Pentru că piaţa presei se bucură de încă câteva publicaţii pe care le cumpărăm şi pe care le citim cu plăcere, le vom recenza în săptămânile următoare. Astăzi Tataia, urmează Decât o Revistă, Punctum.

Senzaţia de cool stuff
Prima impresie când iei în poală Tataia este că ai dat peste cool stuff şi abia aştepţi să o apuci, să o răsfoieşti de la un cap la altul ca să vezi ce mai descoperi şi ce mai recunoşti, sau până la urmă ce mai fac cei din satul tău creativ.

Satul creativ este plin de începători
Apoi, după senzaţia de cool stuff, când încerci să sedimentezi aerul proaspăt al satului, poţi distinge că Tataia e chiar mai dezorganizată decât e satul cu toţi creativii săi grupați în bisericuțe. O a doua senzaţie de bază după ce răsfoieşti publicaţia e că satul creativ este plin de începători, şi asta n-ar fi tocmai rău. Însă multe experimente rămân din nefericire fără rezultate. Deocamdată Tataia arată ca o încăpere, ca un club în mişcare în care toţi ascultă muzicile lor preferate fără să se înţeleagă împreună asupra playlistului. Asta poate şi pentru că, tot deocamdată, Tataia este atât de preocupată de a sta pe propriile picioare încât nu-și dorește tocmai cel mai important lucru, și anume să producă conţinut propriu, original.

Conţinutul Tataia este construit pe apelurile de tipul facem o revistă (ori blog colectiv), receptate de colaboratorii de pe Facebook ori alte reţele mai puţin sociale. În urma apelurilor, conţinutul folcloristic primit este pus laolaltă după nevoile paginării, poate dur spus însă cam cu furca în căruţă. Aşa se face că textele de opinie sunt amestecate cu cronicile, eseurile şi încercările literare cu desenele și benzile desenate şi, ceva mai nou, cu textele advertoriale ori de PR în care o editură scrie despre cartea nou promovată sau un festival scrie despre el ca şi cum ar vorbi despre altcineva. N-ar fi rău dacă lucrurile ar fi puse la locul lor, fără a încerca ca unele să pară altele, informarea să pară literatură, iar recenziile texte de PR.

Fie că ai găsi cronicile evenimentelor, recomandările de creativi şi evenimente într-o parte, fie că ai parcurge o secţiune de portofolii artistice or literare în alta, poate n-ar fi rău ca acel conţinut original produs de Tataia să-l găseşti oricum frumos împachetat în unul-două cover-uri, într-un dosar, un interviu, care să dea miez publicației.

Grafica este minimală, lettering-ul și typography-ul asemenea. Colonajul este bloc, fără elemente grafice spectaculoase, fără pull, cifră, citat, letrină, elemente de închidere ale textului, de continuare dintr-o pagină într-alta, fără stiluri subtitlu, lead/chapeau, casete, intertitluri, semnătură , labeluri de rubrici etc. Turnat cu drag & drop pe coala albă.

Identitate neindividualizată
Pe parcurs mai vine senzaţia că aproape oricine poate scrie orice şi mai ales oriunde în Tataia. Asta pentru că nu are o structură de revistă, ci mai curând de blog colectiv printat, pentru că senzaţia de descoprire este atât de continuă încăt nu poţi şti pe cine, unde şi ce vei găsi, neavând rubrici ori secţiuni care să se păstreze de la un număr la altul. Tataia este mai curând un fanzine de cultură urbană “decât o revistă”.

Pentru ca Tataia să fie un “brand corporatist” (să zicem, care să poată fi tranzacţionat de un investitor de start-up-uri), ceea ce cu siguranţă nu-şi doreşte încă, ar putea găsi nişte rubrici, secțiuni originale ori poate orientări de opinii dincolo de colecţia mixată de imagini şi texte. Adică ceva ce să se păstreze şi să se continue de la un număr la altul, pentru a consolida o identitate, fie chiar și ea supusă dinamicii interogării sale creative.

Judecând după copertă, din nou Tataia nu este o revistă. E de înţeles că  publicaţia vrea să economisească cuvintele folosind imaginea. Conţinutul ar putea fi scos pe coperta sub formă de titluri, ori trimiteri, asta în cazul existenţei unei structuri, însă nu e cazul. De acord, nici Omagiu nu aducea titlurile pe copertă însă punea firesc imaginea cea mai puternică a coverului tematic (fie că era Stars, Nano, Narcissism, Capcane/Traps). Tataia nu face nici una, nici alta. Adică imaginea de copertă este una aproape random, fără a avea o mare legătură ori a se desfăşura pe larg în conţinutul revistei. Din acest punct de vedere lupta este cu atât mai grea cu cât ocoleşti şansa de a vinde conţinut pe prima pagină şi de a susţine o imagine prin conţinutul din interior. E ca un steag fără naţiune, fluturând frumos şi atât.

Conținutul are multe sclipiri, însă publicația nu se remarcă în satul creativ și dincolo de el prin activism de orice fel, de la verde și eco la velo, de la street art la câinii comunitari.

Deocamdată oricând, aproape oricine, mai ales în online şi mult mai greu în print, poate grupa sub un logo o publicaţie care să nu producă conţinut propriu ci doar să adune şi să compileze conţinutul care creşte natural în satul creativ românesc. Culege fructele, le mulțumește pomilor  și le arată în ce lădițe colorate stau așezate fructele, care altfel ar s-ar fi risipit pe jos. Însă mai nimeni nu udă și nu cultivă pomii. Cu siguranţă culesul nu e puţin lucru, însă e doar un prim stadiu al unei publicații.

Tataia se bucură acum de o explozie de susținere și de încredere pentru că este ultima publicație apărută pe piață și pentru că autorilor colaboratori le place să-și regăsească contribuțiile în ea. E oarecum aproape obligatoriu pentru mulți creativi să fie prezenți și vizibili pe orice tribună experimentală. Pe termen mediu însă publicarea nu mai este suficientă ca beneficiu, iar colaboratorii trebuie răsplătiţi și cadrul legal al drepturilor lor de autor respectat. Pentru că ulterior autorii nu doar că se vor simţi folosiţi ci vor considera colaborarea ca o şosea cu un singur sens . Iar când braţele deschise pentru cool stuff îşi vor căuta de muncă, consideraţiile asupra unei linii trecute la CV și răsplata aceleași linii va cântări și mai greu.

Ca şi colaborator al revistei Tataia, le mulţumesc editorilor pentru microfonul și scena oferite şi îi asigur de susţinerea mea continuă. Ca cititor al publicației, proaspăt apărută, am notat remarcile de mai sus cu încrederea că vor fi privite ca fiind constructive și apreciate măcar pentru sinceritate.

Disclaimer: Textul de mai sus reprezintă punctul meu subiectiv de vedere, nu al Modernism.ro

Cosmin Năsui