta si noi nu invatam nimic din ea… Iar ciclul repetitivitatii devine din ce in ce mai scurt, perioada de repetare a accidentelor feminine in istoria noastra a devenit 20 de ani. Pe timpul vietii mele voi mai prinde cel putin inca o malefica cu acest nume…

O zeama gretoasa.
Inca una care confunda excentraicitatea cu originalitatea si pamfletul grosolan cu arta.

Dna M.Murariu a bagat cu forta in arta doar cateva dintre ciudateniile bipede care au infectat cotidianul, in diverse perioade, si au lasat urme nefaste in istoria tarii. Din pacate, subiectul este greu epuizabil! Deci, se cere continuat, mereu actualizat, daca vor exista fortze care sa faca “haz de necaz” in arta plastica, asa cum caragiale i-a imortalizat in literatura. Dna M.M. este un fel de Goya in arta plastica romaneasca contemporana si merita toata atentia celor care au neuronii suficient de educati ca sa inteleaga grotescul “ilustrilor virusi” ai tarii care si-au asumat cu indarjire roluri patogene in igiena politica a Romaniei, cu consecinte dramatice pentru majoritatea populatiei. Este de remarcat curajul abordarii tematicii, tehnica redarii, constructia plastica, inspiratia si participarea artistica si afectiva tragi-comica de care da dovada dna M.M.! Imi doresc ca demersul sa fie continuat cu aceeasi vigoare si talent, chiar daca, in mod cert, vor exista manioase si vitriolate comentarii din partea gastilor afectate si a beneficiarilor lor! Succesuri domana M.M.!

În maniera ei violet-indigo-fină şi verzui-ironică, cu o nuanţă nouă, roşie-carmin sau roşu-senzual, ca dintr-un penel călugăresc ameţit parşiv cu vin de împărtăşanie, Marilena Murariu ne expune în cadre mari fenomenologia unei victorii a perversității asupra bunului simț și modestiei lașe. Alături, în cadre mici, aparent ca puncte de sprijin sau repaus pentru ochi, în fapt inconștient ca puncte de reper, așează o tipologie a perversului ascuns „atunci”, acum „ajuns”.
Mărturisesc vinovat: nu despre Marilena Murariu vreau să vorbesc, ci despre mine, cel căruia i s-a adresat. Mărturisesc: de câteva zile mă tot gândesc la ea şi la Expunerea Elenei. Atât de mult încât mă întreb CUM a ajuns evenimentul din posesia ei în posesia mea geloasă, cum s-a transferat pe nesimţite sau cum s-a lăsat furat de mine.
Şi, ca să-mi răspund, rememorez:
Întâi am simţit surpriză şi bucurie, am simţit descătuşarea artistei în portret, ca o revărsare de bucurie, ca o eliberare în modalitatea de expresie a talentului, copleşitor. Marilena se prevestise, acum s-a arătat.
Apoi am văzut degetul ei îndreptat spre zarvă şi am auzit-o spunând ca şi copilul din poveste: „împăratul e gol”. Iar unde arătase ea rămăseseră puncte de lumină ciudată, blondă, vineţie sau trandafirie. Şi mi-am dat seama că cei din suita „împăratului” nu se mai pot ascunde în beznă, nu mai pot fugi şi nu mai pot minţi pe cei care au văzut.
În sfârşit, astăzi, printr-o circumvolută ciudată, am prins ultimul (cronologic) sens al discursului Marilenei. Astăzi am citit că cercetătorii (britanici, probabil) au ajuns la concluzia că viaţa ni se arată în bucăţele de câte trei secunde fiecare. I-am şi văzut vorbind emfatic şi gol minute în şir despre cele 3 secunde care contează, construind reguli, politici şi strategii care să pună secundele câte trei în cutiuţe mici şi ermetice, bine etichetate şi fără menţionarea rostului. Şi-atunci am realizat că, în existenţa asta aberată (de către alţii) şi aberantă (instrumental împotriva noastră), Marilena îmi restituie mie, cu naturaleţe, un adevăr vizibil şi eliberator, o privire limpede care adună din nou toate bucăţelele risipite şi ascunse de alţii, făcându-mă astfel, părtaş şi proprietar la o nouă şansă.

Mazgaleli jalnice ale unei persoane careia problemele vietii i-au afectat sever echilibrul mental. Exact genul de mazgalituri pe care obsedatii sexual le fac in WC-uri, unde nu-i vede nimeni, doar ca aici e vorba de un “artist” exhibitionist care in numele artei isi pune pe carton, in vazul oamenilor normali, suferinta psihica. Pe cand un “Altfel de AUTOPORTRET” madam ??

asta nu e arta