În timpul investigației privind arta lui Ion Bârlădeanu: 15 întrebări despre “succesul cât un foc de paie”* al artei lui Ion Bârlădeanu Modernism.ro publică o serie de păreri personale ale mai multor artiști vizuali profesioniști, teoreticieni și curatori despre arta lui Ion Bârlădeanu.

UPDATE: Astăzi: Bogdan Teodorescu


Problema de moralitate care a apărut odată cu afacerea Bârlădeanu mi se pare chiar şi mai simplă decît valoarea artistică a lucrărilor lui. Foarte mulţi s-au arătat indignaţi de exploatarea artistului nostru, fapt la prima vedere plin de cinste. Dintre aceştia unii au motive mai solide decît alţii; ei sînt artiştii care nu au avut parte de o asemenea surpriză în cariera lor, purtînd în continuare greul unei obscurităţi din care se mai iese din cînd în cînd, dar niciodată total. Cu siguranţă, cîţiva sînt mai talentaţi şi mai muncitori poate, decît Bârlădeanu. Şi ei merită succesul. Ceilalţi nemulţumiţi pe de altă parte, nu cred că au prea multe argumente de ordin moral în apărarea lor. Oricum s-ar fi întîmplat lucrurile, pe Ion Bârlădeanu l-a remarcat un anume galerist. În locul său putea fi oricare dintre ceilalţi care invocă ceea ce le este cam străin, onestitatea. Nu ştiu dacă Ion B. a primit tot ce a meritat, dar cel puţin a primit atenţia noastră. Veţi crede că e cel puţin o exagerare, dar atenţia costă mult*. Cîţi artişti nu s-ar mulţumi oare cu ea? Şi la ora aceasta există artişti, curaţi, educaţi şi talentaţi care aşteaptă ca vreun galerist sau curator să le citească numele. Lipsiţi de poveşti fabuloase precum povestea lui nea Ion, e drept că mai au de aşteptat. – Bogdan Teodorescu, artist vizual

*pentru a elimina orice confuzie, menţionez că nu văd în recunoaşterea lui Ion Bârlădeanu singurul beneficiu pe care acesta îl poate primi sau îl merită.

 


“Bârlădeanu e un om din ghenă, care încă miroase a ghenă. Şi asta vinde bine!  Colajele lui Ion Bârlădeanu nu sunt decât nişte lipituri de fotografii pe o suprafaţă tare. Sincer, nu Bârlădeanu mă indignează, ci tipii ăştia, din jurul lui. Meritul lui Bârlădeanu ar fi că în fiecare operă a lui e o fotografie cu Ceaşcă sau Ceaşcă cu Leana şi nu ştiu dacă nu cumva acestea au fost puse ulterior, ca să vândă.

Indignarea mea e generată în exclusivitate de această lansare obscenă a unui «produs comercial» de supt bani mulţi, lipsit de orice valoare artistică, nul, chiar frizând ridicolul, în timp ce sute, chiar mii de artişti valoroşi până la supradotaţi (care, în plus, şi-au petrecut mulţi ani din viaţă studiind tehnicile artei, parcurgând din greu secretele ei), artişti care – spre ghinionul lor – nu au fost pescuiţi în ghene de profitori lipsiţi de scrupule şi de ruşine (chiar faţă de aceşti pseudo-artişti, într-un fel, vacile lor de muls).

Căci oricine, oricât de lipsit de gust, studii, talent şi îndemânare manuală ar fi, poate realiza capodopere, cel puţin tot atât de insipide sau scabroase ca şi «şeful de filă al Pop-Art-ului Românesc ». O foarfecă, lipici şi vrafuri de reviste ilustrate, sunt cheia succesului” Devis Grebu, artist vizual

 


 

“Am dat peste colajele lui Ion Bârlădeanu la Fiac-ul din 2009. Era reprezentat de galeria Anne de Villepoix și, pe fondul foarte eclectic și spilcuit al târgului, lucrarile lui erau cu adevărat răcoritoare. În plus, alimentau clișeul exotic al rezistenței culturale subterane din perioada comunistă, un clișeu prin care arta românească e foarte prizată pe piețele europene.

Ulterior am ascultat istorii și anecdote mai mult sau mai putin interesa(n)te despre personaj, câteva estetice, unele economice, altele etice. Faptul că Bârlădeanu a devenit azi un “caz” se explică, banuiesc, prin rapiditatea cu care și-a dobândit celebritatea; a fost o descoperire spectaculoasă, mondenă și lucrativă spre deosebire de alți artiști români contemporani care s-au înscris într-o durată ceva mai lungă de afirmare și recunoaștere. Acestei descoperiri i s-au adăugat strategiile de consacrare și marketing extrem de eficiente insoțite și de o eroizare a mizerabilismului care a contribuit, fără îndoială, la povestea de succes. Fenomenul nu e nici nou, nici imoral, (mă gândesc, de pildă, la felul în care Dubuffet instrumentaliza operele marginalilor naivi în Compagnie de l’art brut, și nu numai).

Dar, întorcându-mă la aglomerația de la Fiac, odată consumat bricolajul exotic al colajelor lui, Bârlădeanu era, fără regrete, dat uitării. Pe fundalul unor practici contemporane atât de variate, alături de alte colaje, alături de alte montaje, alături de alte politici și cu diferite consistențe de conținut (după Bârlădeanu, tot Richard Hamilton îți acapara mintea), cred că bonomul nostru autohton riscă să rămână ca un fluture colorat înfipt cu un bold într-un insectar.” – Mica Gherghescu, istoric și critic de artă, curator ediției a patra a Bienalei Tinerilor Artiști

 


 

“Pentru mine, orice om care creeaza cu, si din pasiune, si face din arta sau manifestarea lui un fel de a trai, de a gandi si de a se misca cu convingere printre ceilalti este un adevarat creator. Ce am vazut in arta lui Ion B. este acea bucurie a lucrului facut cu bucurie, fantezie, incredere si acel ceva al romanului de a face haz de necaz. Popescu sau toti cei care il inconjoara acum nu fac nimic altceva, decat sa ii ia aceasta sinceritate si nu gasesc cuvantul potrivit “sprintereala” sau curiozitate.

Pacatul cel mare e ca toti cei care i-au vandut arta nu au avut rabdarea si nici curiozitatea de a vedea evolutia lui Ion B. dupa descoperirea lui, dupa ce a vazut ca e apreciat, dupa ce avea existenta asigurata ar fi fost cel mai interesant “experiment” artistic” sau performance sau work in progres care se putea face. Din punctul meu de vedere promovarea, cota de artist si imaginea se fac cu mare responsabilitate atat din partea promotorului cat si a celui promovat. Se fac pe considerente economice, dar si umane. interesul promotorului e sa aiba o perioada cat mai lunga de timp si cu eficienta maxima pe cel pe care il promoveaza. De ce sa distrugi artistul?? De ce sa il amagesti?” – Raluca Ungureanu, artist vizual


“Este interesant (și cred util) demersul Modernism de-a aduce în discuție arta lui IB. Printre scandaluri media și conflicte de interese s-a uitat esențialul. Dan Popescu și Ovidiu Feneș au găsit într-o ghenă un potențial-artist, dar spectaculosul vieții lui Bârladeanu a creat un haos ridicol unde arta a ajuns pe ultimul loc. În ce măsură sunt sau nu colajele lui IB opere de artă nu prea mai are relevanță în momentul actual. Expus la H’Art, Paris și recent la MNAC, Ion Bârlădeanu a devenit subit acceptat  cu noul statut de artist și implicit colajele lui ca opere de artă. Consider că lucrările lui Bârlădeanu sunt foarte ofertante din punct de vedere social și antropologic, fiind un mod de percepție și reprezentare al unui om simplu. IB selectează icon-uri prezente în mass-media și prin îmbinările pe care le face prezintă o re-valorificare a clișeelor din comunism și post-comunism.” – Valentina Iancu, critic de artă


“Eu deja mi-am publicat opiniile in legatura cu Ion Bârlădeanu. Ele se găsesc în presă, în catalogul «De porc», în comunicatele de la Artema. Nu mai am nimic de adaugat pe moment.” – Erwin Kessler, critic de artă


“Eu am intrat in contact cu “lumea lui Ion B.”, la propriu, dupa ce am vazut filmul cu titlul omonim pe HBO. Stiam despre personaj si opera de dinainte, insa recunosc ca nu m-a interesat foarte mult fenomenul si nici nu am fost implicata in vreo relatie profesionala cu Ion B., deci mai mult decat sa ma bucur de noul talent recuperat din, probabil, noianul de talente nedescoperite, nu am facut.
Ce pot sa spun? Fara un personaj de acest fel lumea artistica ar fi mai putin diversa, insa imi imaginez ca fiecare “sat” artistic are “barladeanul” lui, fara ca sa minimalizez importanta unei asemenea descoperiri. Asadar, valoarea operei lui Ion Barladeanu i se datoreaza doar lui, insa punerea in valoare a acesteia este tributara binefacatorilor sai. Fara cei din urma, acest lucru s-ar fi produs mult mai tarziu sau niciodata, cea de-a doua varianta fiind foarte probabila.
Asadar, scandalul cu puternic parfum mediatic creat in jurul maririi si decaderii lui Ion B. mi se pare putin exagerat, dar ce-ar fi arta fara scandal? Iar impartirea in doua tabere – pro si contra Ion B. sau pro si contra Dan P., depinde din ce parte a tribunei privesti, este deja alta poveste. Eu nu as putea sa spun de care parte ma situez, nu as putea spune cine are dreptate sau cine a gresit, daca despre asta este vorba, pentru ca nu cunosc problema in mod real.    Insa, revenind la miezul operei lui Ion B., e normal ca niste colaje “ne-cuminti” realizate sub regim totalitar sa creeze isterie si fani, la capitolul acesta fiind binevenit un “Bravo, dle Ion B.!”. Cat despre vanzari si succes, intr-o societate sanatoasa acestea ar trebui sa fie o prelungire organica a oricarei manifestatii care a creat unde de simpatie. Eu as dori ca si alti artisti contemporani sa beneficieze de succesul lui Ion B., e mare pacat!” – Simona Vilau, artist & curator


Ion Barladeanu este astazi un personaj controversat in lumea artistica bucuresteana, fiind un caz atipic. El prezinta deopotriva, atat insusiri care l-ar recomanda drept un artist profesionist, cat si datele unui amator in acest domeniu. Astfel, desi nu a facut studii de specialitate (nu este o conditie sine qua non), nu cunoaste fenomenul artei contemporane, si nu are cunostiinta despre arta in general – pentru a putea sa se raporteze, cu creatia sa la acesta – a produs cu tenacitate, de a lungul anilor, o mare cantitate de lucrari in tehnica fotomontajului, in paralel cu lupta pentru a supravietui in conditii precare. Din ceea ce declara, reiese faptul ca nu a fost (si nu este) interesat sa-si expuna colajele, ori sa intre in contact cu alti artisti, cu care, eventual, sa faca schimb de idei. Se pare ca nu agreaza sa apara in public, sa fie intervievat, sa explice ceea ce face, cu toate ca recent a devenit protagonistul unui film documentar, ca urmare a interesului starnit de jurnalisti. L-am cunoscut intamplator acum cativa ani, inainte de a aparea in public, si i-am vazut lucrarile. Am inteles imediat ca poate fi folosit cu succes, pentru a “colora” atmosfera locala. Insa presa a supralicitat, focalizand pe povestea omului, pe care l-a investit cu trasaturi eroice; iata un nou mit: un dezmostenit al soartei, un home-less, care detine o mina de aur… Iata un artist de valoare, care tebuie cunoscut. De aici au pornit si agentii culturali (galeristi, muzeografi, curatori) cu care nea Ion a venit in contact. Era doar o chestiune de timp, ca aceasta curiozitate sa fie fructificata. Opera lui Barladeanu este 100% vizual – ceva ce lumea vrea sa vada din mers; este si pamflet – cu ironie si sarcasm, bine dispune privitorul de orice conditie; utilizeaza figuri de persoane publice – actori, politicieni, personaje istorice. Sunt tot atatea elemente de priza la public, de mare audienta. Un alt avantaj a fost baza foarte mare de selectie a lucrarilor. Din miile de piese pe care autorul le-a pus la dispozitie, profesionistii au facut selectia. Aceasta este explicatia aparitiei pe scena, de doi ani incoace, a lui Ion Barladeanu. In plus, scandalul este un alt element care contribuie la publicitate. Exista, in istoria artei, amatori care au lasat niste curiozitati, din categoria monumentului (Ferdinand Cheval, Simon Rodia). Sunt constructii grandioase (a la Gaudi),efectuate in decenii, care nu se incadreaza nici in functional, nici stilistic. Dar au o miza clara, prin faptul ca autorii au spus, cu eforturi uriase, ceea ce au vrut. Mi se pare limpede faptul ca Ion Barladeanu nu face parte din aceasta categorie. Succesul lui este unul efemer, provocat si intretinut de anumite interese de moment, la care din nefericire, colaboreaza inconstient.”  – Teodor Graur, artist vizual


 

“Succesul, daca poate fi numit asa, al colajelor lui Barladeanu nu reprezinta nici o surpriza. Asta se intampla peste tot in lume chiar la scara mult mai mare si pe termen lung. Barladeanu a fost vandut drept galerist cu poveste cu tot. Asa fac toti galeristii. Doar ca in acest caz e prima data la noi cand apare public povestea. Toate galeriile comerciale fac asta la un anume moment. Moralitatea si etica acestor gesturi ale galeriilor comerciale este o alta problema care ar necesita o dezbatere mai larga.” – Răzvan Ion, teoretician și curator