Conferinţele „Mircea Vulcănescu”

Agricultura, lumea rurală şi problema decalajelor economice

Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Invitatul următoarei ediţii a Conferinţelor „Mircea Vulcănescu” de miercuri, 30 martie 2011, ora 18:00, de la Clubul Ţăranului, va fi Prof. Dr. Bogdan Murgescu care va vorbi despre Agricultură, lumea rurală şi problema decalajelor economice.

Bogdan Murgescu este profesor doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti. Distins cu Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române pentru lucrarea Circulaţia monetară în Ţările Române în secolul al XVI-lea (1996).

Alte lucrări publicate: Istorie românească – istorie universală (600-1800) (1994), A fi istoric în anul 2000 (2000), Istoria României în texte (coordonator, 2001), Revoluţia româna din decembrie 1989. Istorie şi memorie (coordonator, Polirom, 2007), România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010) (Polirom, 2011).

Conferinţele „Mircea Vulcănescu” au menirea să constituie la MŢR un spaţiu al dialogului intelectual centrat pe teme ale ştiinţelor socio-umane, cu deosebire orientat spre tematica raportului între tradiţie şi modernitate în istoria şi devenirea culturii şi civilizaţiei româneşti a secolului XX şi a începutului de secol XXI. De asemenea, dialogul între cultură şi religie va fi privilegiat ca temă de reflecţie şi dezbatere.

Cultura română modernă s-a născut din apelul la modernitate şi s-a dezvoltat apoi în tensiunea polară dintre modernitate şi tradiţie. A fost această tensiune benefică, genuină, a dus la rezultate notabile, la o anumită identitate culturală sau nu? Mai este astăzi această tensiune reală, efectivă, mai există în cultura română un ferment al tradiţiei? Şi ce ar putea să însemne în contextul postmodernităţii, secularizant şi globalizant, apelul la tradiţie?

Vor fi abordate teme diverse de istoria culturii, a civilizaţiei, de istorie a constituirii disciplinelor socio-umane pe tărâm românesc, de istorie a instituţiilor culturale româneşti, teme ţinând de antropologie, etnologie, istoria religiilor, istoria ideilor. Se vor lansa întrebări şi se vor amorsa polemici, totul pentru a readuce la prezenţă cultura dialogului intelectual, dezbaterea de idei, polemica civilizată.

Punem acest ciclu de conferinţe sub numele şi semnul lui Mircea Vulcănescu pentru că el este figura emblematică a intelectualului român al secolului XX. Mircea Vulcănescu reprezintă la superlativ tipul intelectualului angajat şi implicat în viaţa cetăţii şi a poporului său, reprezintă de asemenea la superlativ tipul creştinului jertfelnic în luptă cu demonia veacului. Credem că Mircea Vulcănescu este omul exemplar al culturii române a veacului XX, alţii au opere mai închegate, opere încheiate, în schimb, el lasă moştenire această gândire mereu vie, fragmentară, centrată pe problemele cruciale, şi viaţa oferită ca jertfă aproapelui.

Nimic mai potrivit ca MŢR să devină organizatorul unor astfel de întâlniri care să se desfăşoare sub semnul moştenirii intelectuale a lui Mircea Vulcănescu. Dragostea absolută a lui M. Vulcănescu pentru civilizaţia tradiţională românească, încrederea sa în acest tip uman îl fac în mod necesar părtaş la aventura intelectuală a MŢR, aşa cum a iniţiat-o Horia Bernea. De altfel, textele sale au construit ele însele, alături de multe altele, viziunea pe care expunerea permanentă a MŢR s-a edificat. Onorăm astfel în Mircea Vulcănescu un precursor şi un model.

Moderatorul conferinţelor va fi Mihai Gheorghiu, cercetător MŢR.

Partener: Clubul Ţăranului

Parteneri media: 24-Fun, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, Port.ro, Hot News, webpr.ro, LiterNet, Observator cultural, Cultura, Lacasuri Ortodoxe, onlinegallery.ro, modernism.ro, ArtClue, www.comunicatedepresa.ro